Legenda Mureșului și a Oltului

0
340

legendaTrăia odată un împărat pe vârful unui munte, într-o cetate cu două turnuri. Și odată, într-o vară, a plecat împăratul acela la război și nu s-a mai întors.

Împărăteasa a trimis soli în toate părțile, să dea de urma soțului ei, și s-au dus solii cercetând până la marginile lumii, și s-au întors după vreme îndelungată, fără bucurie.

Și avea împărăteasa doi copii care se jucau în țărână, când a plecat tatăl lor să se războiască; iar acum erau mari și flăcăi de însurătoare. Unul crescuse în turnul dinspre miazănoapte, celălalt în turnul dinspre miazăzi și amândoi erau feluriți la fire și la gânduri, dar unul și unul la chip și la făptură.

Și s-au înțeles ei să plece de-a lungul lumii și să caute pe tatăl lor. Mama lor a plâns  și de bucurie și de durere, când a aflat de hotărârea lor, de bucurie că are flăcăi atât de vrednici și de durere că se temea,  să nu-i piardă. Dar i-a povățuit să se ție veșnic împreună, cum țin boii la jug și veșnic drumul unuia să fie drumul celuilalt. Și i-a binecuvântat și le-a dat voie să plece, și iară i-a sfătuit să meargă în tovărășie nedezlipită. Și au plecat flăcăii.

Dar abia părăsită cetatea părinților și au începu să nu se înțeleagă la drum, căci erau feluriți la fire și la gânduri. Cel crescut în turnul dinspre miazănoapte a apucat în partea unde era turnul care a crescut.

Pe unul îl chema Mureșul, pe celălalt Oltul.

Și de-acolo, din creștetul muntelui, li s-a despărțit cărarea, că Mureșul a pornit  spre miazănoapte, iar Oltul spre miazăzi. Și era Oltul sfărâmicios și iute din fire și a apucat nebunește la vale, spre ziuă senină, iar Mureșul era întunecat cu inima și liniștit ca noaptea pașnică și a apucat încet, încet spre miazănoapte. După câtăva vreme însă, pe Mureș l-a ajuns doru de frate-său și i s-a întristat sufletul și de aceea s-a întors spre miazăzi, să-și afle fratele. Și nu l-a mai aflat, ba și-a pierdut și calea și a apucat în altă parte, tot liniștit și cu inimă de pace.

Dar mama lor, când a văzut că s-au despărțit chiar de la casa părintească, a alergat să le curme drumul, dar nu era chip să-i ajungă, mai ales că fugeau în două părți. Și a plâns împărăteasa, și într-acel minut, amândoi băieții s-au făcut râuri și râuri au rămas.

Și de atunci, Oltul cel sfărâmicios și iute din fire a dat năvală prin țări muntoase și s-a azvârlit prin munți cu prăpăstii și s-a afundat pe la Turnul-Roșu, clocotind și izbindu-se de stânci. Și de aceea lui i se cântă:

„Oltule, râu blestemat,

Te-ai făcut adânc și lat;

Că vii mare, spumegat

Și cu sânge amestecat.”

Iar Mureșul de atunci curge tot pe șes și tot spre șesuri năzuiește liniștit și încrezător. Și de aceea i se cântă:

„Mureș, Mureș, apă lină …”

Din legendele românilor, Editura Ion Creangă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ