La mulți ani – ˶felicitări călduroase˝

0
1041

felicitariNu întotdeauna este ușor să așterni pe hârtie, dintr-o suflare, ceea ce simți atunci când trebuie să trimiți o felicitare la sărbătorirea unor evenimente sau în diverse alte ocazii. Ar fi minunat dacă am putea găsi oricând câteva propoziții sincere pentru a ne exprima cele mai bune urări, fără însă a le împrumuta din alte surse.

În această manieră, dar și cu o ușoară ironie ne-am putea adresa unei persoane mai dificile, după cum urmează: „îți urez toate cele bune și-ți doresc să-ți păstrezi mereu una dintre calitățile pe care le admir cel mai mult la tine: perseverența”.

Unei persoane a cărei generozitate este apreciată de toți: „fie ca providența divină să te aibă în paza sa și să te inspire întotdeauna întru binele multor oameni”.

Sau, pentru cineva care trece printr-o perioadă dificilă: „știu că trăiești clipe mai puțin faste pentru tine, dar mă rog din toată inima să treacă totul cât de curând”.

Ar putea părea exprimări exagerate?

Nu sunt oare mult mai indicate decât atâtea alte texte stereotipe sau trase de păr și fără nici o noimă?

Tot la acest capitol ne vom putea ocupa și de acele ocazii care au intrat în calendarele moderne, promovare într-o mare măsură de publicitate, și care au ajuns să constituie totodată importante stimulente pentru creșterea consumului, cum ar fi, de exemplu, Ziua mamei, Ziua tatălui, Ziua Sfântului Valentin etc.

Cu aceste ocazii, ar fi necesar să-i îndemnăm pe copii noștri să facă un gest frumos , să fie mai afectuoși, să fie dispuși la un mic sacrificiu, adică să ne facă un dar mai de suflet, fără a-și goli neapărat pușculițele doar pentru a da curs tentantelor sugestii de o zi.

În Franța se sărbătoresc și bunicii; este vorba despre o zi  care nu a fost încă fixată ferm în calendar, sărbătorindu-se deocamdată de Ziua Tatălui, când nepoții sunt sfătuiți să telefoneze bunicilor, să le trimită flori sau o telegramă cu câteva cuvinte pline de afecțiune.

Bunele maniere în Europa – ghid al comportamentului civilizat, Grazia Valci

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ