Locuri sacre – TURCIA, SÜLEYMANIYE

0
199

Suleyman„ Ţi-am clădit, O Stăpâne, o moschee care va dăinui pe faţa pămânului până în ziua judecăţii de apoi…”

CUVINTE ADRESATE DE SINAN, ARHITECTUL MOSCHEII, LUI SOLIMAN I

UNA DINTRE CELE MAI MARI MOSCHEI proiectate vreodată, Siileymaniye a fost construită în timpul domniei lui Soliman I Magnificul (1520-1566). Casacada de cupole şi minarete domină orizontul oraşului Istanbul, căci moscheea este aşezată pe cea de a treia înălţime a oraşului; iar imensitatea copleşitoare a interiorului umple de respect şi veneraţie credincioşii, de mai bine de 400 de ani.
Călătorul turc Evliya Celebi, de exemplu, scria în secolul al XVII-lea că o dată a însoţit 10 vizitatori europeni -„ghiauri franţuzi” în moschee şi i-a văzut dându-şi capul pe spate, pentru a putea cuprinde cu privirea imensitatea ce se căsca în faţa lor. Uluiţi ei şi-au azvârlit pălăriile, strigând. „Doamne, Maica Domnului!”
Lunga domniei a lui Soliman I, cel mai mare dintre sultanii otomani, a marcat apogeul civilizaţiei otomane. Noi teritorii au fost alipite imperiului, inclusiv părţi din ţări numite azi Ungaria, Irak, Libia, iar flota imperială, în special sub conducerea amiralului de origine greacă, Barbarossa, şi-a menţinut dominaţia asupra navigaţiei pe Mediterana până în anul 1571, o dată cu înfrângerea otomanilor în bătălia de la Lepanto.
Pe frontul de acasă Soliman a continu¬at să transforme oraşul Istanbul, anterior capitala Imperiului Bizantin -Constantinopol, ocupat de turci în anul 1453, într-un adevărat centru imperial. Fântâni, palate, băi, şcoli, seminarii teologice sau madrasahs, spitale şi moschei, sunt numai câteva exemple de construcţii ridicate în Istanbul şi în alte părţi ale imperiului.

În anul 1550, cel mai mare arhitect al sultanului, Sinan, a început lucrul la Suleymaniye, care poate fi socotită cea mai mare realizare a sa. Pe cel de-al treilea din cele şapte dealuri ale oraşului Istanbul, o echipă numeroasă de lucrători, majoritatea greci şi armeni, au turnat fundaţiile şi au adus blocuri de calcar şi marmură din carierele aflate pe insulele de coastă din Marca Marmara. Inspirându-sc din modelul oferit dc marea biserică creştină Hagia Sofia (construită cu 1000 de ani înainte) Sinan a început să-şi imprime marca personală în piatră folosind un plan geometric simplu- un cerc înscris într-un pătrat.
O poveste spusă de Evliya Celebi Efendi atestă că Sinan s-a interesat personal de cele mai mici detalii ale construcţiei. Soliman, dorind se pare să vadă cu ochii săi cum progresa lucrarea arhitectului său personal, sosi la locul construcţiei iară a se anunţa, însoţit de o mică gardă. Sultanul şi-a croit drum printre schele şi materiale în căutarea lui Sinan, dar în loc să-1 găsească, consultând planurile, sau dând ordine, el îi auzi vocea tunând din vârful unei schele, unde-1 certa pe un nefericit cioplitor în piatră pentru imperfecţiunea lucrării sale, arătându-i apoi el însuşi cum să procedeze.

Terminată în anul 1557, Siileymaniye era cea mai mare moschee din Imperiul Otoman. La structura uriaşă ce domină mica strâmtoare numită Cornul de Aur, se ajunge prin nord-est, pe o stradă cotită şi îngustă sufocată de traficul intens de maşini şi pietoni. După una din cotituri moscheea se iveşte în faţă asemeni unui pachebot.
Din cupola cenuşie răsar cupole mai mici ce atenuează trecerea de la curbele generoase ale cupolei la verticalitatea pereţilor. Senzaţia de presiune a cupolelor este contrabalansată de cele 4 minarete suple ca nişte creioane ascuţite a căror vârfuri străpung tăriile albastre.
Un perete de piatră punctat de ferestre cu grilaje de fier înconjoară curtea şi cimitirul regal. O alee duce la treptele de piatră ale intrării principale. O perdea grea, căptuşită, între două coloane din serpentină – o marmură de culoare verde închis – separă interiorul de exterior, spaţiul sacru de cel profan. Perdeaua este împodobită cu o inscripţie aurită încadrată într-un dreptunghi. în peretele din dreapta intrării se află un loc special, unde credincioşii îndeplinesc ritualul purificării, spălându-şi picioarele, mâinile şi faţa
înainte de a pătrunde în spaţiul sacru.
Curtea, care oferă umbră şi linişte, devine o prelungire a sălii de rugăciune atunci când moscheea este prea plină de credincioşi. De aceea, latura înveci¬nată moscheii are două mihrab-uri, nişe care indică direcţia oraşului Mecca, către care musulmanii se îndreaptă cu faţa când se roagă.

Vizitatorul aflat la intrarea vestică a moscheii are la început impresia că intră într-o grotă imensă şi vede o mare de covoare roşii aşternându-i-se în faţă. Senzaţia de spaţiu primitor şi unitar este mai mare decât într-o catedrală, unde naosul, transeptele, corul şi capelele compartimentează spaţiul în divi-
ziuni formale. Dc sus atârnă sute < lanţuri dc metal care susţ: candelabre strălucind dcasupi capului ca nişte in fluorescent luminoase.
De jur împrejur, arcadele zvcl din marmură gri şi roşu cafenii coloanele şi stâlpi masivi c susţinere, înalţă spre ceruri cupole semicupolc. Decorul predominai gri este înviorat de vitralii ferestrelor rotunde sau în ogive j strălucesc în peretele qibla, cel din direcţia oraşului sfânt Mecca.
Cupola principală are 32 de ferestre, în centrul ci dintr-un cerc de arabescuri aurii izbucnesc precum dintr-un foc de artificii vârtejuri de semne caligrafice arabe. Tot ansamblul întruchipează un soare arzător în jurul căruia gravitează celelalte elemente ale interiorului în perfectă armonie.
Spre deosebire de Hagia Sofia, astăzi muzeu, Siileymaniye şi-a păstrat destinaţia religioasă. La apusul soarelui, când o strălucire blândă învăluie pereţii dinspre vest şi dincolo de Cornul de Aur încep să sclipească lumini, chemarea muezinului atrage ca un magnet credincioşii către moschee. Ei intră ţinându-şi în mână pantofii, bărbaţii sc îndreaptă către partea din faţă şi sc aliniază lângă mihrab, iar femeile se adună în partea din spate a clădirii, în compartimente laterale speciale.

Această ilustraţie englezească, realizată la 22 de ani după moartea sultanului, în anul 1588, surprinde întreaga măreţie a moscheii lui Soliman. Moscheea este înconjurată de un zid cu cupole, iar în prim plan se poate vedea mausoleul regal.
Siileymaniye era fără îndoială o privelişte impresionantă pentru europenii occidentali. Un călător turc din secolul al XVII-lea, Evliya Celebi Efendi, nota că un vizitator ar fi spus despre moschee: „Niciunde nu întâlneşti astfel unite în armonie, frumuseţea exterioarelor cu cea a interioarelor”.

Imamul, liderul spiritual local, purtând turban alb, stă în mihrab, al cărui tavan boltit amplifică sunetul şi intonează incantaţiile hipnotice care îi fac pe credincioşi să se închine, să îngenuncheze sau să se prosterneze pe măsură ce fiecare intră în ritmul rugăciunii.
în trecut însă Siileymaniye era mai mult decât un loc de rugăciune, căci în afara zidurilor ansamblului, Sinan a construit un complex de clădiri numit Kulliye. Acesta adăpostea patru madrasahs; o şcoală unde muezinii învăţau Coranul, cartea sacră a Islamului; un spital pentru handicapaţii fizic sau mintal; o bucătărie unde se pregătea mâncare pentru săraci şi o casă de oaspeţi pentru vizitatorii importanţi. în fapt Siileymaniye era un mic univers delimitat în cadrul oraşului Istanbul, un loc sfânt şi un lăcaş de rugăciune care se îngrijea şi de educaţia tinerilor, precum şi de nevoile cotidiene ale oamenilor simpli.
Complexul Siileymaniye include şi un cimitir. Aici se remarcă două mausoleuri regale: cel al lui Soliman şi cel al reginei sale Haseki Hurrem, care în Occident este cunoscută sub numele de Roxelana „rusoaica”. Mormântul lui Soliman, mai mare decât cel al reginei sale, este o construcţie mică, octogonală, boltită. în interior, aşezat în centru se află cenotaful, lung, de formă triunghiulară, drapat în material verde, cu turbanul regal deasupra. De o parte şi de alta se află cenotafurile mai mici ale fiicei sale, prinţesa Mihrimah şi ale altor doi sultani, Soliman al II-lea (1687-1691) şi Ahmed al II-lea (1691¬1695).
Soliman s-a îndrăgostit de Roxelana în primii ani ai domniei sale şi renunţând la celelalte femei din harem a făcut din ea regina sa. El îi era atât de devotat, încât mulţi contemporani credeau că această femeie puternică şi frumoasă îl vrăjise, ceea ce îi explică porecla: „cadi” sau vrăjitoarea.
Se spune chiar că ea l-a convins pe sultan că fiul său cel mare, Mustafa, complota împotriva lui şi că trebuiau luate măsuri. Mustafa a fost executat, lăsând astfel cale liberă către tronul Imperiului Otoman fiului ei, Selim (cunoscut mai târziu sub porecla de „Nerodul”).
Dintre toate clădirile complexului Siileymaniye, poate cea mai puţin ostentativă şi cea mai puţin vizitată este mormântul lui Sinan însuşi, aflat în afara ansamblului principal, în partea de nord-vest, cu faţa spre Cornul de Aur. Acest mormânt modest din marmură, încadrat în zidul grădinii locuinţei sale, are un grilaj prin care se poate vedea sarcofagul de marmură şi piatra de mormânt cu un turban deasupra.
Sinan s-a născut din părinţi greci creştini, în Anatolia, în anul 1489. A avut o copilărie obişnuită şi a învăţat meşteşugul cioplirii în lemn şi în piatră de la tatăl său. In anul 1512 viaţa sa a luat o întorsătură dramatică. Un detaşament de trimişi imperiali, aflaţi în misiunea anuală de recrutare cu forţa a tinerilor creştini pentru serviciul militar în corpul dc elită al ienicerilor, 1-a prins pe tânărul Sinan. El a fost dus la Istanbul într-una din şcolile regale şi a fost convertit la Islam.Apoi, după o perioadă de instrucţie severă, el a servit în armată ca ofiţer de geniu, devenind în cele din urmă comandant de artilerie.

Silueta moscheii Suleymaniye, văzută dinspre Cornul de Aur este una dintre priveliştile cele mai celebre din Istanbul. Faptul că moscheea este situată pe una din înălţimile oraşului îi dă o poziţie dominantă, de mă de cel mai mare conducător al otomanilor.
în anul 1538, după ce îşi exersase talentul în proiecte militare, precum construcţia de poduri şi fortificaţii, Sinan a început să lucreze la primul său proiect civil, o moschee, în calitate de şef al arhitecţilor imperiali. în următorii 50 de ani Sinan a lucrat la un număr extrem de mare de proiecte – 79 de moschei, 34 de palate, 33 de băi publice, 19 morminte, 55 de şcoli, 16 azile pentru săraci, 7 madrasahs şi 12 caravanseraiuri.
Sinan a murit în anul 1588 la venerabila vârstă de 99 de ani. Amintirea sa dăinuie încă nu numai pentru că portretul său este imprimat în prezent pe bancnotele turceşti, dar mai ales pentru că ea este evocată dc cupolele şi minaretele moscheii Suleymaniye, al cărui interior se constituie într-un spaţiu sacru, în care scurgerea timpului s-a oprit la epoca de aur a imperiului lui Soliman.

Cupolele moscheii se ridică deasupra unui şir de arcade care formează o colonadă de jur împrejurul curţii patrulatere. Arcadele sunt susţinute de 24 de coloane care au fost luate de constructorii lui Sinan de la clădirile ruinate din Istanbul şi din împrejurimi.
Soliman (stânga) a fost un om politic abil şi un general strălucit sub conducerea căruia Imperiul Otoman a ajuns la apogeu. El a fost devotat atrăgătoarei sale soţii. Roxelana, (stânga, pknui îndepărtat) o femeie cu o voinţă puternică, a cărei influenţă asupra soţului ei părea excesivă unora dintre ontemporani

Musulmanii se adună în
interiorul vast al moscheii Siileymaniye, una dintre cele mai mari moschei din lume. Construită de arhitectul turc Sinan, în secolul al 16-lea, moscheea are vedere spre Cornul de Aur (dedesubt), o strâmtoare care desparte oraşul vechi de cel modern.

Repere cronologice

d.Hr.

1489             Se naşte Sinan,

arhitectul care a construit moscheea Suleymaniye

1520-66      Domnia lui Soliman I, în timpul căruia Imperiul Otoman ajunge la apogeu

1538             Sinan construieşte

prima moschee

1 550            încep lucrările la

moscheea Suleymaniye

1557             Moscheea este

terminată

1566             Moare Soliman I

1571             Otomanii sunt înfrânţi

de flota creştină în bătălia de la lepanto
IMPERIUL LUI SOLIMÁN MAGNIFICUL

Pentru mai mult de 450 de ani turcii otomani au al imperiului precum şi păzitorul tuturor sanctuarelor domnit peste unul dintre cele mai vaste imperii ale sacre cuprinse în teritoriul acestuia. Anul de început este 1453 iar momentele de Marea Moschee din Kairouan; moscheea Ibn Tulum apogeu datează din timpul domniei lui Soliman din Cairo; Marea Moschee din Damasc; şi moscheea Magnificul (1520 – 1566) când imperiul includea cea Shehzade din Istanbul, toate consemnate de această hartă.
Ca sultan Soliman a fost un promotor neobosit al legii. Soliman era atât conducătorul spiritual cât şi cel politic islamice – shari’a – şi totodată a consacrat Coranul ca fundament al educaţiei. El a încurajat utilizarea scrierii arabe în Turcia şi i-a sprijinit pe caligrafi şi pe muncitorii textili. Privită prin prisma vremurilor respective, domnia sa a fost în principiu tolerantă. Locuitorii imperiului care nu erau musulmani erau scutiţi de serviciul militar. Beneficiau de asemenea de un soi de administraţie proprie – sistemul millet – care le permitea decizii specifice în domeniile spiritual, educaţional şi juridic. După moartea lui Soliman, o dată cu asediul Ungariei din anul 1566, Imperiul Otoman începe încet, încet să se destrame. Conducerea era grav afectată de nepotism, corupţie endemică, incapacitate de modernizare şi de a concura cu statele apusene precum Spania, Portugalia şi Anglia. Numit în secolul al XlX-lea „bolnavul Europei”, Imperiul Otoman si-a încheiat formal existenta în anul 1924.

Locuri sacre, Atlas, James Harpour

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ