Mișcarea spirituală Rugului Aprins „nucleu de iradiere duhovnicească”

0
155

icoana-rugului-aprinsÎncepând cu anul 1945, „în jurul Mânăstirii Antim s-a constituit, discret, un grup spiritual al unei elite intelectuale bucureștene, care-și propunea prin Părinții Filocalici și Părinții Pustiei bucuriile Dumnezeului Sfânt, redescoperirea adevăratei trăiri ortodoxe.

Astfel s-a constituit, la inițiativa scriitorului Sandu Tudor și cu binecuvântarea Părintelui Stareț, apoi și a Patriarhului Nicodim, mișcarea spirituală Rugul Aprins nucleu de iradiere duhovnicească, în care se implicau Părinți și mireni: Arhim. Bendict Ghiuș, Părintele Dumitru Stăniloae, Al. (Codin) Mironescu, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Arhim. Sofian Boghiu, Arhim. Felix Dubneac, Arhim. Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu.

Cum toți participanții erau interesați de trăirea intensă a credinței, lucrarea principală s-a rânduit a fi Rugăciune Inimii, mai ales după venirea providențială a părintelui rus Ioan Kulâghin, adevărat trăitor al rugăciunii, care a devenit părinte spiritual al Rugului Aprins și care a fost, pentru grupul constituit la Mânăstirea Antim, străinul trimis, purtător al Moștenirii Binecuvântării.

Rugul Aprins, care ardea și nu se mistuia, după interpretarea dată de părintele Daniil Tudor, simbolizează rugăciunea neîncetată a lui Iisus. Rugul Aprins, mișcare spirituală de influență isihastă, a fost frecventat de creștini și clerici care, întăriți de puterea credinței, au încercat să se opună, prin rugăciune și mijloace intelectual-culturale, invadatorului ateu, nivelator de conștiințe. Acest lucru s-a petrecut o perioadă de timp în libertate, iar apoi în închisorile comuniste. Scopul duhovnicesc al Rugului Aprins era să sporească focul credinței pe altarele inimilor credincioșilor, în perioada de prigonire atee. După un timp, autoritățile comuniste au interzis mișcarea Rugului Aprins și au trecut la arestarea participanților.

În anul 1950 începe calvarul arestărilor, când grupul e acuzat de fascism leimotivul anilor ˈ50 și atitudine ostilă față de orânduirea comunistă. Părintele Aagaton a fost condamnat la 5 ani de muncă zilnică, pedeapsă pe care a executat-o în diverse lagăre de muncă, inclusiv la Canalul Dunărea-Marea Neagră, cimitir al elitei românești. După eliberarea din detenție, Părintele Agaton s-a mutat la Mânăstirea Sihăstria Neamț, fiind hirotonit schimnic de Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie și ulterior numit Stareț al Mânăstirii Rarău, pe 15 noiembrie 1953, sub numele Daniil Tudor.

El a avut o trăire duhovnicească foarte înaltă și a fost caracterizat de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa astfel: „Intrând în monahism de două ori, prima dată pe poartă mai largă, ca monahul Agaton, apoi pe poartă mai strâmtă, ca Ieroschimonah, schimbându-i-se numele în Daniil, Sandu Tudor s-a mistuit pe sine într-un urcuș al înduhovnicirii, învingându-și limitele, trans figurându-le, ajungând la Schitul Rarău poate cel mai aproape de inima lui Dumnezeu și luminând de aici, prin candela făpturii sale, până de departe spre ungherele țării”.

„Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Omagiu la un secol de la nașterea sa

LĂSAȚI UN MESAJ