Leagănul copilăriei: ”Rățușca cea urâtă”

0
223

Era vară și aerul era încărcat de mirosul fânului proaspăt cosit. În pădure, între copacii înalți, se găsea o cetate superbă, înaltă, înconjurată de un șanț lat, plin de apă. Lângă zidurile cetății creșteau însă multe buruieni. În acest loc liniștit și-a făcut cuib o rață ca să clocească ouăle. A clocit timp îndelungat și abia aștepta ca micuții să iasă din găoace. În sfârșit, într-o zi s-au crăpat toate ouăle, cu excepția unuia.

ratusca1

Rățușca cea urâtă – Video

– Mac, Mac! Făceau rățuștele în timp ce spărgeau coaja ouălor. Apoi au făcut ochi mari, văzând cât de mare este lumea și câte minuni interesante le așteptau!

Mama rață și-a numărat cu grijă rățuștele, dar era îngrijorată din pricina oului care încă nu se crăpase. O rață mai bătrână, care a trecut pe acolo, a sfătuit-o să abandoneze ultimul ou, spunând că poate fi unul de curcă.

Dar rața, care stătuse deja timp îndelungat pe ouă, s-a hotărât să mai stea puțin și pe acesta din urmă. În sfârșit, s-a crăpat și coaja acestuia, iar din el a ieșit un pui foarte mare și urât, cu pene gri care nu semăna deloc cu frații săi.

– Nu face nimic – se gândea rața în timp ce își urmărea celelalte rățuște. Să fie totuși un pui de curcă? Am să văd eu, am să-l bag în apă, chiar dacă va trebui să-l împing eu cu de-a silă.

A doua zi, rața-mamă a sărit împreună cu puii ei în apă din șanțul cetății. Rățuștele o urmau disciplinat, inclusiv fratele lor cel mare și urât.

– Deci nu poate fi pui de curcă, deoarece înoată mult prea bine. Uite ce bine dă din picioare și ce drept de ține. Înseamnă că este totuși copilul meu, se gândea rața.

– Haideți, înotați aproape de mine, nu cumva să vă prindă pisica, își instruia rața-mamă rățuștele.

– Haideți, grăbiţi-vă și nu uitați să vă plecați gâtul în fața raței bătrâne! Le-a spus mama lor. Iar rățuștele, ascultătoare, au salutat-o rând pe rând pe bunica lor cu mult respect.

Dar celelalte rățuște își băteau joc tot timpul de rățușca cea urâtă. Una dintre ele a sărit pe spatele ei și a pișcat-o de gât.

– Lăsați-o în pace! Nu v-a făcut nici un rău! Poate că nu-i ea prea frumoasă, dar înoată excelent și cu timpul, poate că va deveni mai arătoasă! Le spunea rața-mamă necăjită. Dar, în scurt timp, biata creatură a devenit ținta batjocurii celorlalți. A făcut o vizită și printre păsările din curte, dar găinile, rațele și curcanii au gonit-o din preajma lor. Micuța rață era foarte necăjită, nemaiștiind ce să facă. Chiar și frații ei își băteau joc de ea.

– Sperăm că te va mânca pisica, creatură urâtă! Spuneau ei supărați.

Chiar și mama ei i-a spus:

– În locul tău, eu aș pleca! N-ai ce căuta printre noi.

ratusca2Așa că, într-o seară, rățușca cea urâtă s-a hotărât să plece. A trecut gardul și apoi, obosită și supărată și-a petrecut noaptea în mlaștină. Chiar și aici rațele sălbatice și-au bătut joc de ea.

– Du-te acasă! Sâsâiau ele supărate. Tu nu ești dintre noi.

Așa că, rățușca s-a ascuns în mlaștină trei zile și trei nopți. Atunci s-a întâlnit cu două gâște sălbatice care i-au spus:

– Ascultă, micuțo, nu contează cum arăți. Haide, vino cu noi. Numai că aripile ei nu erau atât de puternice pentru a le urma. Așa că, cele două gâște drăguțe și-au luat zborul, alăturându-li-se tovarășilor lor de drum, iar rățușca cea urâtă a rămas din nou singură.

Vântul rece purta frunzele căzute, iar săraca rățușcă era să înghețe de frig. Spre apus, deasupra copacilor, a văzut pe cer niște păsări mari, albe, cu gâtul lung.

Erau lebede, în drum spre locuri calde, pentru a-și petrece iarna acolo. Și-au desfăcut aripile mari și s-au ridicat, zburând din ce în ce mai sus.

Rățușca, impresionată și-a întins gâtul spre cer, dorind să admire una, dar vocea ei era atât de ascuțită și de neplăcută încât s-a speriat și ea însăși. Nu știa cum să numească aceste păsări minunate, dar îți dorea nespus de mult să fie ca ele.

În acel an, iarna a fost foarte rece, iar locul unde s-a adăpostit rățușca s-a umplut de zăpadă.

Își găsea de mâncare din ce în ce mai greu sub gheața groasă formată pe suprafața lacului. Săraca rățușcă singuratică avea din ce în ce mai puțină putere.

Într-o dimineață, ea a fost găsită de un om, culcată pe gheața lacului. Acesta a ridicat-o, i-a dus-o acasă soției, care a culcat-o lângă cuptor. Copii ar fi vrut să se joace cu ea, rățuștii însă, îi era foarte frică de ei. Așa că, atunci când s-a deschis ușa, a fugit din nou în frig.

Într-o bună zi, soarele a început din nou să încălzească mlaștina. Rățușca cea urâtă a început să dea din aripi și spre marea ei uimire a reușit să se ridice în aer. Îi plăcea foarte mult cum navighează cu ajutorul aripilor puternice deasupra unei grădini minunate. Deodată, a observat trei lebede frumoase, înotând gingașe pe suprafața unui lac.

„Dacă m-aș apropia de ele, se gândea ea, m-ar goni precis, pentru că sunt foarte urâtă!”

ratusca3Dar cum a ajuns deasupra lor, uitându-se în apă și-a văzut imaginea oglindită în ea. Atunci și-a dat seama că nu mai este o rățușcă urâtă, ci a devenit o lebădă frumoasă.

A aterizat liniștită pe lac și s-a apropiat de tovarășele ei, frumoasele lebede.

Hans Cristian Andersen, Teazaurul cu povești, Editura Aquila

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ