Johannei Quaas: cea mai în vârstă gimnastă din lume

0
84

gimnastaAșa cum ne spune și dictonul “Mens sana in corpore sano”, sportul ocupă un loc important în viața fiecărui om. Mișcarea fizică are beneficii multiple pentru corp și minte, prin urmare indiferent de natura sa, sportul este vital.

Deseori auzim în jurul nostru vorbindu-se despre oameni care au făcut performanță în acest domeniu. O experiență notabilă în acest domeniu este legată de numele Johannei Quaas, care la 12 aprilie 2012 a primit distincția de cea mai în vârstă gimnastă din lume. Premiul a fost acordat de către reprezentanții Guinness World Records.

Născută în Germania, la 20 noiembrie 1925, Johanna a participat la prima competiție la vârsta de 9 ani. În ciuda talentului său incontestabil, a renunțat înainte să împlinească 20 de ani, dedicându-și viața familiei. A revenit 37 de ani mai târziu ca antrenoare de gimnastică.

Conform http://www.agerpres.ro, datorită antrenamentelor asidue, dar și unui mod de viață echilibrat, sportiva continuă să practice gimnastica artistică.

Și-a arătat apoi disponibilitatea de a participa la cele mai prestigioase spectacole și evenimente, organizate, de regulă, în deschiderea competițiilor sportive oficiale, în calitate de invitat special.

În septembrie 2014, potrivit www.gymmedia.com, la vârsta de 88 de ani a fost invitată să participe la manifestarea German-American Steuben Parade ce s-a desfășurat pe Fifth Avenue în New York. Cu acest prilej, și-a demonstrat încă o dată vitalitatea efectuând un exercițiu la paralele.

În portofoliul sportivei se regăsește un număr impresionant de 11 medalii obținute în cadrul diverselor campionate de gimnastică pentru seniori.

Alexandra G. 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ