Minune Dumnezeiască: Şi-a revenit de Paşti după ce de Crăciun a născut, în comă fiind

0
246

“Dumnezeu există! Face minuni! Amelia s-a trezit din comă după 5 luni”, au scris oamenii când au aflat de cazul tinerei poliţiste Amelia Banna din Argentina care şi-a revenit înainte de Paşti, după ce în preajma Crăciunului a năcut un băieţel, în comă fiind.

Fotografiile mamei și copilului ei au inundat rețelele de socializare, utilizatorii considerând că este o minune a lui Dumnezeu, relatează EFE, citată de Agerpres.

“Amelia nu încetează să ne surprindă (…) Avem încredere că se va recupera și că va pleca în curând cu micuțul ei în brațe”, a declarat neurochirurgul Marcelo Ferreira postului local Canal 6 din provincia Misiones.

Tânăra în vârstă de 34 de ani de profesie polițistă a suferit un accident rutier în noiembrie în timp ce călătorea într-o mașină cu alte șase persoane, între care și soțul ei, care au scăpat toate tefere. Amelia era însărcinată în aproape 6 luni iar accidentul i-a provocat o un grav traumatism cranian care a lăsat-o în comă.

În această stare ea a născut în noaptea de Crăciun un băiețel, Santino, perfect sănătos.

În tot acest timp în care a primit tratament și în care starea ei nu a suferit modificări, familia a avut grijă ca tânara mama să fie mereu aproape de bebelușul ei.

Cu câteva zile înainte să se trezească din comă, fizioterapeutul ei, Roberto Gisin, a remarcat că pacienta are reacții când se afla în preajma copilului ei și mai ales la contactul micuțului cu pielea ei și a observat că această apropiere ar putea ajuta la recuperarea tinerei mame.

“Deocamdată nu putem vorbi de sechele. Vom vedea mai târziu. Cred că va putea să meargă (…) Contactul cu fiul și cu familia ei este foarte important”, a precizat medicul Ferreira.

Acum, Santino, care are aproape patru luni, se poate bucura alături de mama sa. “Ce minune să o poți auzi pe Amelia vorbind cu copilul ei și întrebând despre îngerașul său!”, scrie o utilizatoare pe Twitter, care a reacționat la pozele și clipurile postate de fratele Ameliei.

Ana Grama