Mintea şi atenţia

0
45

rugaciunea 19Alţi Sfinţi Părinţi, precum şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, folosesc termenul minte pentru a defini atenţia, care e o noţiune mai subtilă decât raţiunea. Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei leagă mintea de atenţie, cuvântul, de „chemarea numelui dumnezeiesc”, iar duhul, de smerenie şi dragoste. Când puterile sufletului lucrează în acest fel, „întreg omul dinlăuntru liturghiseşte Domnului… Dar vreau să ştii şi aceasta: nu cumva socotind că te rogi, să umbli departe de rugăciune, să te osteneşti ftră câştig şi să alergi în deşert. Aceasta se întâmplă la cântarea cu gura, când mintea e purtată în altă parte şi e împărţită între patimi şi lucruri, încât se întinează şi înţelesul cântării. Dar aceasta i se întâmplă şi cugetării. Căci adeseori străbătând aceasta cuvintele rugăciunii, mintea nu o însoţeşte şi nu se aţinteşte spre Dumnezeu, cu Care se face convorbirea rugăciunii, ci e abătută pe furiş de anumite gânduri. Atunci cugetarea spune din obişnuinţă cuvintele, iar mintea lunecă de la cunoştinţa lui Dumnezeu. Ca urmare şi sufletul se arată fără înţelegere şi fără aşezare, întrucât mintea s-a împrăştiat în niscai năluciri, sau spre cele ce e furată, sau voieşte”.

„Mintea însăşi, care nu reprezintă doar gândurile (logismoi), ci şi atenţia care e mai subtilă decât acestea, trebuie să se coboare în inimă – în esenţa sufletului, care este aşezată în inima de carne (Iezechiel 11,19), aceasta fiind lăcaşul raţiunii şi «primul organ raţional al trupului»”. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm mintea împrăştiată de simţuri în afară şi s-o readucem „la inimă, care este lăcaşul gândurilor”.
Desigur, fără a epuiza subiectul, am dorit doar să facem anumite distincţii între conceptele minte, inimă şi suflet.
„În concluzie”, spune Mitropolitul Hierotheos Vlachos, „subliniem faptul că termenul minte are multe înţelesuri în tradiţia biblico-patristică. Mintea este echivalată cu sufletul, fiind în acelaşi timp şi energie (lucrare n. n.) a acestuia. întocmai sufletului, mintea este creată după chipul lui Dumnezeu, şfl întocmai ca şi El, este alcătuită din esenţă şi energie. De asemenea, precum în Dumnezeu esenţa şi energiile sunt despărţite în mod nedespărţit, tot astfel şi în minte. Acesta este motivul pentru care în unele locuri Sfinţii Părinţi caracterizează mintea drept esenţă, adică inimă (caz în care mintea este echivalată cu inima), iar în altele, drept energie, imagini raţionale sau concepte echivalate cu atenţia cea subtilă, care, în loc să se întoarcă spre inimă, se revarsă în afară prin simţuri. în general însă, prin «minte» Sfinţii Părinţi înţeleg «inimă» sau «suflet», fără a exclude celelalte elemente pe care le-am menţionat anterior.
Pierzând legătura cu această tradiţie patristică, mulţi dintre noi identifică mintea cu raţiunea. Nici măcar nu concepem că, în afara raţiunii, mai pot exista şi alte puteri de o importanţă mult mai mare: mintea şi inima. întreaga noastră civilizaţie este o civilizaţie lipsită de inimă, lipsită de suflet – şi de aceea omul înţelege doar ce poartă în inima sa. Inima ni s-a îmbolnăvit de patimi, mintea ni s-a întunecat, iar noi nici măcar nu le mai percepem existenţa. Iată de ce am considerat necesară o astfel de clarificare. Cei ce au Harul Duhului Sfânt înlăuntrul lor, cei ce sunt în duhul Revelaţiei, nu au trebuinţă de astfel de clarificări, întrucât cunosc din proprie experienţă prezenţa şi activitatea dinţii şi a inimii”.

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ