Mângâierea dumnezeiască

0
218

mangaiereaÎn ceasurile grele ale bolii Dumnezeu  nu-l părăseşte, nu-l lasă pe om neajutorat, ci trimite un alt om să-l ajute şi să-l întărească pe cel bolnav sau intervine într-un mod mai presus de fire, atunci când nu există mângâiere omenească. Să vedem cum mângâiau Sfinţii pe cei bolnavi…

Sfântul Varsanufie sprijinind un monah începător care nu putea ridica greutatea bolii sale, spunea: Fiule, să suferim cu mulţumire această boală dureroasă ca să ne umbrească din belşug mila lui Dumnezeu. Să nu ne pierdem curajul şi să ajungem robi acediei de la care se face începutul pierzării noastre. Adu-ţi aminte, fiule, că cel care va răbda pană la sfârşit, acela se va mântui.

Fiul meu, nu fi nepăsător faţă de folosul pe care îl aduce certarea Domnului.. Apostolul Pavel ne spune: „Dacă sunteţi fără de certare, de care s-au făcut părtaşi toţi, sunteţi fii nelegitimi, iar nu fii adevăraţi”. Aşadar, dacă şi tu vei răbda boala cu mulţumire, vei ajunge fiu (adevărat).

Sfânta Singlitichia, care pe lângă cununa cuvioşiei a primit-o şi pe cea mucenicească a bolii, spunea: Boala este medicamentul cel mai bun şi mai eficient pentru ştergerea completă a cugetării trupeşti. Iar cea mai mare asceză este aceasta, adică să aibă cineva răbdare în boli şi să mulţumească lui Dumnezeu… Aşadar să nu ne pierdem răbdarea atunci când ne îmbolnăvim, ci să mulţumim lui Dumnezeu, Care pe toate le rânduieşte spre folosul nostru şi Care de multe ori, prin boala vremelnică a trupului stricăcios, dăruieşte sănătate şi mântuire sufletului nemuritor.

Iubirea de oameni a lui Dumnezeu dăruieşte o parte din desfătarea cerească celor care sunt lipsiţi de mângâierea omenească pe patul lor de boală.

Mai demult trăia la Katunakia din Sfântul Munte Athos un stareţ foarte simplu pe nume Gheorghe. Acesta locuia singur, fiind în vârstă şi părăsit de toţi. Odată un monah, cunoscut de-al său, s-a hotărât să-l viziteze. Când acesta a ajuns la chilia vecină, a întrebat despre Stareţ, dar părinţii de acolo nu-l văzuseră.

S-a îndreptat aşadar neliniştit spre chilia bătrânului, dar când a văzut că era multă linişte atât afară, cât şi înăuntru, s-a neliniştit şi mai mult. A început să strige tare şi să bată în uşă, dar nimic. în cele din urmă a forţat uşa, a deschis-o şi a intrat înăuntru. Când l-a văzut pe stareţ întins pe pat, i-a spus:

–    Binecuvântaţi, părinte! Ce faceţi? Am venit să vă văd.

–    Binecuvântatule, i-a răspuns acela foarte supărat, mai bine era de nu veneai, pentru că de îndată ce ai intrat, ai alungat pe Sfântul Înger care îmi slujea. De aceea nu ţi-am deschis. Altădată să nu mai vil, binecuvântatule, pentru că îmi alungi Sfântul Înger!

Fratele a plecat la chilia sa, iar stareţul a rămas întins pe scândurile patului, cu desăvârşire părăsit de oameni, dar fiindcă s-a părăsit pe sine în mâinile lui Dumnezeu, Acela l-a învrednicit să fie slujit de îngeri.

Şi Stareţul Paisie Aghioritul a avut o experienţă asemănătoare.

Odată, povestea Stareţul, timp de cincisprezece zile am fost bolnav. Aveam temperatură, frisoane, eram singur şi nici sobă nu avea.  Nu puteam să-mi fac nici măcar un ceai şi nici să ies afară din chilie. Credeam că o să mor şi de aceea mi-am pus peste mine schima părintelui Tihon. Atunci am simţit atât de mult har, încât dintr-o dată m-am aflat în afara chiliei mele, învăluit în lumină şi le vedeam pe toate cu alţi ochi. Păsările, peştii, planetele, întreg universul. Toate acestea spuneau: „Pe toate le-a făcut Dumnezeu pentru tine, omule!”.

Îl rugam pe Dumnezeu ca atunci când voi muri să fiu singur. De îndată ce am gândit aceasta, m-am umplut de bucurie şi veselie. Părăsirea de către oameni şi lipsa oricărei mângâieri omeneşti aduc din belşug mângâierea dumnezeiască.

Extras din „Bolile şi credinciosul”, ieromonahul Grigorie

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ