Metaniere de mână

0
1318

metaniereMetanierul este mult drag sufletului ortodox. Cu metanierul în mâna au vieţuit şi adormit în Domnul cei mai mulţi sfinţi ai Bisericii, cu metanierul s-a pus stavilă celor mai multe ispite şi lupte aduse de potrivnicul diavol, cu metanierul în mână s-au făcut minuni şi s-au aprins inimi de dragoste nebună pentru Dumnezeu. Dar, oare cunoaştem toate cele despre metanier, rostul şi dreapta folosinţă a acestuia?

Şiragul de mătănii – metanierul – reprezintă o înşiruire de noduri, făcute de regulă din lană, sau de bobite de lemn, folosit pentru a aduna mintea la rugăciune şi pentru a o feri de împrăştierea gândului. Mătăniile se folosesc în special când se rosteşte rugăciunea lui Iisus, anume: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.”. Aceasta nu este însă singura rugăciune ce poate fi rostită astfel, ci orişicare alta, de regulă, toate rugăciunile scurte.

Nodurile metanierelor sunt împletite în aşa fel încât firul de lână să se suprapună mereu în formă de cruce. La capătul şiragului de noduri se afla o Sfântă Cruce. La unele metaniere mai mari, din 50 în 50 de noduri se afla câte o biluţă de lemn. Numărul acestora nu este important pentru noi, ci doar pentru împlinirea unui eventual canon primit de la părintele duhovnic. Esenţial este a ne ajuta spre adunarea minţii în cuvintele rostite, iar nu în a număra câte putem face, spre a cădea mai apoi în păcatul mândriei.

Cele mai răspândite metaniere sunt cele de o sută de noduri. Acestea s-au cam restrâns însă mai mult în mănăstiri, în lume fiind cu mult mai întâlnite cele de 50 sau 33 de noduri. În ceea ce priveşte creştinismul românesc, călugării poartă şiraguri de câte 300 de boabe, pe când creştinii din lume au unele de doar 33 de boabe. Nimeni nu împiedica pe mireni a avea metaniere mari, însă din pricina timpului din ce în ce mai puţin, cele mai mici sunt mai practice şi mai la îndemână.

Ce simbolizează metanierul?

Şiragul de metanii este negru, asemenea şi hainele preoţilor şi ale călugărilor. Culoarea negru nu este supărare, nici ură pentru viaţă, ci bucurie intru moartea şi învierea lui Hristos. Prin doliul hainelor, creştinii arata dorinţa metanier-metanii-(2)de a urma lui Hristos, urmanad ca şi ei să moară lumii, spre a învia cu El. Aceasta se arată şi din faptul că la capătul nodurilor, o cruce aminteşte de răstignirea faţă de lume şi de ridicarea crucii de fiece zi.

Lâna este materialul ce trebuie folosit în împletirea minunatelor noduri creştine, iar nu firul de plastic ori alte produse ale mâinii omului. Lâna este un produs natural, adus de ascultătoarele şi cuminţile oi, acestea din urmă ducându-ne şi pe noi cu gândul la ascultarea creştină şi la pilda cu Blândul Pastor, la Hristos cel numit “Mielul lui Dumnezeu Cel ce a ridicat păcatele lumii”

Primul metanier din lână este considerat a fi cel împletit de către Sfântul Pahomie cel Mare, în secolul al IV-lea. Motivul lucrării acestui obiect a fost dragostea faţă de fraţii şi călugării ce nu ştiau să numere, ori se încurcau un numărat, la facerea rugăciunilor ori a metaniilor mari. Astfel, vedem cum că el a fost mai întâi folosit doar în mediul monahal, de aici întinzându-se la tot creştinul din lume, spre mare ajutor în rugăciune.

Despre primul metanier se zic următoarele: un călugăr a dorit să împletească noduri pe o sfoară, spre a număra rugăciunile din canonul zilnic, însă încercările sale se dovedeau de prisos, căci diavolul nu înceta a desface nodurile făcute de acesta, drept pentru care, în cele din urmă, după multă rugăciune, un înger i-a apărut în vedenie şi i-a arătat cum să le facă, în aşa fel încât diavolul să nu le mai desfacă. Nodurile au fost făcute numai din cruci suprapuse.

Cum se foloseşte metanierul?

În rânduiala tunderii în monahism, când i se dau metăniile celui ce se tunde, se spune astfel: “Fratele nostru, primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos.” Astfel trebuie văzut metanierul de către orice credincios, iar nu numai de către călugărul nevoitor.

Să ne ferească Domnul de ispita de a primi gândul potrivnic ce ne spune cum că metanierul este al călugărilor, singurii datori cu rugăciunea neîncetată. Tot creştinul este dator a se ruga, şi încă a se ruga neîncetat, căci Hristos ne cheamă pe toţi la desăvârşire, iar nu numai pe călugări. Deşi, metanierul nu este un obiect strict monahal, ci el trebuie să fie folosit şi de către creştinii din lume. Apostolul Pavel ne spune tuturor, încă şi astăzi, prin cuvântul adresat tesalonicenilor: “Rugaţi-vă neîncetat.” (I Tesaloniceni 5,17)

Canonul de rugăciune, metăniile făcute până la pământ, cât şi orice alte rugăciuni, se pot face cu mult mai uşor folosindu-se metanierul. Acesta ne îngăduie să ne concentrăm mintea la cuvintele rostite, iar nu la numărul acestora. Metanierul se ţine în mâna stângă, între degetul mare şi cel arătător, cu mâna dreaptă închinându-ne, iar cu gura rostind rugaciunea lui Iisus. Trupul poate sta în picioare sau în genunchi, cu capul plecat, într-o poziţie de umilinţă, ori cu el drept, privind spre icoana Mântuitorului. Se poate sta şi pe un scăunel, pentru că oboseala trupului să nu ne împiedice mintea de la gândirea cuvintelor celor sfinte.

 

Sursa crestinortodox.ro