Mănăstirea Corbii de Piatră adăposteşte una dintre cele mai de preţ comori ale României

0
147

biserica-rupestra-wwCorbii de Piatră este un străvechi lăcaş ortodox rupestru de la poalele subcarpaţilor Argeşului. Într-o peşteră a unui perete abrupt de gresie lipsită de vegetaţie, credincioşii au amenajat un sfânt lăcaş de închinăciune în care se aduce necontenit slavă lui Dumnezeu.

Mănăstirea Corbii de Piatră este localizată în judeţul Argeş, pe raza localităţii Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei.

Se spune că mănăstirea săpată în stâncă datează încă din secolul al XIV-lea, fiind reabilitată în perioada domnitorului Neagoe Basarab, în anul 1512. Este de asemenea prima mănăstire de călugăriţe din România.

corbi-ww

Din cauza condiţiilor vitrege, călugăriţele sunt mutate, iar mănăstirea devine de călugări.

Ceea ce impresionează la această mănăstire este aspectul deosebit de cel al lăcaşurilor sfinte obişnuite din ţară. Aşezarea rupestră este adăpostită într-un perete de stâncă, înalt de aproximativ 30 metri şi lung de aproape 15 metri.

corbii-de-piatra-wwÎn ceea ce priveşte începuturile vieţii monahale la Corbii de Piatră, nu se cunosc foarte multe detalii. Deşi se spune că mănăstirea ar fi existat cu mult timp înainte de a fi atestată documentar, data oficială a apariţiei a fost stabilită ca fiind 23 iunie 1512.

Sfântul lăcaş a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” şi a căpătat statutul demănăstire domnească.

 corbi-altar-ww

  • Unicat în România: două altare în aceeaşi biserică

Din punct de vedere tipologic, Mănăstirea Corbii de Piatră se înrudeşte cu alte biserici rupestre greceşti.

O particularitate inedită ce se mai găseşte doar la două biserici din Bulgaria, esteexistenţa a două altare funcţionale pe acelaşi naos.

De asemenea, Mănăstirea Corbii de Piatră adăposteşte una dintre cele mai de preţ comori ale României: primele fresce bisericeşti. Picturile zugrăvite în lăcaşul rupestru au fost datate de istorici ca fiind executate la începutul sec.al XIV-lea.

În chip cu totul minunat, biserica păstrează încă părţi mari de pictură: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la Faţă, Înălţarea Domnului, Arhanghelul Gavriil, Sfinţi Militari, Iisus Emanuil.

pictura-wwPictura bisericească de la Corbii de Piatră nu a fost niciodată restaurată, fiind păstrată în totalitate cu caracter original, realizată în stil bizantin.

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, mănăstirea devine biserică de mir, ca urmare a aşezării în jurul ei a unei puternice colonii de români veniţi din motive de prigoană religioasă din Jina Sibiului.

La începutul secolului următor, arhiereul Iosif al Argeşului măreşte bisericuţa cu un pronaos de 5,5 m pe 4,5 m, cu intrare spre nord în naos. În anul 1761, lăcaşului de cult i-a fost adăugată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detaşabil, amplasată deasupra peretelui vestic.

cruce-latina-wwÎn partea sudică se afla trapeza mănăstirii dăltuită la rându-i în piatră şi care în vechime slujea şi de divan, când domnitorul ţării lua parte la hramul mănăstirii, iar atunci judeca cele mai grele procese şi stingea anumite neînţelegeri.

Deasupra bisericii, încastrată în stâncă, se află crucea de piatră de la 1700, iar în faţa bisericii este paraclisul de lemn cu clopotniţă construit în 1890.

În ultimul timp, în biserică se slujea rar, o dată pe an, de Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

Prin purtarea de grijă a Prea Sfinţiei Sale P.S. Calinic Argeşanul, de la 23 martie 2003 s-a reînnodat firul vieţii monahale întrerupt acum mai bine de 200 de ani, scopul acestui demers fiind acela de a demara lucrările pentru construirea unui complex chinovial alcătuit dintr-un corp de chilii, paraclis şi clădiri anexe.

picturi-rupestre-ww1Începând cu anul 2007, o echipă de cercetători a început studiul în vederea realizării unui proiect pentru restaurarea şi recondiţionarea picturii sfântului lăcaş.

Adevărată fortăreaţa, în egală măsură capodoperă a naturii şi a omului, mănăstirea străjuieşte de pe înălţimi valea Râului Doamnei, care izvorăşte din steiurile subcarpaţilor Argeşului. Este un loc pentru cei ce caută ruperea de lume, meditaţia şi asprimea postului, toate spre desăvârşirea sufletului.

Accesul este posibil dinspre Curtea de Argeş-Câmpulung Muscel, sau invers. Biserica rupestră poate fi vizitată zilnic. În tot cursul anului, în fiecare duminică sau zi de praznic se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

Sursa: financiarul.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ