Logoterapia și nevoia reală de sens, provocare și îndrumare

0
38

logoterapie

„Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă”, scrisă de Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, este o carte dedicată „celor care vor avea îndrăzneala să înțeleagă că există Cineva care poate da sens vieții lor”. Structurată în două părți principale, „Logoterapia lui Victor Frankl” și „Psihoterapia ortodoxă”, cartea abordează probleme și caracteristici ale lumii contemporane, în special căutarea unor forme eficiente de terapie a individului. Voi puncta în special prima parte, cea despre logoterapie, întrucât consider că autocunoașterea și descoperirile psihologice reprezintă tot o căutare religioasă, un început, să spun așa, primul pas…
Autorul crede că logoterapia este o formă de vindecare, ce prezintă calități ce o apropie de viziunea teologică și duhovnicească a Sfinților Părinți ai Bisericii. Se oprește la Victor Frankl deoarece acesta nu este numai un savant teoretic, ci a avut „rarul și tragicul privilegiu” de a verifica, aplica și constata, timp de trei ani, punctele principale ale teoriilor sale în lagărele de la Auschwitz și Dachau. În lucrările sale, Victor Frankl „descrie atât tragismul vieții acelor lagăre, cât și modul în care ar putea cineva să depășească acest tragism.” Logoterapia, știință pe care a probat-o și dezvoltat-o Victor Frankl, este considerată o practică mai modernă decât psihanaliza, ea constituind introducerea filosofiei existențialiste în psihologie. Termenul de logos definește „sensul” sau „scopul”, așadar „logoterapia este o psihoterapie orientată către sens și o restabilire a bolnavului în conformitate cu sensul”. Victor Frankl leagă logosul de spirit sau duh, spunând că „logosul înseamnă sens, după cum înseamnă și spirit”. Iar logoterapia are o dimensiune spirituală sau mintală (noologică) pe tot parcursul ei. Această practică îl ajută pe cel care are nevoie „să descopere sensul latent al existenței lui și să dobândească cunoașterea lui conștientă”. Scopul final este găsirea unui sens și întoarcerea omului spre adâncul ființei sale.

Autorul precizează, de asemenea, că logoterapia nu se încadrează neapărat în domeniul religios, dar nici nu îl exclude. Ea încearcă să schimbe existența prin reperele pe care le dă omului în găsirea propriului sens pentru viață, în contextul unei suferințe cauzate de probleme existențiale a individului contemporan. Frankl numește această angoasă „gol existențial”, definită prin „privațiunea sau pierderea totală a unui sens ultim în existența omului, care face ca viața să aibă valoare.” Un cumul de cauze diverse, printre care și acest „gol existențial” cauzează nevrozele care stau la originea nevrozelor noogene (de origine mentală). În aceste cazuri, logoterapia este indispensabilă și, alături de psihanaliză sau psihoterapie, ajută omul în depășirea deznădejdii și angoasei existențiale. Pe scurt, esența logoterapiei constă în încercarea de a găsi un sens real vieții, unic și personal, specific fiecărui om, care nu se epuizează în limitele alcătuirii biologice a individului.

Psihanaliza freudiană are la bază principiul plăcerii, „voința de plăcere”, psihologia individualistă addleriană face referire la „voința de putere”, iar logoterapia frankliană pornește de la „voința pentru sens”. Psihanaliza poate fi caracterizată prin termeni precum „autoexpresie” și „satisfacerea nevoilor”, psihologia lui Addler presupune „autorealizarea”, iar logoterapia, „autodepășirea”. Toate cele trei viziuni psihologice se ocupă de fenomenul existenței umane, de „eu sunt”, însă în psihanaliza freudiană stau, în spatele oricărei acțiuni a omului, instinctele, iar principiul realității este cel al plăcerii (hedonismul). Victor Frankl explică faptul că aceste puncte de vedere, „voința de plăcere” și „voința de putere”, sunt depășite și nu explică profund plenitudinea existenței umane, iar în locul lor „voința de sens” ar inspira mai mult omul, dându-i putere, curaj și voință pentru viață. El dorește ca individul să se autoanalizeze și să-și examineze sinele, oferind vieții proprii un sens concret. De aceea, unind oarecum cele trei concepte, vine cu constatarea că: „Și voința de plăcere și voința de putere sunt factori ai autenticei voințe de sens”. Plăcerea, autorealizarea, voința de putere și satisfacerea posibilităților sunt consecință, nu țintă finală a omului. Victor Frankl, explică autorul, nu dorește să-l înlocuiască pe Sigmund Freud, ci dorește să îl completeze, el spunând că „este nevoie să completăm psihologia adâncurilor cu o psihologie a înălțimilor.” Vom depăși problemele în momentul în care viața noastră capătă un sens.

Orientată în special către viitor, logoterapia îl scoate pe om din hotarele strâmte și limitative ale eului sau ale condițiilor impuse de mediul și situația în care se află, punctează autorul. Cele trei premise ale logoterapiei sunt libertatea voinței, voința de sens și sensul vieții. Omul este liber să-și aleagă modul de viață, nefiind autodeterminat de anumite împrejurări în care se află. Victor Frankl spune despre om că: „Este o ființă care mereu hotărăște ceea ce este. O ființă care deopotrivă deține posibilitatea de a coborî la nivelul unui animal sau de a urca treptele sfințeniei. Omul este o ființă care la sfârșit de tot a inventat camerele de gazare, dar în aceeași clipă el este cel care intră aici cu capul sus și cu rugăciunea <Tatăl nostru> sau cu rugăciunea evreiască a morții pe buze.” Frankl știe că în om este înnăscută tensiunea dintre sens și existență, iar punctul său de vedere coincide cu cel al Bisericii, conform căruia omul este creat să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu, la îndumnezeire. Logoterapia încearcă să direcționeze omul spre a găsi scopul și rațiunea existenței, precum și sensul fiecărui eveniment concret pe care-l trăiește de-a lungul vieții. Omul trebuie să încerce să ajungă la bine în mod absolut, altfel nu va realiza nici binele relativ. Sensul este cel care oferă provocări și dă ritm existenței.

O altă idee pe care o agreez este aceea că în zilele noastre, epoca golului existențial, problema nu este tensiunea, ci lipsa tensiunii, cauzată de pierderea sensului. Omul contemporan, susține Victor Frankl, nu are nevoie de echilibru interior (homeostazie), ci de o tensiune cauzată de sensul existențial al vieții (noodinamică), de „încercarea și lupta pentru ceva ce merită să dorească și să caute să găsească”. Este o temă perfectă de discuție, iar afirmația că tensiunea fortifică, nu vlăguiește, se poate verifica facil prin multiple exemple: ești mai obosit când ești în concediu decât atunci când muncești, ești mai plin de energie când depui efort decât când stai inactiv prea mult…
Totuși, o precizare, nu logoterapeutul îi dă omului sens, ci încearcă să-l ajute să găsească el însuși propriul sens în viață, specialistul nu transmite pacientului imaginea lumii, ci îl sprijină să se vindece pentru ca acesta să vadă lumea așa cum este, din interiorul propriei perspective. Viața fără sens nu este viață, nu are valoare, iar acest sens „se schimbă de la om la om, de la zi la zi, de la oră la oră etc.”.
Recomand această carte tuturor celor interesați de existențialism, de cunoașterea de sine și celor preocupați să construiască o mai bună relație cu ei înșiși și cu semenii lor.

Mihaela Mușetescu

Banner 2 la suta