Mi-aduc aminte

0
19

(1944)

Mi-aduc aminte, Daphnis; când înfloreau lumine,
Pe ţărmul alb, departe pe mare, pe coline,
Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte;
Suflam pe trupul neted argintul din veşminte.

Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână.
Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână.
Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii.
Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii.

Smulgând din câmp mănunchiuri de flori, adânc deschise,
Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise.
Când singură, prin ierburi torceam, zicând de jale,
Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale.

Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul.
Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul.
Când peste ţărm amurgul creştea, ca o minune,
Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune.

În visul meu tu însuţi veneai, tu, dulce mire,
Cu gene-ngreunate de taină şi iubire
Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau, uşoare,
Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare.

Dar razele de lună alunecau în casă,
Cu adieri de cimbru. Mă ridicam sfioasă
Şi-ncet trăgeam perdele, ca lungi fâşii de ceaţă,
Mi-aduc aminte, Daphnis: am mai trăit o viaţă.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia