LANSARE DE CARTE. Daniela E. Bogdan: “Există un deşert al încercărilor şi un deşert al inimii. De preferat este să treci prin cel dintâi”

0
368

daniela-e-bogdanLa Târgul de Carte Gaudeamus Internaţional, care se desfăşoară la Romexpo, Bucureşti, are loc, joi, 21 noiembrie, de la ora 19.00, la standul Editurii Eikon, lansarea căţii “Reflecţii din deşert. Maxime şi cugetări”, semnată de Daniela E. Bogdan, o carte dedicată iubitorilor de frumos şi de Dumnezeu.

Pe lângă faptul că, în zilele noastre, a scrie maxime şi cugetări  reprezintă o raritate, evenimentul editorial este unul cu atât mai valoros cu cât sunt maxime şi cugetări creştine.

Când vine vorba despre scrierile sale, Daniela E. Bogdan nu se zgârceşte la cuvinte, căci pune pasiune şi dăruire, iar când sufletul este în strânsă comuniune cu Dumnezeu, rezultatul nu are cum să nu fie unul pe măsură, chiar dacă uneori implică şi sacrificii.

“Există un deşert al încercărilor şi un deşert al inimii. De preferat este să treci prin cel dintâi, cu toate suferinţele pe care le aduce, cu toată arşiţa nestăvilită şi sentimentul că ai fost uitat: de oameni şi de Dumnezeu. Dar vei ieşi din el, într-un sfârşit, mult mai frumos, mai iubitor şi mai puternic de cum erai când ai intrat.

Deşertul inimii înseamnă că al tău suflet este mort, fără iubire şi credinţă. Este deşertul în care mulţi şi-au tot lăsat ale lor oase, deşertul care nu duce nicăieri.

Eu am trecut prin primul”, acesta este moto-ul pe care Daniela E. Bogdan l-a aşternut pentru cititori, chiar în debutul lucrării.

daniela bogdanCartea ta, “Reflecţii din deşert. Maxime şi cugetări”, are un titlu neobişnuit. Ce te-a determinat să-l alegi?

Nu eu l-am ales, ci el m-a ales pe mine. A fost o chestiune de inspiraţie de moment, iar nu un titlu elaborat de intelect; la fel mi s-a întâmplat şi cu moto-ul.

Din interviurile tale de până acum, reiese că “deşertul încercărilor”, din moto-ul lucrării tale, vorbeşte de fapt chiar despre propria ta viaţă. Care este, în realitate, povestea acestei cărţi?

Adevăr aţi grăit. Metafora “deşertul încercărilor” reprezintă chiar propria mea viaţă.

Această carte are, într-adevăr, o poveste pe care mi-aş dori să o rezum în câteva cuvinte. Pe vremea când activam ca avocat stagiar în Baroul Bucureşti, am avut o problemă de sănătate deosebit de gravă – o boală ciudată, care nu era de medici – care mă adusese în pragul morţii.

În cele din urmă, Cel care mi-a salvat viaţa a fost Dumnezeu, iar nu medicina, care a acţionat – la intervenţia Maicii Domnului – prin intermediul unui preot călugăr dintr-o mănăstire de maici din Oltenia. În numai două săptămâni, fără niciun medicament, mi-am revenit la viaţă în mod miraculos, după şase luni de boală îngrozitoare.

A fost, în mod cert, o minune a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, fără de care eu nu aş mai fi fost acum printre voi. Astfel, publicarea acestei lucrări reprezintă un semn de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de Creator şi de sfinţii care m-au ajutaţi atunci.

De asemenea, “Reflecţii din deşert” prin înţelepciunea pe care o cuprinde, reprezintă un hotărât “Nu” adresat nihilismului, precum şi răului din om.

DSC07070Ce te motivează, atunci când viaţa îţi aşterne obstacole în cale, să mergi mai departe şi să nu abandonezi acest drum, destul de greu, pe care şi ţi l-ai ales?

Deoarece, în ultimul timp, simt că viaţa mea a dobândit un sens, am înţeles că trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru modul în care am ales să trăiesc aceşti ani pe care mi i-a mai dăruit Dumnezeu.

Dar eu simt că trăiesc cu sens numai în măsura în care reuşesc să rămân eu însămi, să îi iubesc pe oameni şi să îi ajut cu tot ce îmi stă în putinţă, mai ales prin comuniunea cu ei, chiar şi atunci când unii nu mă înţeleg şi mă lovesc.

Dar şi prin înmulţirea acestui talant al meu, această dublă vocaţie – artistică şi teologică – cu care m-am născut, exprimată prin efortul şi sacrificiile pe care le fac spre a promova această lucrare paremiologică, dar şi pentru a continua să studiez şi să scriu.

DSC07079Timpul acestei vieţi este limitat şi nu trebuie irosit. Viaţa trebuie văzută din perspectiva morţii, iar nu viceversa, aşa cum se întâmplă. Numai atunci când vom înţelege că ea se sfârşeşte într-o zi, vom alege să trăim cu sens şi să ne actualizăm potenţialităţile.

Sfântul Grigorie de Nisa spune că fiecare clipă impune o datorie unică pentru vecie, pe care nu o mai poţi îndeplini în altă clipă; fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu şi este irepetabilă în veşnicie. Chiar şi eu afirm, într-una din maximele mele, că “Omul se împlineşte prin sensul, iar nu prin libertatea sa.”, dar şi că “Viaţa devine mult mai suportabilă, cu toate răutăţile ei, atunci când ai pentru ce să o trăieşti.”

Într-o lume axată pe goana după material, tu ţi-ai clădit o comoară de spiritualitate şi cultură. De  ce-ai ales această cale?

Am să răspund printr-o altă maximă: “Nu de bogăţie avem nevoie în viaţă, ci de sens.” Există şi un dicton latin care afirmă că: “Homo doctus in se semper divitias habet.” (Omul învăţat are întotdeauna bogăţiile în sine însuşi.)

A trăi cu sens înseamnă a trăi înţelept şi întru adevăr, iar nu la voia întâmplării. Marele psihiatru şi psihoterapeut Viktor Frankl, creatorul celei de-a treia şcoli de psihoterapie de la Viena, logoterapia, subliniază că numai voinţa de sens îi poate asigura omului o sănătate a minţii, precum şi sentimentul unei împliniri existenţiale; pe când voinţa de plăcere sau cea de putere, cum ar fi patima desfrânării sau dorinţa de înavuţire, nu vor face altceva decât să-i îmbolnăvească sufletul prin dezvoltarea unor nevroze.

DSC07075Eu însămi consider că “Înţelepciunea îi lipseşte omului, nu pentru că i-ar fi inaccesibilă, ci pentru că, de fapt, el nu o doreşte.”

În prefaţa cărţii tale, Răzvan Codrescu constată că ideea care transpare, ca un fir roşu, din toate aceste texte, este chiar celebra parafrază carteziană exprimată de tine în duh ortodox: “Amo. Ergo sum.” (Iubesc. Înseamnă că exist.) Ce ne poţi spune în acest sens?

În capitolul pe care mi l-am rezervat mie însămi, am afirmat destul de clar: “Eu? Un pachet de oase care iubeşte.” Aşadar, iubirea este lucrul care mă ţine pe mine în viaţă şi îmi dă sens; or, iubirea, după cum afirmă şi Sfinţii Părinţi, este cea mai profundă legătură a omului cu Dumnezeu, dovada concretă că un om este purtător de Duh Sfânt. Iar cel care este străbătut de harul lui Dumnezeu va putea dobândi şi înţelepciune.

Iubirea de care vorbesc eu în carte nu este alta decât “agape”, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru, pe care eu o trăiesc în mod plenar, singurul lucru care poate da sens vieţii omului pe pământ.

Această idee am transpus-o şi în următoarele maxime: “Putem trăi fără multe lucruri în această viaţă, dar fără sens nu putem! Iar sensul nu ni-l dă decât Iubirea.”, “A iubi înseamnă a crea, a te jertfi, a te ruga.”, “Adevărata iubire este aceea care îi lasă libertate de alegere celui iubit.”, “Nu există iubire fără smerenie.Şi nici înţelepciune fără Dumnezeu.”, “Garanţia autenticităţii unei relaţii o dă tocmai dimensiunea sfinţeniei acesteia, atunci când, în dragostea dintre cei doi, se reflectă iubirea pentru Dumnezeu a fiecăruia în parte.”, “Ce înseamnă iubirea? Să-i vrei celuilalt binele până la sacrificiu şi dincolo de acesta, prin rugăciune şi fapte concrete, indiferent de sentimentele pe care le ai sau nu le mai ai pentru el.”

DSC07088Te-aş ruga să ne explici puţin noţiunea “timp interior” din frumoasa ta maximă “Doar prin sine însuşi, timpul nostru interior nu ne oferă şansa de a deveni eterni. Numai Iubirea poate.”

Eu cred că la nivelul spiritual, duhovnicesc, există un timp etern, adică un prezent continuu. Doar pentru noi, cei muritori, timpul este limitat între naştere şi moartea biologică. După trecerea pe care o presupune aceasta din urmă, vom reintra în atemporalitate, adică în veşnicie.

Timpul interior de care vorbesc eu, reprezintă percepţia proprie, la nivelul sufletesc al fiecărui om, a tuturor experienţelor trăite de către acesta de-a lungul vieţii. În mod obişnuit, acest timp timp interior se sfârşeşte şi el odată cu moartea noastră biologică, atunci când sufletul omului, singurul lucru nemuritor din noi, trece într-un alt plan de existenţă şi se eliberează de toate lucrurile acestei lumi.

Există un singur mod în care timpul nostru interior poate supravieţui morţii biologice şi poate să urmeze sufletul omului în veşnicie, căpătând astfel un caracter atemporal, etern: prin Iubire. Adică numai în măsura în care omul a înţeles să colaboreze cu Dumnezeu, prin comuniunea sa cu Biserica şi cu semenii săi, şi a ales să înveţe să iubească în decursul existenţei sale pământeşti.

DSC07085Iubirea rămâne, aşadar, singurul lucru integrator, care îl împlineşte pe om în acestă lume, şi salvator, deoarece îi asigură acestuia un viitor sigur în veşnicie.

Mulţi dintre cei care au ajuns să îţi citească cartea, consideră că aceste maxime şi cugetări ar trebui parcurse cu seriozitate şi în mod repetat, deoarece au o asemenea încărcătură spirituală, încât nu ar putea fi înţelese doar printr-o lectură superficială. Totuşi, de unde această profunzime în gândire la un om atât de tânăr?

Înţelepciunea care se găseşte în paginile acestei cărţi, dincolo de autenticitatea ei, mi-a fost dăruită de către Dumnezeu.

Imediat după publicarea lucrării şi până în prezent, toţi specialiştii în teologie şi patristică, care au cercetat-o, au identificat în aceste texte un duh patristic, o legătură spirituală de netăgătuit între această înţelepciune a mea şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, trăitori între secolele II – VII d.Hr. Cum eu nu îi citisem decât într-o foarte mică măsură pe Sfinţii Părinţi din Sinai şi deloc “Filocaliile”, concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că atât eu, cât şi Sfinţii Părinţi am avut aceeaşi sursă de inspiraţie: Duhul Sfânt.

Aşadar: “Nu filosofii, ci sfinţii sunt cei mai înţelepţi dintre oameni.”, “Drumul înţelepciunii prin Biserică trece.”, “Înţelepciunea nu de la vârstă vine, ci de la Dumnezeu.”, “Cel care are ‘şcoala vieţii’ are doar experienţă şi intuiţie; cel care are ‘şcoala’ Sfinţilor Părinţi a dobândit înţelepciune.”

DSC07087Despre “Reflecţii din deşert. Maxime şi cugetări” se vorbeşte ca despre o Carte de înţelepciune în care “cuvântul însuşi dobândeşte aici o nouă misiune, chiar şi o nouă putere. Deşi se hrăneşte din suferinţă, el are puteri tămăduitoare: aminteşte că, dincolo de toate lucrurile acestei lumi, se află Dumnezeu şi fericirea veşnică a raiului”, după cum afirmă în postfaţa cărţii chiar părintele lector dr. Gheorghe Holbea, specialist în opera Sfinţilor Părinţi, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Părintele lector dr. Gheorghe Holbea, un vârf al spiritualităţii şi al culturii româneşti, a sesizat corect această legătură profundă dintre înţelepciune şi suferinţă din lucrarea mea, căci “Înţelepciune fără suferinţă nu există. Suferinţă fără înţelepciune, da.” De două mii de ani încoace, această realitate nu mai poate fi ignorată, la fel ca şi cea potrivit căreia “Iubire fără sacrificiu nu există.”

Sfinţii Părinţi spun că răbdarea suferinţei, a necazurilor, de către un om, îl pune pe acesta în comuniune cu Dumnezeu, cu Hristos Însuşi, care a pătimit pentru noi ca să vindece şi să înnobileze firea noastră omenească, căzută prin păcat.

DSC07084În mod cert, există întodeauna un sens în orice suferinţă. Viktor Frankl afirmă că suferinţa reprezintă cel mai profund mod în care viaţa unui om poate dobândi un sens. Şi chiar atunci când o situaţie, care ne produce suferinţă, nu mai poate fi schimbată – ca în cazul morţii unei persoane apropiate sau al unui diagnostic de cancer – putem totuşi găsi un sens în aceasta, prin a ne schimba noi atitudinea faţă de ea şi a transforma, astfel, o nenorocire sau o tragedie într-o victorie personală, într-o realizare umană.

Aşadar, suferinţa îi poate da omului un sens, iar atunci când acesta şi-o asumă cu smerenie, el poate dobândi înţelepciune.

Care este concepţia ta despre artă, în calitate de artist şi gânditor creştin?

Eu sunt adepta conceptului “artă epifanică”, formulat de către teologul rus Paul Evdokimov. Este vorba de o artă mărturisitoare, orice tip de artă – literatură, muzică, desen, pictură, sculptură – în care Dumnezeu este preaslăvit.

În eseul său, “Sensul teologic al frumosului”, Nichifor Crainic afirmă că filosofia artei se ocupă de studiul obiectului artei, care este frumosul. Or, frumosul în sine este unul dintre numele lui Dumnezeu, după cum reiese din celebrul tratat “Despre Numele Divine” al Sfântului Dionisie Areopagitul. În acest tratat sunt enumerate numele lui Dumnezeu: bun, lumină, frumos, iubire.

DSC07086Aşadar, Dumnezeu este bun şi frumos, este frumuseţea însăşi. Frumuseţea lui cea necreată se observă din întipărirea slavei Sale în lucrurile create. Dintre toţi Sfinţii Părinţi, doar Fericitul Augustin a scris un tratat de filosofie a artei, numit “De musica”.

Această idee este exprimată şi în maxima mea: “Bunătatea este, în fond, cea mai înaltă încercare a noastră de a fi frumoşi.”

DSC07083Care crezi că este maxima ce te reprezintă cel mai bine?

Maximele care mă reprezintă cel mai bine, în acest moment, sunt următoarele: “Numai atunci când ajunge să gândească cu inima, omul poate judeca cu înţelepciune lucrurile.” şi “Dintre toate lucrurile pe care le cunosc, Dumnezeu este singurul pentru care merită să trăieşti.”

Există o rugăciune pe care o simţi cel mai aproape de sufletul tău?

Cu siguranţă, sunt mai multe rugăciuni, dar cea mai dragă sufletului meu este Acatistul Maicii Domnului “Grabnic Ascultătoare”.

Pentru că am o evlavie deosebită faţă de Maica Domnului, i-am scris chiar o cugetare: “Maica Domnului, orice lucru bun ţi se poate întâmpla, orice minune, şi orice nenorocire poate fi evitată, atunci când Cea mai mare dintre sfinţi îţi sare în ajutor.”

Ce reprezintă pentru Daniela E. Bogdan, ca om, această carte?

Nimic (surâde)… Totul!

Mă simt ca şi cum mi-aş fi recucerit, în sfârşit, o cetate de suflet, pe care o asediasem fără speranţă timp de cinci ani.

Apariţia acestei cărţi reprezintă dovada vie a faptului că Dumnezeu mi-a primit jertfa, darul, pe care i l-am promis în urmă cu 11 ani, în semn de mulţumire şi de recunoştinţă.

DSC07076Faptul că unele dintre cele mai strălucite minţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, mi-au confirmat că, prin “Reflecţii din deşert. Maxime şi cugetări”, se asigură supravieţuirea genului paremiologic creştin la noi, care părea că apusese odată cu moartea lui Petre Ţuţea, în 1991, a fost pentru mine ca o binecuvântare de la Dumnezeu.

Am avut plăcuta surpriză să constat că această lucrare a mea se face singură iubită şi apreciată, la toate nivelurile, de către teologi şi mari scriitori, până la oamenii simpli, care s-au regăsit în paginile ei. Astfel,”Reflecţii din deşert. Maxime şi cugetări” este o carte a poporului român.

De unde s-ar putea procura?

Oricine doreşte să mă contacteze o poate face pe contul meu de Facebook. Pentru că tirajul a fost unul limitat, ea nu se află momentan în librării, dar există la distribuitor.

DSC07078În final, te-aş ruga să le adresezi cititorilor noştri un cuvânt de înţelepciune cu care să să rămână peste timp.

Să nu uite niciodată că există Dumnezeu! În necazuri şi în lupte, dar şi în bucurii. Că viaţa aceasta este un dar al Său, o favoare personală pe care ne-o face; că fiecare zi poate să fie şi ultima şi tocmai de aceea trebuie să o trăim cu sens. Să nu uite să se roage, să înveţe să ierte şi să facă tot binele de care sunt capabili, cât mai au încă vreme.

Şi, mai presus de toate, să nu uite să iubească! Peste toate lucrurile acestei lumi, Iubirea este singurul lucru care contează şi care rămâne. Singurul.

CARTE DE VIZITĂ

Daniela E. Bogdan s-a născut în 1976, în Bucureşti, dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Dobrogea.

În 1999 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi a obţinut titlul de avocat definitiv în Baroul Bucureşti, în decembrie 2002.

În 1991, debutul literar şi l-a făcut cu două poezii, în revista tulceană “Zona”.

În 1993 a publicat primele maxime şi cugetări şi a făcut publicistică în revista “Chihlimbar”.

În decembrie 2012, la Cluj-Napoca, apare primul său volum de maxime, intitulat “Reflecţii din deşert. Maxime şi cugetări”.

Silvana Chiujdea

LĂSAȚI UN MESAJ