Micuțul Fabiani Pricsina, cel mai bun pianist din lume

0
123

fabiani-pricsina-2aFabiani Pricsina, un micuţ pianist din Petroşani, a reprezentat România şi a obţinut premiul I la Concursul Internaţional de Pian de la Nisa, Franţa, devenind astfel cel mai bun tânăr pianist din lume.

“Fabiani a luat locul I şi îi mulţumim doamnei profesoare Adina Stan că l-a îndrumat. Şi Fabiola, mama lui Fabiani, îi mulţumeşte doamnei profesoare de acolo din ceruri”, a spus bunica lui Fabiani în faţă jurnaliștilor.

Povestea talentatului băiețel este una dramatică, dar plină de lumină. Tragedia pierderii mamei într-un accident a fost o pierdere uriașă, dar micul pianist nu s-a lăsat doborât și de câte ori are ocazia cântă cu gândul la cea care i-a dat viață.

În 2014, la doar o săptămână după tragedia în care şi-a pierdut mama, a câştigat locul I şi Premiul Uniunii Compozitorilor la un concurs local, iar o lună mai târziu strălucea pe scena Concursului internaţional „Piano Talents”, din Milano.

Fabiani Pricsina are 12 ani acum și este crescut acum de Beatrice Munteanu, sora mamei sale, care e nu numai tutorele copilului, ci şi stâlpul său de susţinere. Împreună cu soţul şi cei doi copii ai săi, mătuşa se străduieşte ca lui Fabiani să nu-i lipsească nimic şi să simtă căldura unui cămin normal, conform ziarulactualitatea.ro

Ana Grama

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ