Mânia durează de cel puțin 30 de minute

0
55

Izbucnirea de mânie înseamnă nu numai ţipătul ce v-a scăpat fără să vreţi ori acţiuni spontane, necugetate, ci şi imposibilitatea de a le evalua imediat cu luciditate, imposibilitatea de a vă vedea „din afară”. De obicei, mânia se potoleşte nu mai târziu de treizeci-patruzeci de minute. Este util să ţineţi minte acest lucru dacă sunteţi înclinaţi să vă mâniaţi pe copii.

Merită să-i explicaţi lucrul acesta copilului, deoarece pentru el ţipătul mamei ţine la nesfârşit, întrucât copiii au cu totul altă relaţie cu timpul. Se înţelege, despre aceasta puteţi discuta cu ei numai când vă aflaţi în „zona verde”.

În general, eu recomand să discutaţi cu copiii toate evenimentele ai căror martori şi părtaşi devin aceştia – de pildă, să le explicaţi că mama se enervează uşor, că aşa e firea ei, iar tata, dacă a obosit şi este flămând, poate să mai şi ţipe. Copilul nu va ajunge curând să conştientizeze singur aceste adevăruri simple: o să mai treacă până atunci vreo câţiva ani. Şcolarului i se poate spune: „în decembrie o să am foarte mult de lucru, aşa că pe mine ar fi mai bine să mă lăsaţi în pace!” La această vârstă, copiii sunt absolut capabili să înţeleagă sensul unor astfel de avertismente.

Enervarea pe care o vărsăm asupra celor din jur este reorientată, de obicei, de la un alt obiect, care e mult mai capabil să vă întoarcă vorba. De pildă, în momentul respectiv sunteţi gata să vă faceţi praf şi pulbere soţul, însă, în mod inconştient, simţiţi că este mult mai puţin periculos să ţipaţi „la altă adresă”. Ori aveţi, să zicem, probleme serioase la muncă, dar iată că pe jos sunt împrăştiate jucăriile, şi mânia e vărsată asupra copilului.

Trebuie să urmăriţi cu stăruinţă aceste „redirecţionări” şi, corectându-vă comportamentul, să le explicaţi ceea ce se petrece copiilor. Vă puteţi ilustra spusele printr-o temă de basm ori puteţi compara cele întâmplate cu o situaţie binecunoscută de toţi copiii, cum ar fi: „Şi tu te cerţi câteodată cu prietenii la grădiniţă, nu? Uite că şi noi ne-am certat cu prietenii noştri. Iartă-ne, ne-am înfierbântat; iar cu prietenii o să ne împăcăm neapărat!”

Mânia pe care o simţim faţă de copii şi mânia pe care o simţim faţă de soţ/soţie au naturi diferite, le sunt inerente tonalităţi diferite, deşi „joacă în aceeaşi echipă”. Ele se întăresc, se susţÎn re-ciproc, şi rareori sunt concurente. între scopurile şi capcanele lor pot exista deosebiri semnificative, ele se infiltrează în mod diferit în conştientul nostru.

Rezultat direct al afectării relaţiei conjugale de către mânie sunt microfisurile, care la început nu simt greu de reparat. Totuşi, dacă nu dăm atenţia cuvenită problemei apărute şi nu luăm la timp măsuri eficace, mânia vă poate distruge, fără îndoială, familia.

Soţii care lucrează sunt influenţaţi de factorii intrafamiliali şi extrafamiliali în mod diferit de cei care nu lucrează. De pildă, mama care rămâne acasă este apăsată, de obicei, de izolarea socială, de lipsa contactelor obişnuite şi de rutina gospodărească, ce îi prefac viaţa într-o nesfârşită „zi a marmotei” . Factorii externi îl vor pune la încercare, mai degrabă, pe tatăl care merge la serviciu – dar şi acesta poate fi influenţat în mod negativ de proasta dispoziţie a soţiei şi de înfăţişarea ei neîngrijită.

Şi totuşi, cauzele fundamentale ale mâniei noastre se ascund, cel mai frecvent, tocmai în relaţiile intrafamiliale. Le vom enumera doar pe câteva dintre acestea: problemele de sănătate, in-suficienta înţelegere reciprocă dintre părinţi cu privire la probleme esenţiale, diferendele financiare, imposibilitatea de a petrece timp împreună, insuficienta atenţie din partea soţului/soţiei, oboseala şi deficitul cronic de somn, gălăgia şi dezordinea făcute de copii, lipsa corespondenţei dintre rezultatele obţinute şi aşteptările exagerate, „criza vârstei de mijloc”.

Bineînţeles, această listă este departe de a fi completă. Cu toţii ne ciocnim zilnic de nenumăraţi factori de acest gen, şi problema e doar aceasta: întotdeauna este justificată reacţia noastră furtunoasă la fiecare dintre ei?

În sine, atitudinea lucidă, critică, faţă de coli-ziunile stresante poate, fără îndoială, să reducă numărul si intensitatea izbucnirilor noastre mânioase. Aşa e omul: reflectând şi discutând cu cineva situaţia conflictuală, scapă, în general, de mânie, redirecţionând în altă albie prisosul de emoţii. Trebuie avut însă în vedere: lipsa dorinţei unuia dintre soţi de a discuta problemele familiale este doar partea de deasupra a aisbergului. Cel mai degrabă, el pur şi simplu nu vrea să vorbească, ci evită, din anumite motive, dialogul. Nu este exclus ca în familia unde a crescut orice discuţii să se fi încheiat, inevitabil, prin ţipete şi ocări. Câteodată, pentru a distruge acest stereotip, este nevoie de mulţi ani şi de multă răbdare din partea unui partener iubitor. Celor interesaţi de aceste probleme le pot recomanda lucrarea Psihoterapia familiei a Virginiei Satir.

“Enervarea”, Ecaterina Burmistrova. Traducător: Adrian Tănăsescu-Vlas. Bucureşti: Editura Sophia, 2017