Lumea trebuie să se adapteze rapid la terminarea combustibililor fosili

0
29

Această falsă predincție datează de la 1865, cel puțin, când economistul britanic William Stanley Jevons a publicat The Coal Questions: An Inquiry Concerning the Progress of the Nation, and the Probable Exhaution of Our Coal-Mines.

UntitledÎntr-adevăr, cărbunele din Marea Britanie  s-a diminuat, dar un secol și jumătate mai târziu încă există suficient  cărbune cât să ajungă pentru sute de ani în toată lumea. La fel de amenințătoarea dată pentru ”vârful petrolului”, punctul din care mai mult de jumătate din rezervele de petrol ale lumii se vor fi epuizat și de la care va începe un lung declin, a fost de asemenea împinsă în viitor, în mod repetat, prin apariția noilor tehnologii.

CODe exemplu, datorită inovațiilor care au făcut posibil accesul la surse prohibitiv de scumpe, gazul natural va fi în curând accesibil în cantități mult mai mari decât și-ar fi putut oricine imagina acum câțiva ani.

Una e că afaceristul reformat T. Boone Pickens sau fostul director  CIA R. James Woosly să argumenteze că societățile industriale at trebui să nu se mai bazeze pe combustibili fosili pentru a-și reduce dependența de petrostatele ostile sau ca să combată încălzirea globală. Dar e cu totul altceva să spui că o asemenea schimbare e necesară pentru că în curând vom rămâne fără petrol.

combustibilForeign Policy România, martie-aprilie 2011

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ