Metode psihoterapeutice în  Pateric – Atitudinea faţă de hrană

0
86

paineÎncă de la început trebuie spus că Părinţii Deşertului sunt conştienţi de faptul că nu hrana este generatoare de viaţă, ci că este un dar de la Dumnezeu fiind primită şi percepută astfel. Hrana e doar mijlocitoarea vieţii. Păcatul originar a însemnat a mânca fără a vedea în hrană pe Dătătorul ei, şi transferul vieţii de la Dumnezeu în hrană. Ispita diavolului chiar aşa suna: „Mâncaţi, căci veţi fi ca şi Dumnezeu”; prin urmare, viaţa în sine însăşi pe care o are doar Dumnezeu, e identificată şi transferată în mâncare. Răspunsul Mântuitorului: „Nu numai cu pâine trăieşte omul… , subliniază că cel care consideră viaţa dependentă de pâine nu face altceva decât afirmă că prin aceasta e dependent de moarte, pentru că dependenţa de pâine e tot una cu dependenţa de moarte.

Pe lângă acestea se pune problema postului. Chiar dacă hrana e privită ca dar de la Dumnezeu, e luată cu mulţumire, asta nu înseamnă că se pierde principiul socotinţei sau al măsurii. Există un post ascetic continuu. Este cunoscută relaţia dintre trup şi suflet şi faptul că există influenţe reciproce astfel după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul: “Mintea, netrupească fiind, de la trup se spurcă şi se întunecă”. Există legături bine cunoscute între rugăciune şi starea stomacului, între smerenie şi starea stomacului, între desfrâu şi starea stomacului etc. un stomac plin de mâncare se face poticnire pentru virtuţi, oprelişte pentru rugăciune, învolburare a sângelui spre desfrâu, îndemn spre lenevire etc. Acestea toate sunt cunoscute. Dar uscarea trupului de patimi, învaţă Părinţii, postul ca atare, e o chestiune de durată, de dreaptă socoteală, sănătate şi har. În funcţie de durat㠖 pentru că trebuie deprins treptat cu postirea, aproape fără să se observe, şi apoi menţinute toate poziţiile câştigate. În felul acesta omul duhovnicesc se izbăveşte de lanţurile omului trupesc. Aceasta se cheamă dreaptă socotinţă.

În funcţie de sănătate – având la bază o bună sănătate trupească şi echilibru sufletesc. Dacă împlinim aceste condiţii ne putem verifica de aceasta în vremea de încercare. Iar dacă nu avem echilibru sufletesc, rezultatele devin negative. Pentru că un sistem nervos slăbit mai rău se dezorganizează cu foamea, la fel şi cu o sănătate slabă.

Cu toate acestea, viaţa a dovedit că uneori, postul însoţit chiar de muncă forţată, a vindecat organismul de multe boli. Ce se ştie sigur e că trândăvia şi nu postul e teren pentru boală, la fel lăcomia. Bolile care au dedesubtul lor astfel de cauze se pot vindeca prin post şi prin muncă.

Dar să vedem câteva apoftegme referitoare la aceasta:

Avva Antonie: “Zis-a iarăşi : supunerea cu înfrânare supune fiara.” (Antonie, 38)

Avva Arsenie: “Spunea avva Daniil: atâţia ani a petrecut cu noi şi numai o măsură de grâu îi făceam lui pe an şi când mergeam la el, mâncam din acel grâu.” (Arsenie, 17) “Tot acesta a povestit, că odată au venit nişte părinţi de la Alexandria, ca să vadă pe avva Arsenie. Şi unul dintre dânşii era unchi al lui Timotei celui de demult, care a fost arhiepiscop al Alexandriei şi se numea neagonisitor, adică sărac. Şi avea tovarăş pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav şi nu a voit să-i întâlnească pe ei, ca să nu mai vină şi alţii să-l supere. Şi era atunci la piatra Troiei şi ei s-au întors mâhniţi. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor şi venind el, a petrecut prin părţile cele de jos. Şi auzind aceia, iarăşi au venit să-l vadă pe el şi cu bucurie i-a primit pe dânşii. Şi i-a zis lui bătrânul : voi aţi gustat pâine şi aţi băut apă; iar eu, fiule, cu adevărat nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am şezut jos, chinuindu-mă pe mine până când m-am înştiinţat că aţi ajuns la locul vostru, căci pentru mine şi voi v-aţi supărat, dar iertaţi-mă, fraţilor. Şi mângâindu-se ei, s-au dus.” (Arsenie, 34) şi “se zicea iarăşi, că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame şi se treceau, atunci singur zicea: aduce-ţi-mi şi gusta numai odată puţin din toate şi mulţumea lui Dumnezeu.” (Arsenie, 19)

Avva Ahila: “zis-a avva Vitimie: pogorându-mă eu odată la schit, mi-au dat unii nişte miere, ca să le dau bătrânilor şi am bătut la uşa chiliei lui avva Ahila ca să-i dau lui. Iar el a zis: cu adevărat, frate, nu mi-ar fi fost voia să-mi baţi acum în uşă, chiar de a r fi fost mană. Dar nici la altă chilie nu te mai duce. Deci m-am dus la chilia mea şi le-am dus-o la biserică.” (Ahila, 2) şi “A venit odată avva Ahila la chilia lui avva Isaia în schit şi l-a găsit mâncând; acesta pusese sare şi apă într-un castron şi văzându-l bătrânul că a ascuns castronul după funii, i-a zis : spune-mi ce mănânci ? Iar el a zis : iartă-mă avvo, că tăiam smicele şi m-am suit pe arşiţă şi-am pus in gura mea pâine cu sare; că mi s-a uscat gâtlejul de arşiţă şi nu se pogora pâinea. Pentru aceasta am fost silit de am pus puţină apă peste sare, ca aşa să pot gusta. Deci, iartă-mă ! Şi a zis bătrânul : veniţi de vedeţi pe Isaia, că mănâncă zeamă în schit. Dacă vrei să mănânci zeamă, du-te in Egipt.” (Ahila, 3)

Avva Epifanie: “Zicea încă şi aceasta : Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere : pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.” (Epifanie 16)

Avva Evprepie: “Un frate a întrebat pe avva Evprepie pentru viaţă. Şi a zis bătrânul : iarbă mănâncă, cu iarbă te îmbracă, pe iarbă te culcă (adică toate le defaimă ), iar inima câştig-o de fier.” (Evprepie, 4)

Avva Eladie: “Se povestea pentru acestaşi avva Eladie, că pâine şi sare mânca. Deci, când au venit Paştile, zicea : fraţii pâine şi sare mănâncă, iar eu trebuia să fac puţină osteneală pentru Paşti. Şi fiindcă în celelalte zile mănânc şezând jos, acum, că este Paşti, voi face osteneală şi voi mânca stând în picioare.” (Eladie 2)

Avva Ierax: “un frate a întrebat pe avva Ierax, zicând: spune-mi cuvânt, ca să mă mântuiesc. I-a zis bătrânul: şezi în chilia ta şi de îţi este foame, mănâncă iar de îţi este sete, bea şi nu vorbi de rău pe cineva şi te mântuieşti!” (Ierax, 1)

Avva Cassian: “zis-a iarăşi: ne-am dus la alt bătrân şi ne-a făcut pe noi de am gustat şi ne îndemna după ce ne-am săturat să mai mâncăm. Iar eu zicând că nu mai putem, el a răspuns: dar eu, venind fraţii, de 6 ori am pus masa şi îndemnând pe fiecare, împreună mâncam şi încă mie foame. Dar tu odată mâncând, atât te-ai săturat încât să nu mai poţi mânca?” (Cassian, 3)

Avva Pavel cel Mare: “spuneau părinţii despre avva Pavel că a făcut Postul Mare cu puţină linte, cu un ulcior de apă şi cu o coşniţă, împletindu-o şi stând închis până la praznic.” (Pavel cel Mare, 3)

Avva Sisoe: “venind odată avva Sisoe la locul ce se cheamă Clisma, au mers la dânsul nişte mireni să-l vadă. Şi multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvânt. La urmă unul din dânşii a zis: de ce-l supăraţi pe bătrân? Nu mănâncă şi pentru aceasta nu poate grăi. A răspuns bătrânul: când am trebuinţă mănânc.” (Sisoe, 21) sau “se spunea despre avva Sisoe Tebeul, că nu mănâncă pâine. Şi la praznicul Paştilor, i-au făcut lui metanie fraţii ca să mănânce cu ei şi răspunzând, le-a zis: una am să fac: sau pâine am să mănânc, sau câte bucate aţi făcut. Iar ei au zis: numai pâine să mănânci. Iar el a făcut aşa.” (Sisoe, 52) şi “de multe ori îi zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: avvo, scoală-te să mâncăm! Iar el zicea către dânsul: dar n-am mâncat, fiule? Iar ucenicul îi răspundea: nu, părinte. Şi zicea bătrânul: dacă nu am mâncat, ad-o să mâncăm.” (Sisoe, 4)

Maica Singlitichia: “când vei posti, nu pricinui boală” (Singlitichia, 9)

Avva Siluan: “a venit un frate la avva Siluan în muntele Sinai şi văzându-i pe fraţi lucrând, i-a zis bătrânului: nu lucraţi mâncarea cea pieritore (Ioan 6, 27), că Maria partea cea bună şi-a ales (Luca 10, 42). Zis-a bătrânul ucenicului său: Zahario, dă fratelui o carte şi pune-l într-o chilie, care nu are nimic. Când a sosit ceasul al IX-lea, fratele lua seama la uşă, dacă vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit la bătrân şi i-a zis: nu au mâncat fraţii astăzi, avvo? i-a răspuns bătrânul: da, au mâncat. Şi fratele a zis: pentru ce nu m-aţi chemat? I-a zis lui bătrânul: fiindcă tu om duhovnicesc eşti şi nu ai trebuinţă de mâncarea aceasta. Tu partea cea bună ţi-ai ales (Luca 10, 42), citind toată ziua şi nevrând să mănânci mâncare trupească. Şi dacă a auzit acestea, fratele a făcut metanie, zicând: iartă-mă, avvo! I-a zis lui bătrânul: negreşit, trebuinţă are şi Maria de Marta, căci prin Marta se laudă şi Maria.” (Siluan, 5)

Desigur că ar fi multe voci care ar reclama acest mod de hrănire ca sinucigaş, neexistând aportul necesar de vitamine, compuşi organici de natură animală, săruri etc.

Hrana principală este pâinea. Această pâine care întăreşte inima, cel mai de preţ mădular al trupului. Este cunoscut faptul că “monahii din Egipt întrebuinţau pâine uscată, care se pregăteşte pentru un an întreg (Sfântul Isaac Sirul, Cuv. 55)” iar folosirea pâinii proaspete era considerată un ospăţ, şi nu era îngăduită decât din dragoste sau la caz de boală. Compoziţia bobului de grâu este următoarea: 15% proteine, 1,5-2% grăsimi, 75% glucide, 1,5-2,3% substanţe minerale. Grâul conţine toţi aminoacizii esenţiali consideraţi indispensabili vieţii. La fel se găsesc proteine, glutenul ca proteina ce se găseşte numai aici şi o mulţime de minerale cum ar fi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, clor, sulf, siliciu, zinc, mangan, cobalt, cupru, iod, arsenic. Se foloseşte şi făina de orz care la rândul ei conţine o sumedenie de minerale: astfel la 1 Kg. Sămânţă de orz există: 0,6g calciu, 4g fosfor, 4,9g potasiu, 0,6g sodiu, 1,5g clor, 1,5g magneziu, 12,8g cupru, 17,8g mangan, fier. Se cunosc efectele terapeutice ale “apei de orz” ca tonic al sistemului nervos, tonicardiac, hipertensor, mineralizant. Totodată pusnici folosesc fructe şi verdeţuri care la rândul lor sunt bogate în glucoză şi zaharuri, în săruri. Mai foloseau miere de albină atât ca hrană cât şi în aplicaţii terapeutice. Mierea conţine pe lângă apă, glucide ca: glucoza, fructoza, pentoza, zaharoza, maltoza, melecitoza etc.; enzime şi catalizatori biologici care iau naştere numai în celule vi; substanţe minerale ca: fier, cupru, mangan, clor, calciu, galiu, zirconiu, titan, nichel, fosfor etc.; acid formic precum şi vitaminele B1, B2, B6, B12; C, provitamina A, K, PP etc. Se foloseşte de asemenea sare care conţine clorura de sodiu şi alte minerale ca magneziu, calciu, fier, sulf. La praznice şi dezlegări se foloseşte untdelemnul care luminează faţa şi uneori şi peşte.

Aşa cum am spus, problema postului este una legată de durată, de sănătate trupească şi de har, ştiindu-se că îndelunga nemâncare este un dar de la Dumnezeu cum reiese şi din apoftegmele cuprinse în capitolul XXVII.

Dacă ar fi să caracterizăm hrana celor din pustie am putea folosi fără să greşim termenul laic de alimentaţie raţională. Sunt cunoscute de medicină efectele benefice ale postului stabilindu-se chiar că “de obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului.”

Pr. Petru Suciu, Metode psihoterapeutice în Pateric

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ