Jurământul fals

0
15

Un negustor din Breslau (denumirea germană a oraşului polonez Wroclaw) voind să facă o călătorie şi având mulţi bani în locuinţa sa, rugă pe stăpânul casei să-i păstreze până se va întoarce.

Stăpânul făgădui bucuros. Dar când negustorul se întoarse şi ceru banii înapoi, celălalt spuse că n-a primit nimic, aşa că negustorul trebui să-l cheme în judecată în faţa tribunalului.

Proprietarul casei, fiind pus să jure, dădu uşierului să-i ţină bastonul, mai înainte de a jura. În acest baston care era gol pe dinăuntru, el ascunsese banii negustorului şi i-a dat uşierului, crezând că dacă în timpul jurământului, banii sunt în mâna altuia, el poate jura cu mâna pe conştiinţă că n-are banii negustorului.

Este uşor de închipuit, cât de indignat a trebuit să fie negustorul, văzând cum acel om jura strâmb, fără ruşine şi teamă de Cel de Sus. Dar pedeapsa lui Dumnezeu nu a întârziat.

Proprietarul casei fu achitat (eliberat) şi plecă din tribunal, însă în timp ce cobora treptele tribunalului fiind tulburat de jurământul pe care-l făcuse se împiedică în baston se rostogoli până la ultima treaptă a scărilor, rupându-şi piciorul.

Tocmai atunci i se rupse şi bastonul şi ieşiră la iveală banii ascunşi. Toţi cei de faţă au rămas uluiţi şi îngroziţi, cât de repede şi de tare a pedepsit Dumnezeu pe cel care a jurat strâmb.

Faptul acesta este unul adevărat petrecut în oraşul Breslau şi se aminteşte de el într-un basorelief, săpat pe piedestalul unei statui a Dreptăţii chiar pe scările tribunalului, unde se poate vedea şi în ziua de azi.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016