“Micul prinţ” şi lecţiile sale pentru viaţă

0
5486

Pentru un copil, lumea celor mari este uimitoare. Ce înseamnă „treaba” pe care ei o au întotdeauna de făcut? De ce refuzǎ să alerge pe câmpii sau să descopere forme în nori? Şi de ce consideră ei că cei mici nu ştiu nimic? Cei care îşi amintesc de propria copilărie, probabil că îşi amintesc că au fost complet năuciţi de lumea atât de importantă a adulţilor, atât de grandioasă, şi totuşi, atât de plictisitoare.

print 1O foarte bună lecţie despre viaţǎ ne este predată de Micul prinţ al lui Antoine de Saint Exupery: cei mici nu înţeleg lumea adulţilor pentru că aceştia sunt confuzi şi ciudaţi şi petrec mult prea mult timp preocupându-se de cifre, reguli şi imagini.

Cele 80 de pagini ale cărţii, care s-a vândut la timpul său în peste 140 de milioane de exemplare în lumea largă, conţin lecţii folositoare pentru viaţa de adult. Nu îi învaţǎ doar pe copii cum să devină oameni mari, ci şi pe oamenii mari cum să devină mai buni.

Priveşte dincolo de suprafaţă

print 2În imaginea care reprezintă un şarpe boa digerând un elefant, toţi oamenii mari au văzut o pălărie. Interpretările lor sunt plictisitoare şi total lipsite de imaginaţie. Simţindu-se învins, autorul abandonează „o carieră promiţătoare de artist” – din simplul motiv că adulţii nu vor să vadă sau să simtă.

Nu îţi ascunde adevăratele sentimente; vei pierde tot ce este important

print 3De îndată ce micul prinţ îşi anunţǎ intenţiile de a explora planete noi, floarea sa – pe care a îngrijit-o – pretinde că nu mai are nevoie de ajutorul lui, că poate fi independentǎ. Şi astfel, micul prinţ o abandonează, deşi „ar fi trebuit să îşi dea seama câtă sensibilitate se ascunde în spatele pretenţiilor ei prosteşti”.

Judecă-te pe tine înainte de a-i judeca pe alţii

print 4Pe prima planetă pe care o vizitează, micul prinţ întâlneşte un rege care deţine întreaga populaţie de pe planetă şi care pretinde că domneşte peste tot. Deşi micul prinţ nu poate pricepe ce face el cu adevărat, regele îl învaţǎ pe erou că este mult mai dificil să te judeci pe tine însuţi, şi uneori, mult mai important decât să îi judeci pe ceilalţi. Doar judecând propriile noastre persoane putem deveni oameni.

Să nu râvneşti admiraţia celorlalţi

print 5Pe cea de a doua planetă, micul prinţ întâlneşte un om care îşi petrece timpul admirându-se şi căutând admiraţia celorlalţi. Dar trăind pentru lauda altora, încetezi să mai trăieşti pentru tine, iar trăind doar pentru tine, nu îi mai iubeşti pe cei din jurul tău.

Să bei ca să uiţi este un viciu al celor slabi 

print 6Beţivul bea ca să uite că îi este ruşine că bea. Micului prinţ i se pare foarte ciudat că bărbatul îşi petrece astfel ziua, în loc să facă multe alte lucruri interesante (ca de exemplu să picteze flori).  Dar adulţilor le aminteşte faptul că este un ciclu vicios, cu un sfârşit trist şi dezolant.

Nu fi prea serios cu tine însuţi

print 7Micul prinţ întâlneşte un om de afaceri care numărǎ toate stelele din galaxie, ca să poată fi ale sale. „Sunt ale mele. Le număr şi le tot număr. Este o treabă grea. Dar sunt o persoană serioasă”. Dar faptul că este prea serios i-a oferit o viaţă monotonă, singuratică, în care nu apreciază frumuseţea stelelor care îi aparţin.

Nu uita să te bucuri de viaţă

print 8Lampagiul de pe cea de a cincea planetă câştigǎ respectul micului prinţ, pornind şi oprind cu loialitate lampa în timpul zilei. Dar el nu reuşeşte să se odihnească nici o clipă, deoarece planeta sa se învârte în fiecare minut. O lună trece într-un minut şi o viaţă în câteva zile.

Urmează-ţi instinctul şi explorează

print 9Când micul prinţ se întâlneşte cu geograful care refuză să-şi exploreze lumea sa proprie pentru că este prea ocupat cu cercetarea ţinuturilor îndepărtate, învăţăm că este mult mai uşor să-ţi doreşti să explorezi cu totul alte locuri şi de fapt să nu ajungi nicăieri.

Încrede-te în caractere neobişnuite – s-ar putea să ai ce învǎţa

print 10Vulpile sunt adeseori considerate viclene şi răuvoitoare, dar aceastǎ vulpe avea pur şi simplu nevoie de companie şi prietenie. Ea îl învaţǎ pe micul prinţ trei lecţii importante despre viaţǎ:

– „Unii văd cu adevărat doar cu inima. Ochii nu văd esenţialul”.

– „Timpul pe care îl petreci cu trandafirul tău îl face să fie atât de important”.

– ”Devii responsabil pentru ceea ce ai cultivat”.

Ai grijă de lucrurile tale, căci nu pot fi înlocuite

print 11Nici în mijlocul unei grădini cu trandafiri frumoşi, micul prinţ nu poate uita de trandafirul sǎu – chiar nu îl poate înlocui. „Nu este nimeni care şi-ar da viaţa pentru tine. Desigur, un simplu trecător ar zice că trandafirul meu seamănă perfect cu tine. Dar trandafirul meu, el singur, este mai important decât voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care eu l-am udat”.

Uneori trebuie să îi laşi pe cei pe care îi iubeşti să zboare liberi

Chiar dacă naratorul – un pilot singur şi eşuat – îl îndrăgeşte pe micul prinţ, el ştie că pentru a-l păstra pe Pământ, ar trebui să-şi rănească prietenul. Înainte să plece, micul prinţ îi spune pilotului: „Pe una dintre stele voi locui, pe una voi râde, şi toate stelele vor părea că râd atunci când te vei uita pe cerul înstelat”. Uneori trebuie să-i laşi pe oameni să plece, căci păstrându-i, îi vei amăgi. Dar lăsându-i liberi poate fi cea mai adevăratǎ dovadă de iubire.

Sursa: bustle.com

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ