Liturghia Darurilor mai înainte sfințite – Istoric și simbolism

0
204

liturghiaLiturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se oficia odinioară numai seara, reprezintă modelul desăvârșit al Liturghiei vesperale, adică al Liturghiei unite cu Vecernia. În vechime, și Liturghiile Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare se săvârșeau uneori seara, tot unite cu Vecernia, la datele prevăzute și azi în „Tipicul cel Mare”, în Triod și în alte cărți de slujbă, adică: ajunul Crăciunului și al Bobotezei, Joia și Sâmbăta Patimilor, precum și în cazul când Buna Vestire cade într-una din zilele de rând din Păresimi.

Prima parte a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite o alcătuiește Vecernia, până la paremiile de după ieșirea cu cădelnița. Conform părintelui profesor Ene Braniște, rânduiala de zi din ritul bizantin pentru începutul vesperal al Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite este fidelă vechiului Tipic al Sfântului Sava. În locul catismelor de rând ale zilei respective, se citește totdeauna numai Catisma 18, alcătuită din psalmii treptelor, împărțiți în trei stări, prin cele două ectenii mici. Aceste trei stări țin locul antifoanelor din prima parte a Liturghiei obișnuite, după cum primele trei rugăciuni din cele șapte ale Vecerniei țin locul rugăciunilor antifoanelor citite de preot în taină în timpul Catismei. Prochimenul obișnuit al Vecerniei, variabil după zilele săptămânii, e înlocuit aici cu prochimele proprii celor două paremii din Triod, care se citesc totdeauna la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și care se iau din cărțile: Facere, Ieșire, Pilde și Iov.

Ritul luminii, specific acestei Liturghii („Lumina lui Hristos luminează tuturor”), era așezat odinioară nu între cele două paremii, ca astăzi (după prochimenul paremiei a doua), ci după cea de-a doua paremie, așa cum e descrisă în rânduiala din vechile tipice. El era precedat totodată de Vohodul sau ieșirea solemnă a slujitorilor (un al doilea vohod, după cel de la Lumină lină), iar după ce clericii intrau în altar, luminile se aprindeau, cum se făcea de obicei în toate zilele la Vecernie. Uneori însă, paremia a doua fiind mai scurtă și lectura ei sfârșindu-se înainte de terminarea procesiunii Vohodului, procesiunea s-a anticipat, făcându-se în timpul citirii primei paremii și o dată cu ea tot ritul luminii a fost mutat înainte de citirea paremiei a doua, iar cu timpul procesiunea Vohodului s-a suprimat.

În rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite avem de-a face cu un dublu oficiu al luminii: primul, alcătuit dintr-o lectură biblică (psalmii treptelor), urmată de cântarea integrală a Psalmului CXL („Doamne, strigat-am”) și apoi ieșirea solemnă a slujitorilor cu imnul Lumină lină. Al doilea, format după același plan, dar cu alte lecturi biblice (paremiile), un nou vohod (dispărut între timp) și o nouă formulă a luminii („Lumina lui Hristos”), urmate de cântarea solemnă a lui: „Să se îndrepteze”. Al doilea rit al luminii este considerat un rest al oficiului liturgic în care Biserica a încadrat aprinderea luminilor în biserici la căderea serii, despre care ne vorbește și Sfântul Vasile cel Mare. Un asemenea oficiu exista la Ierusalim în sec. IV, când pelerina apuseană Egeria îl descrie în însemnările sale de călătorie, numindu-l „lucernare”, adică slujba luminii de seară, care se făcea în biserici (la Ierusalim în biserica Învierii) la o oră precisă: ceasul al zecelea din zi. El era precedat de adunarea la rugăciune, care începea mai dinainte, cu un serviciu liturgic format din psalmi, lecturi, cateheze și procesiuni. Lumina cu care se aprindeau sfeșnicele în biserica Învierii din Ierusalim nu se aducea din afară, ci din candela care ardea necontenit înăuntrul grotei mormântului Domnului, din spatele bisericii. După aprinderea luminilor, slujba se prelungea toată noaptea, cu lecturi, cântări și rugăciuni, iar cu timpul devine slujbă oficială a Privegherii, inaugurată de ritul luminii.

Cântarea „Să se îndrepteze rugăciunea mea…”, cu care se încheie partea vesperală a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, consituie un dublet al versetelor 2-4 din Psalmul CXL, numit în Constituțiile Apostolice „lucernare”, adică psalmul de la aprinsul luminilor de seară, ca însoțitor al ritului cădirii. După însemnarea dintr-o cronică bizantină din sec. VII, cântarea aceasta s-ar fi inaugurat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în anul 617. După părerea unor liturgiști, aceasta corespunde cântării „Aliluiarion” sau prochimenului dinaintea Apostolului de la Liturghie. Cântarea era executată odinioară numai de cântăreți și abia din secolul XVI înainte s-a luat obiceiul să fie începută de slujitori în altar. Ritul luminii și cântarea „Să se îndrepteze” s-au dezvoltat mai întâi la Marea Biserică din Constantinopol, care l-a preluat poate din Siria (Antiohia). Un asemenea dublet al psalmului vesperal găsim și în ritul armean (cu ritul luminii și cădirea).

Mihai Parfeni

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ