Luptele greco-romane. Știați că…

0
824

OLYMPICS-13Numele ”greco-romane” a fost aplicat stilului de luptă ca un mod de a arăta similaritatea cu stilul de luptă descoperit la civilizațiile antice care înconjurau Marea Mediterană și în special practicat la Jocurile Olimpice grecești. S-a speculat că multe stiluri de lupte folclorice s-ar fi desprins din luptele greco-romane.

Luptele greco-romane sunt un sport de contact ce implică tehnici de prindere precum țintuiri, aruncări și doborâri, blocarea articulațiilor și alte metode de prindere. O partidă de lupte este o competiție fizică între doi (sau ocazional mai mulți) concurenți sau parteneri de antrenament, care încearcă să câștige și să își păstreze o poziție superioară. Cei doi sunt punctați după performanțele din două runde de câte trei minute fiecare, dar meciul se poate termina și mai repede printr-o doborâre.

Acest stil de luptă interzice prinderile mai jos de talie, aceasta fiind diferența majoră față de luptele libere. Această restricție obligă luptătorul să folosească numai aruncări, fără a folosi tehnici de piedică, pentru a-și pune adversarul la pământ și nu se poate prinde de piciorul rivalului pentru a evita aruncările.
Un soldat napoleonic stabilește prima regulă

Potrivit Federației Internaționale ale Stilurilor de Luptă Asociate, luptele greco-romane ar fi fost dezvoltate pentru prima dată de către un soldat napoleonic pe nume Jean Exbrayat. Acesta a prezentat stilul de luptă pe la târguri, iar în anul 1848 a stabilit regula ce interzice prinderi mai jos de talie. Cunoscut și sub denumirea de ”lupte franceze”, stilul de lupte s-a dezvoltat în întreaga Europă și a devenit un sport popular.

Luptătorul italian Basilio Bartoletti este cel care a venit cu denumirea de ”greco-romane”. Mulți alții din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au căutat să adauge noi valori practicilor lor contemporane prin găsirea unor conexiuni cu părțile antice. Lucrarea din secolul al XVIII-lea, ”Gimnastica pentru tineret” de Johann Friedrich Guts Muths, a descris o formă de lupte pentru școlari denumită ”orthopale” (cuvânt folosit de Platon pentru a descrie partea în picioare a luptelor) care nu menționa vreo prindere a părților de jos ale corpului.

Campionate internaționale de lupte greco-romane

Cu toate că în Marea Britanie luptele libere au fost preferate în detrimentul celor greco-romane, în secolul al XIX-lea, pe continent majoritatea capitalelor găzduiau campionate internaționale de lupte greco-romane cu premii în bani oferite câștigătorilor. Spre exemplu, Țarul Rusiei a plătit 500 de franci luptătorilor pentru a se antrena și pentru a participa în turneul său, turneu care avea un premiu de 5.000 de franci pentru câștigătorul locului I.

Luptele greco-romane au devenit rapid foarte populare în Europa, iar în anul 1896 a fost primul stil de luptă devenit sport olimpic la Jocurile Olimpice moderne care au avut loc la Atena. De atunci luptele au fost prezente la Olimpiade cu excepția Jocurilor Olimpice de la Paris din 1900 și a Jocurilor Olimpice de la St. Louis din 1904, când luptele libere au apărut ca sport olimpic.

Georg Hackenschmidt, cel mai cunoscut luptător

Probabil cel mai cunoscut luptător al secolului al XIX-lea a fost Georg Hackenschmidt, născut în Dorpat, Imperiul Rus, cunoscut sub apelativul ”Leul Rus”. În anul 1898, la vârsta de 21 de ani și după o perioadă de antrenament de numai 15 luni, Hackenschmidt l-a înfrânt pe experimentatul Paul Pons într-un meci disputat în St.Petersburg.

În 1900 a câștigat turnee profesioniste în Moscova și St.Petersburg și o serie de turnee internaționale. După ce l-a înfrânt pe Tom Jenkins din SUA atât la lupte greco-romane, cât și la lupte libere, Hackenschmidt s-a axat în special pe lupte libere pentru a putea lupta împotriva concurenților din Anglia, Australia și SUA. După ce a obținut mai bine de 2.000 de victorii la stilurile greco-romane și libere, ”Leul Rus” s-a retras și a activat ca și consilier de educație fizică în Camera Lorzilor.

Una dintre cele șase forme de lupte competitive de amatori

La competițiile olimpice, țări precum fosta Uniune Sovietică, Bulgaria, Turcia, Coreea de Sud, România, Japonia, Suedia sau Finlanda au avut mare succes. Carl Westergren din Suedia a fost primul participant care a câștigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice în anii 1920, 1924 și 1932, iar Alexander Karelin a repetat această performanță odată cu medaliile obținute în anii 1988, 1992 și 1996.

Potrivit Federației Internaționale ale Stilurilor de Luptă Asociate, luptele greco-romane sunt una dintre cele șase forme de lupte competitive de amatori practicate în zilele noastre. În februarie 2013, Comitetul Olimpic Internațional a votat excluderea luptelor libere și a celor greco-romane din grila Jocurilor Olimpice din 2020, dar au fost nominalizate pentru a fi luate în considerare pentru reincludere. În luna septembrie a anului 2013, la cea de-a 125-a Sesiune a Comitetului Olimpic Internațional, luptele au fost alese ca sport adițional.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ