Izbucnirile de mânie

0
30

Izbucnirile de mânie decurg după principiul reacţiei necontrolate: v-au năpădit emoţiile negative, şi voi, fără să vă gândiţi câtuşi de puţin la consecinţe, le vărsaţi cu „dărnicie” asupra celor din jur.

Toate metodele cunoscute ale luptei cu propria iritabilitate sunt întemeiate, în mai mică sau mai mare măsură, pe faptul că încetaţi să mai acţionaţi după principiul reacţiei imediate. Înainte de a vă exprima emoţiile ce v-au năpădit, încercaţi să le examinaţi cu detaşare. Nu este vorba neapărat de mânie (reacţie orientată spre exterior), ci şi de ciudă sau de stările depresive, care ne afectează din interior.

Acestea se exprimă nu atât de zgomotos şi de pregnant, dar nu sunt mai puţin grave atât pentru persoana care le trăieşte, cât şi pentru întreaga sa familie, în ansamblul ei.

În înţelegerea adevăratelor cauze ale apariţiei emoţiilor negative se află chezăşia reuşitei învingerii lor. E bine dacă pe deasupra veţi reuşi şi să formulaţi cu precizie aceste cauze.

Pasul următor este cel de a încerca să amânaţi măcar puţin manifestarea emoţiilor negative. Câteodată, şi zece-cincisprezece secunde sunt de ajuns ca să vă recăpătaţi autocontrolul.

Felul cum se vor dezvolta în continuare evenimentele depinde în mare măsură de atitudinile noastre psihologice. În spatele acţiunilor oamenilor ce s-au obişnuit să reacţioneze furtunos (şi chiar teatral) la cele întâmplate se ascunde aproape întotdeauna o motivaţie ideologică.

Unii sunt sincer convinşi că sentimentele care ne stăpânesc trebuie neapărat „vărsate” în exterior, altfel pur şi simplu ne vor sfâşia; alţii consideră că dragostea autentică nu are cum să nu fie însoţită de manifestarea unor „sentimente puternice”, fiindcă aşa obişnuiau părinţii lui, şi, îndeobşte, „bătaia e semn de dragoste”…

“Enervarea”, Ecaterina Burmistrova. Traducător: Adrian Tănăsescu-Vlas. Bucureşti: Editura Sophia, 2017