Mântuirea, vindecare deplină în concepția lui Clement Alexandrinul

0
149

UntitledClement Alexandrinul dezbate etapa finală a vindecării oamenilor: „ducându-şi viaţa însoţiţi de ştiinţă, de fapte bune şi de învăţătura cea adevărată, se vor restabili în înfierea cea foarte mult dorită”. Mântuitorul Iisus Hristos este singurul care poate să restabilească statutul de fii duhovniceşti şi relaţia de comuniune cu Dumnezeu-Tatăl. „Scopul nostru este asemănarea cu Cuvântul cel drept, atât cât ne este cu putinţă, şi restabilirea prin Fiul în înfierea cea desăvârşită, care slăveşte totdeauna pe Tatăl.” „Voia Lui este mântuire oamenilor; iar mântuirea oamenilor se cheamă Biserica.. învăţătura Lui este mântuire veşnică.” Mântuirea nu se realizează decât în comuniune, în Biserică, urmând învăţăturii lui Hristos, care este păstrată şi administrată de Biserică.
„După cum doctorul dă sănătate celor care conlucrează cu el la însănătoşirea lor, tot aşa şi Dumnezeu dă mântuire veşnică celor care conlucrează cu El în ce priveşte cunoaşterea şi facerea de bine.” Dar mântuirea nu este impusă de Dumnezeu, ci el aşteaptă hotărârea şi participarea noastră în deplină libertate la împlinirea virtuţilor. „Dumnezeu vrea să ne mântuim pe temeiul propriei noastre hotărâri.” „Mântuirea nu atârnă de cele ce sunt în afara noastră, de bogăţiile noastre…mântuirea atârnă de virtutea sufletului, de credinţă, de nădejde, de dragoste, de iubirea de fraţi, de cunoştinţă, de bunătate, de smerenie; răsplata acestora este mântuirea.”
Trupul este ajutor sufletului în câştigarea mântuirii, participând şi transfigurând prin toate acţiunile şi simţurile, viaţa omului, care îşi împlineşte chemarea la viaţa veşnică. „Statura omului este făcută dreaptă, ca să vadă frumuseţea cerului, alcătuirea simţurilor este pentru dobândirea cunoaşterii, iar mădularele şi părţile trupului sunt organe pentru săvârşirea binelui, nu pentru satisfacerea plăcerii. De aceea locaşul acesta primeşte în el sufletul, care este de cea mai mare valoare înaintea lui Dumnezeu; şi omul este socotit vrednic de Duhul Sfânt prin sfinţirea sufletului şi a trupului, sfinţire desăvârşită prin împăcarea cu Mântuitorul”.
„Cine, dar, poate să se mântuie?” se întreabă cu frică ucenicii Mântuitorului atunci când viaţa veşnică pare pierdută. „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Cuvintele spuse de Mântuitorul „au acelaşi scop, mântuirea, fiind acoperite de adâncul minunat şi supraceresc al gândirii Mântuitorului, iar noi trebuie să ne coborâm mintea noastră la însuşi duhul Mântuitorului şi la tainica lui gândire”. Ucenicii nu se temeau de avere, căci tocmai se lepădaseră de ea, ci mai ales de patimile care nu avuseseră timp să se curăţe din sufletul lor, înţelegând astfel mesajul Domnului şi Învăţătorului.
Mântuirea îşi are începutul în viaţa pământească, „început al mântuirii este scăparea de păcate”, iar „mântuirea constă în a urma lui Hristos”, „Cea mai mare şi mai înaltă dintre învăţăturile care duc la viaţa veşnică, adică să cunoşti pe Dumnezeul cel veşnic…, Care ne-a dăruit cele ce există”. Stăruiţa este atributul dobândirii mântuirii, „cel care rabdă până la sfârşit, acela se va mântui”, căci „nici credinţa, nici dragostea, nici răbdarea nu ţine o singură zi”. „Credinţa este pornirea, care se naşte în timp, iar sfârşitul este dobândirea sigură pentru veşnicie a făgăduinţei. Însuşi Domnul ne-a dezvăluit foarte lămurit universalitatea mântuirii, când a spus: „aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”. Nu doar credinţa ajută omul în dobândirea mântuirii, ci confirmarea acesteia prin fapte, care aduc desăvârşit slavă lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. „Ni s-a poruncit să cinstim şi să slujim Cuvântul, fiind convinşi că El este Mântuitor şi Conducător, şi prin El pe Tatăl; şi nu în anumite zile, ci să facem lucrul acesta necontenit în toată viaţa noastră şi în orice chip”.
Iniţiativa mântuirii o are Dumnezeu-Treimea, care prin întruparea, răstignirea şi învierea Sa, Fiul aduce împăcarea cu Tatăl, prin Duhul Sfânt. Revelaţia dumnezeiască rememorată de credincios şi trăită în duhul Bisericii este adevăratul sprijin al acestuia în procesul mântuirii. „El, care l-a plăsmuit pe om din pământ, tot El l-a născut din nou prin apă, l-a crescut prin Duh, l-a educat prin cuvânt, l-a îndrumat prin sfintele porunci la înfiere şi mântuire; El, deci, s-a apropiat de om, ca să facă din omul făcut din pământ un om sfânt şi ceresc şi mai ales să împlinească cuvintele cele dumnezeieşti: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră”.

Mihai P.

LĂSAȚI UN MESAJ