”Limba nu poate grăi dreptate dacă inima este plină de răutate”

0
83

gal4_spiriteCând o casă ia foc, se aprind mai întâi părţile ce ard cel mai repede. Mai întâi se aprind paiele şi trestia, apoi scândurile, şi tot aşa – până ce flăcările cuprind întreaga construcţie.

Aşa se petrece şi cu omul. Focul patimilor năvăleşte mai întâi în inimă, cel mai simţitor şi cel mai uşor de aprins mădular al făpturii omeneşti. Când se aprinde inima, întreaga făptură omenească ia foc. Când inima este biruită, totul este biruit. Când inima se strică, totul e stricat. Din inimă izvorăşte dragostea sau ura, înţelepciunea sau prostia, curăţia sau noroiul, viaţa sau moartea. Dacă credinţa vreunui Creştin se află în lăuntrul inimii, atunci credinţa sa este putere de nebiruit într-însul. O astfel de inimă dă şi limbii putere să grăiască convingător. Căci limba este vestitoare ori unora, ori altora – ori vestitor credincios al cămării cu mărfuri de aur din inimă, ori vestitor mincinos al unei dughene scăpătate.

Ştia Atotînţeleptul Mântuitor ce vorbea, atunci când a spus: Cele ce ies din gură, din inimă ies. /Mat. 15:18/. Ştia înţeleptul Său apostol, Sfântul Pavel, că drept tâlcuieşte gândul Învăţătorului său, când a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. /Rom. 10:10/. Dumnezeu preţuieşte cele ale inimii şi nu poate fi păcălit de limbă. Oamenii preţuiesc cele ale limbii, căci nu ştiu ce se află în spatele limbii, în inimă.

Fraţii mei, citiţi Sfânta Scriptură mai înainte de toate şi mai mult decât toate. Cunoştinţele dobândite dacă citiţi tot, mai puţin Sfânta Scriptură, vor sluji doar la pieirea voastră, nu spre mântuire. După Sfânta Scriptură, să citiţi Vieţile Sfinţilor, adică înfăţişarea vieţilor sfinţilor şi sfintelor Bisericii celei Ortodoxe. Toate cărţile lumii acesteia nu pot aduce sufletului omenesc acea putere, mângâiere şi dulceaţă adusă de Sfânta Scriptură şi de Vieţile sfinţilor.

În viaţa Sfântului Mucenic Haralambie citim cum acest neînfricat sfânt de 113 ani a strigat chinuitorului său păgân: „Nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea!”. Iată fraţilor, dreptarul de căpetenie al credinţei Creştine: mai întâi să nu avem răutate în inimă, şi apoi să nu avem minciună în gură.

Dar iată, fraţilor, aceasta este şi tâlcuirea sorţii celei rele a omenirii zilelor noastre: răutatea a răpit inima omenească, de aceea inima a ajuns un organ al răului, o unealtă a minciunii. Limba nu poate grăi dreptate dacă inima este plină de răutate. Dacă în izvor se află necurăţie, atunci şi conducta de apă va aduce necurăţie. Limba e sluga inimii. Şi când sluga minte, se trădează repede pe sine.

Ce e minciuna? Un adevăr prefăcut. Ce înseamnă a minţi? Înseamnă a te îmbrăca cu veşmintele adevărului, a te ascunde în spatele adevărului; a te arăta sub numele adevărului; a pune firma adevărului pe dugheana minciunii; a înfăţişa o babă drept o mireasă, cu ajutorul pudrei şi sulemenelilor. Minciunii nu îi este cu putinţă să facă nici măcar un pas sub numele ei. Căci oriunde s-ar înfăţişa zicând „Eu sunt minciuna!”, nimeni nu ar primi-o. De aceea ea merge în umbra adevărului. Aşadar, minciuna întăreşte adevărul ca realitate, căci fără adevăr nu se poate găsi niciunde.

Răutate în inimă şi minciună în gură, fraţii mei, aşa a ajuns omenirea în vremurile noastre. Răutatea şi minciuna sunt focurile ce au pricinuit aprinderea întregii lumi în ultimele două războaie mondiale. Răutatea şi minciuna – aceste două meşteşuguri ale lumii, să ştiţi, vor lucra neobosit să producă şi cel de-al treilea incendiu mondial, mai înfricoşat decât cele două de mai înainte.

Luptaţi împotriva răutăţii din inimă şi minciunii din gură, ca să împiedicaţi noul război mondial între popoare. Aceasta este ştiinţa lui Hristos: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine. (Lc. 4:23). Aceasta este calea Creştinilor: Începe cu tine însuţi. Din orice altă parte veţi porni, nu veţi reuşi nimic. Hristos Dumnezeu v-a învăţat aceasta. A Lui fie slava şi lauda în veac. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ