La sfânta zi a Cincizecimii

0
83

 

Rusalii2StPaul

Când Cel Preaînalt, pogorându-Se, a amestecat limbile, a despărţit neamurile; iar când a împărţit limbile cele de foc, la unire pe toţi a chemat; şi cu un glas slăvim pe Duhul cel Preasfânt.

Grabnică şi statornică mângâiere robilor Tăi dă-le, Iisuse,

când se întristează duhurile noastre.

Nu părăsi sufletele noastre în necazuri,

nu Te depărta de cugetele noastre în primejdii,

ci pururi ne întâmpină pe noi.

Apropie-Te de noi, apropie-Te, Cel ce eşti pretutindeni;

precum şi cu Apostolii Tăi ai fost pururi,

aşa şi cu noi cei ce Te dorim uneşte-Te, îndurate;

ca uniţi fiind cu Tine, să lăudăm şi să slăvim

pe Duhul Tău Cel Sfânt.

 

2

Nu te-ai despărţit, Mântuitorule, de Ucenicii Tăi în timp ce la ceruri Te-ai înălţat. Chiar dacă într-adevăr la cele de sus ai ajuns, pe cele de jos le conduci.

Cu adevărat se află în orice loc prezenţa Ta, Necuprinsule,

şi dacă se întâmplă să lipseşti, se pierde şi se distruge

şi ca Sodoma se face.

Tu ai aşezat pe toate şi pe toate le plineşti.

Pe Tine te-au avut cu siguranţă în sufletele lor Apostolii,

pentru aceasta şi atunci când Te-ai înălţat

de pe Muntele Măslinilor la cer

au coborât săltând de bucurie şi cântând şi slăvind

pe Duhul cel Preasfânt.

 

3

S-au întors bucuroşi de pe Muntele Măslinilor cei unsprezece Apostoli.

 

Aceasta o scrie, precum se ştie, Sfântul Luca,

că s-au întors în Ierusalim

şi au urcat în foişor, unde au stat

şi după ce au intrat s-au aşezat

Petru şi ceilalţi ucenici,

cărora Petru ca şi conducător le-a spus:

„Iubitori ai împărăţiei, sus să avem inimile

către Acesta Care a făgăduit şi a spus:

Eu vă voi trimite

pe Duhul cel Preasfânt”.

 

4

Astfel [de lucruri] Petru a spus atunci către Apostoli

şi i-a ridicat la rugăciune

şi în mijlocul lor a stat şi a strigat spunând:

„Să ne rugăm, genunchii să plecăm, să cerem,

Biserică această cameră să o facem,

de vreme ce este şi se face!

Să cântăm şi să strigăm lui Dumnezeu:

Trimite nouă Duhul Tău cel bun,

să ne conducă pe toţi la pământul dreptăţii Tale,

pe care Tu l-ai pregătit celor ce cinstesc şi slăvesc

pe Duhul cel Preasfânt”.

 

5

Îndată ce au auzit acestea, Apostolii s-au adunat,

precum către păstor oile de cuvânt atrase,

şi au spus în taină rugăciunea lor

şi au trimis către Atotstăpânitorul astfel de rugăciuni:

„Ţie, Stăpâne şi împărate al îngerilor,

şi al oamenilor Domn şi Creator,

care pe cele de pe pământ

şi de pe mare doar cu semnul le ţii,

noi prietenii şi robii Tăi strigăm:

„Grabnic trimite nouă

pe Duhul cel Preasfânt!”.

 

6

Îndată plinind rugăciunile lor le-au semnat

şi cu credinţa le-au pecetluit şi sus le-au trimis.

Şi le-a citit învăţătorul şi a spus:

„Cu voia Ta, Mângâietorule,

fără să îţi poruncesc,

însă precum vrei coboară,

căci Ucenicii Te aşteaptă,

pe care Eu i-am adunat pentru Tine şi pentru Tatăl şi i-am învăţat spunând: „învăţaţi popoarele pe Tatăl să slăvească, şi pe Fiul să cinstească, şi în cântări să preamărească pe Duhul cel Preasfânt!”.

 

7

A ascultat atunci Dumnezeu Mângâietorul pe cei ce fierbinte I se rugau

Şi [pe care] desigur îi vizitează în timpul rugăciunii, fără ca de nicăieri să se mute,

 

 

Cel care cu cuvinte nu se spune,

de vreme ce îngăduinţa nu a fost mutare,

nici micşorare nu a suferit,

căci sus a fost şi jos şi pretutindeni

şi neexprimată şi de necuprins

este dumnezeiasca fire,

cu ochii nu se vede, însă se înţelege cu credinţa, cu mâinile nu se prinde, însă se atinge cu sufletele credincioşilor Duhul cel Preasfânt.

 

8

Adunaţi se aflau toti în sfânta zi a Cincizecimii

şi în rugăciune aşteptând cei unsprezece Apostoli.

Şi precum spune lectura Faptelor,

asemenea vântului năvalnic s-a făcut deodată

zgomot mare din cer cu vuiet

şi cu foc s-a umplut întreaga cameră

şi uimire mare a provocat celor iubiţi.

Pentru aceasta şi văzând casa

asemenea navei să se clătinându-se

spuneau: „Opreşte furtuna şi trimite, o, Doamne,

pe Duhul cel Preasfânt!”.

 

9

Au crezut înţelepţii că întreg foişorul

de la vânt se pierde,

toţi au închis ochii înfricoşaţi.

Şi iată, se întâmplă altceva mai înspăimântător

şi primei spaime alta au adăugat minunile continue,

de vreme ce limbi de foc i-au atins

şi pe capetele iubiţilor au venit

şi părul nu le ardeau deloc, ci mintea le luminau.

Cu adevărat să se curătească

şi să se lumineze le-a trimis

Duhul cel Preasfânt.

 

10

Şi Petru, ca şi cum ar fi înţeles toate acelea, a strigat: „Fraţilor, să lăudăm cele ce vedem! Să nu le cercetăm!

Nu spune cineva ce este aceasta ce se întâmplă?

Deasupra minţii este acest fapt

şi depăşeşte gândul.

Duh şi foc s-au unit, minune adevărată!

Adiere şi flacără s-au legat,

vedere înfricoşătoare!

împreună vânturi şi flăcări,

împreună scântei şi rouă.

Cine a văzut? Cine a auzit?

Cine poate să spună aceasta pe care o dă

Duhul cel Preasfânt?

 

11

Voi dar, iubiţilor, staţi şi priviţi

cu simplitate focul,

pe care l-a trimis din cele cereşti

Cel ce se găseşte în cele înalte.

Nu vă fie frică, căci cărbunii nu ard!

Nu le pierdeţi, căci această flacără nu arde!

 

 

 

Şi amintiţi-vă ca înţelepţii

cum în vechime, focul a găzduit pe cei trei tineri,

şi cum trupurile nu au ars, cum nici unul din firele de păr;

cum în timp ce cuptorul a primit trei, a arătat patru.

A înmulţit dar pe aceştia ce i-a luat, căci cinsteau

pe Duhul cel Preasfânt.

 

12

Acum, dar, fraţilor, fiecare dintre voi să alunge frica din al său suflet şi să arate dragoste adevărată Domnului Care S-a înălţat,

de vreme ce şi Acela a iubit pe cei pe care i-a chemat,

căci toate cele pe care le-a prezis le-a înfăptuit

şi le-a făcut precum a spus.

De ce vă temeţi, aşadar, de flacăra ce nu arde?

Focul lasă trandafirii să credem, aşa cum sunt

de vreme ce s-a aşezat ca florile pe capetele noastre,

cu care ne-a încoronat, ne-a împodobit,

ne-a făcut să strălucim

Duhul cel Preasfânt.

 

13

Îndată ce acestea Petru a spus Apostolilor toţi,

împreună cu ei s-a liniştit

şi toţi Duhul cel Sfânt au primit,

căci a venit după acestea, precum se scrie.

Ca înaintemergători a folosit două minuni,

focul şi vântul.

Trebuia, aşadar, ca mai înainte de Duhul

minune să preceadă, trebuia ca mai înainte de Luminător lumină înainte să alerge şi să prevestească în lume asemenea sunetului trâmbiţei căci precum ştie şi precum vrea pe pământ coboară Duhul cel Preasfânt.

 

14

Mari au fost şi înspăimântătoare toate faptele [acestea]

şi încetează a fiecăruia gândire.

Cu adevărat s-au umplut deodată toţi de Duh Sfânt

şi cu ascultătorii în limba lor au stat de vorbă,

cu romanii ca romani, cu părţii ca părţi, cu mezii ca mezi,

cu uşurinţă mare au vorbit elamiţilor

şi arabilor cunoscuţi s-au făcut îndată,

celor din Asia şi frigienilor văzuţi

şi de cuvinte mari vorbitori

şi tuturor popoarelor vorbeau după cum îi lumina

Duhul cel Preasfânt.

 

15

Dar când i-au văzut că vorbesc în toate limbile, cei adunaţi acolo de pretutindeni au strigat: „Ce înseamnă aceasta? Galileeni sunt Apostolii

şi cum acum îi vedem că s-au făcut cu neamurile

toate compatrioţi?

Când a cunoscut Egiptul Petru [cel numit şi] Chefa ?

Când Andrei în Mesopotamia a stat?

Când au cunoscut fiii lui Zevedeu Pamfilia?

Cum să cunoaştem acestea?

Cum să le spunem? Desigur, precum vrea

Duhul cel Preasfânt”.

 

16

Acum s-au făcut înţelepţi cei mai înainte pescari.

Acum [s-au făcut] ritori şi faimoşi

aceştia ce au trăit pe ţărmuri.

Cei ce mai înainte coseau plasele

desfac acum şi înjosesc ale retorilor încurcături

cu simple cuvinte.

Un cuvânt spuneau dar împotriva multora, un Dumnezeu vesteau, nu mulţi. Pe Unul ca unul cinstesc, Tată neînţeles, Fiu de o fiinţă şi nedespărţit şi întocmai lor pe Duhul cel Preasfânt.

 

17

S-a dat acestora pe toţi să întreacă cu limbile ce le vorbesc? Şi de ce se ceartă necreştinii şi pălăvrăgesc? De ce se laudă şi vociferează elinii?

De ce se dau drept mari cu Arato cel de trei ori blestemat?

De ce se înşală de către Platon?

De ce pe neputinciosul Demostene iubesc?

De ce nu înţeleg cum că Homer este vis mincinos?

De ce pe Pitagora îl fac legendă,

pe cel ce cu dreptate s-a redus la tăcere?

Şi pentru ce nu aleargă cu credinţă spre aceştia

pe care i-a descoperit

Duhul cel Preasfânt?

 

18

Să lăudăm, fraţilor, ale ucenicilor limbi, căci nu prin cuvinte măiestre, ci cu puterea lui Dumnezeu pe toţi i-au prins,

căci au luat crucea Acestuia ca undită

şi au făcut cuvintele plase şi în lume au pescuit,

căci au avut cuvântul cârlig potrivit.

Deoarece asemenea momelii

pentru aceştia s-a făcut

trupul Stăpânului a toate care nu a ucis,

ci a tras la viaţă pe cei care cinstesc şi slăvesc

pe Duhul cel Preasfânt.

 

Imne teologice, Sfântul Roman Melodul, Ed. Doxologia

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ