Locuri sacre – Catacombele romane

0
255

„Deseori am pătruns în cripte; săpate adânc în pământ de-a lungul pereţilor, de fiecare parte erau aliniate trupurile celor morţi…” Sfântul Jerome (342 – 420) despre Catacombele Romane.

catacombe-solomoniaAnul 1849, în care arheologul italian G.B. de Rossi a făcut o descoperire senzaţională, a dat timpul înapoi cu 16 secole, până la epoca de început a creştinismului. În afara zidurilor Romei, el a descoperit un cimitir subteran sau catacombă, care adăpostea rămăşiţele pământeşti ale câtorva dintre primii papi. Informat despre această descoperire, papa Pius al IX-lea s-a grăbit să vadă cimitirul respectiv şi cu ochii plini de lacrimi l-a întrebat pe Rossi: „Acestea să fie cu adevărat mormintele predecesorilor mei?”

De Rossi începuse să bănuiască existenţa unui cimitir în timp ce inspecta o veche capelă creştină de lângă Via Appia. Aici el a văzut o lespede de marmură pe care era o inscripţie ştearsă – Nelius Martir – şi a dedus că lespedea respectivă străjuise odată un mormânt creştin. El cunoştea din surse literare că în zonă se afla catacomba nedescoperită a Sfântului Callistus, în care erau îngropaţi mai mulţi papi din secolul al III-lea, inclusiv unul pe nume Cornelius.

Săpăturile ulterioare au dus la descoperiri spectaculoase. Ȋntr-un labirint întunecat de coridoare subterane el a găsit nu numai lespedea de marmură cu literele COR, care se potriveau cu Nelius Martir, dar şi o criptă în care erau îngropaţi papii.

O catacombă este în mod obişnuit un labirint de galerii subterane, adesea săpate pe mai multe niveluri ce duce către o serie de încăperi. Asemenea locuri de înmormântare au fost găsite şi în alte părţi ale Italiei, precum şi în Asia Mică, Egipt şi Malta. Însă termenul „catacombe” a devenit practic sinonim cu cimitirele creştine din Roma, care sunt cele mai vestite şi mai mari dintre toate. S-au găsit aproximativ 40 astfel de catacombe. Cele mai vechi datează din secolul al II-lea d.Hr. şi sunt situate în principal lângă vechile drumuri ce porneau din oraş, căci legea romană interzicea înmormântările între zidurile cetăţii.

Ȋn ciuda persecuţiilor repetate contra creştinilor, ce au început în epoca împăratului Nero (54-68) şi au continuat până la începutul secolului al IV-lea, catacombele, asemeni oricărui alt loc de înmormântare, erau considerate locuri sacre de către romani şi doar rareori jefuite sau distruse. Cele mai cunoscute şi mai vizitate sunt cele numite după Sfinţii Callistus, Sebastian şi Domitilla, toate situate lângă Via Appia, care porneşte din partea de sud a oraşului. De-a lungul coridoarelor înguste sunt aliniate rânduri de nişe dreptunghiulare sau „loculi” în care sunt aşezate rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, ale martirilor sau ale simplilor creştini, învelite în giulgiuri sau acoperite cu o crustă de var.

Tot în adâncurile întunecate ale catacombelor se află şi cavouri de mărimi considerabile sau „cubicula”, care adăposteau mai mulţi morţi ai aceleiaşi familii. Inscripţii pioase şi simboluri creştine precum peştele şi ancora şi fresce reprezentând pe Adam şi Eva, învierea lui Lazăr sau alte scene din Biblie împodobesc pereţii şi încălzesc atmosfera, indicând faptul că mormintele erau locuri de închinăciune îngrijite cu dragoste.

catacombePrimii creştini considerau înmormântarea o datorie sacră. După unul din primii părinţi ai bisericii, Tertullian (160-225) parte din banii colectaţi în fiecare lună comunităţile creştine erau folosiţi pen înmormântarea săracilor. Ambrose, episcopde  Milano în secolul al IV-lea, a  sfătuit credincioşii, ca la nevoie să vândă vasele bisericii pentru a strânge bani ca să îngroape morţii creştineşte. Grija pentru morţi era influenţată de credinţa în înviere şi de doctrina Purgatoriului. Acesta este un loc unde morţii suportă pedepse şi se curăţă de păcate înainte de a se putea întâlni cu Dumnezeu; în acea trecere ei pot fi ajutaţi de rugăciunile celor vii. Invers, rugăciunile celor de pe cealaltă lume aduceau binefaceri celor vii, astfel încât catacombele erau locul unde se înfăptuia comuniunea între vii şi morţi.

Creştinii se adunau în catacombe special cu ocazia aniversãrii morţii unui sfânt, a unui martir sau a unei persoane iubite împreună luau parte la „refrigerium”, o masă consacrată memoriei persoanei respective şi celebrau Euharistia. Astfel, acestor gale subterane, împodobite cu lucrări de artă cu subiect religios, li se conferea o dimensiune sacră şi ele devene mai mult decât morminte. În secolul următor, pelerinii din  nordul Europei şi din alte părţi ale continentului veneau la Roma special pentru a le vizita. Din faptul că au fost tipărite ghiduri special, „Itineraria”, se poate dedu cât de mare era număi vizitatorilor.

Catacombele Romei erau lucrarea aşa-numiţilor fossores, săpători profesionişti, şi au fost săpate în tuful vulcanic din jurul Romei, adesea pe terenuri private, deţinute de proprietari bogaţi.

Spaţiile întunecate ale lăcaşurilor numite locali se înşiruie de o parte şi de alta a catacombei Priscilla. Trupurile morţilor erau depuse în aceste nişe, care erau apoi astupate cu lespezi de piatră sau cărămizi.

Dintr-un culoar iniţial porneau în unghi drept coridoare, care erau apoi legate printr-un alt culoar paralel cu primul. Datorită spaţiului insuficient, reţeaua de coridoare se întindea pe 5 niveluri.

S-a renunţat treptat la construirea de catacombe în secolul al V-lea, când Roma a început să fie ameninţată de triburi barbare. Mormintele au fost devastate de goţi în 537 şi de lombarzi în 755. Incapabili să asigure protecţia moaştelor sfinţilor şi martirilor, papii din secolele VIII-IX le-au transferat în bisericile din interiorul oraşului.

Ȋn evul mediu aceste morminte au fost practic uitate, interesul pentru ele fiind resuscitat în secolul al XVI-lea, în special după 1578 când nişte lucrători au descoperit pe Via Salaria o catacombă cu galerii multiple aflată într-o stare de conservare foarte bună. Descoperirea a atras atenţia unui anume Antonio Bosia, care datorită meticulozităţii cu care cerceta cimitirele a fost numit „Columb al catacombelor”. Ȋnsă cercetarea ştiinţifică şi înregistrarea datelor au fost iniţiate cu adevărat doar la începutului secolului al XIX-lea.

În prezent, catacombele continuă să fie locuri sacre, învăluite într-o atmosferă mistică. Nu este nevoie de un efort prea mare de imaginaţie pentru a putea reînvia în minte silueta unui fossor îmbrăcat într-o tunică scurtă săpând un loculus cu târnăcopul, încărcându-şi sacul cu sfarâmăturile de piatră la lumina slabă a unei lămpi, sau un grup de creştini adunaţi laolaltă murmurându-şi rugăciunile ori luând parte la o pomană în faţa unei fresce reprezentându-l pe Iisus, înviindu-l pe Lazăr sau purtând un miel pe umăr.  Căci, aşa cum spune inscripţia scrijelită pe un perete de unul din primii pelerini, „în acest întuneric este lumină; în aceste morminte răsună cântări”

Prin sanctificarea trupurilor clericilor creştini timpurii şi a martirilor, catacombele au devenit cimitire subterane. Ele au servit şi ca loc de întâlnire pentru creştini în special înainte ca religia lor sã fie recunoscută de Imperiul Romei în secolul al IV-lea d.Hr. Aflată în sudul Romei antice, peştera papilor reprezintă parte din catacombele secolului al III-lea numite Saint Callistus.

Rostind cuvintele „Lazăre, vino afară!” Iisus îl învie pe Lazăr din morţi, un episod relatat în Evanghelia Sf.Ioan (11:1-46). E reprezentată în această frescă catacomba romană de la Jordani. Acest miracol, care demonstrează puterea lui Iisus asupra morţii apare des în operele de artă ale catacombelor. Peste 50 de reprezentări au fost găsite în cimitirele romane. Conform Evangheliei lui Ioan, Lazăr a fost îngropat într-o peşteră; aici este reprezentat un cavou în stil roman.

buon-pastore_bigIisus, înfăţişat ca Bunul Păstor, îşi păzeşte turma în această pictură de pe un tavan din catacombe. Cea mai populară temă în arta catacombelor, Bunul Păstor este adesea prezentat într-un cadru idilic, cu păsări, plante şi copaci. Silueta aminteşte de arta clasică în care un păstor este în mod tipic reprezentat purtând pe umeri un animal pentru sacrificiu. Pentru primii creştini sarcina păstorului era să-şi salveze oile tot la fel cum Iisus îi măntuie pe oameni de păcatele lor.

Iisus, înfăţişat ca Bunul Păstor, îşi păzeşte turma în această pictură de pe un tavan din catacombe. Cea mai populară temă în arta catacombelor, Bunul Păstor este adesea prezentat într-un cadru idilic, cu păsări, plante şi copaci. Silueta aminteşte de arta clasică în care un păstor este în mod tipic reprezentat purtând pe umeri un animal pentru sacrificiu. Pentru primii creştini sarcina păstorului era să-şi salveze oile tot la fel cum Iisus îi mântuie pe oameni de păcatele lor.

 Locuri sacre, Atlas, James Harpur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ