Izvoarele tămăduitoare din România

0
82

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele, slujba cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică. Sărbătoarea nu are dată fixă, ziua fiind serbată în Vinerea Luminată, prima vineri după Paşti.

Maica Domnului a dăruit şi poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se afla la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, la mai puţin de 5 km de municipiul Ploieşti. Potrivit Tradiţiei, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mănăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.

Un alt izvor cu apa vindecătoare se afla la Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune că acest izvor a ţâşnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvântat cu apa tămăduitoare este izvorul de la Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mănăstire. El izvoraşte de sub muntele Feriga şi se afla la 50 m de biserica mănăstirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, din judeţul Argeş şi cel de la Biserica Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuării unor lucrări de construcţie la sfântul lăcaş.

Ana Grama