Iubiți-vă patria și credința străbună!

0
130

„Raspunsurile pe care le cautam îndeob?te în afara se afla în interiorul nostru ?i în raza lui Dumnezeu.”

L_Varlan

Georgeta-Luminita Vîrlan este o figura emblematica a înva?amântului preuniversitar;

o concluzie la care ajungem cu u?urin?a, daca aruncam doar o privire de ansamblu asupra func?iilor de conducere pe care le-a avut în decursul anilor trecu?i. O analiza însa mai atenta a atribu?iilor ?i activita?ilor îndeplinite cu succes de-a lungul unei cariere de dascal dedicat ?i bun organizator în func?iile de lider pe care le-a ocupat, îi determina pe cei care au cunoscut-o îndeaproape sa afirme: „doamna Lumini?a Georgeta Vîrlan a demonstrat flexibilitate în rela?ii interumane, construind o cultura organiza?ionala onoranta, ale carei performan?e au func?ionat ca model pentru alte inspectorate ?colare din ?ara(…)a fost amfitrionul unor competi?ii na?ionale ?i interna?ionale ale unor elevi capabili de performan?a, a caror desfa?urare impecabila a creat repere valorice(…)în educa?ie.”(Christina Ioana Zarifopol- Universitatea Indiana S.U.A)

 

Toate cuvintele frumoase, de lauda devin ?i mai valoroase, mai pline de sens, din moment ce ele sunt rostite chiar de fo?ti ?i actuali elevi, poate cei mai exigen?i ?i sinceri critici, când vine vorba de aprecierea justa a valorii unui dascal: „Lumini?a Vîrlan m-a înva?at sa gândesc, sa vad dincolo de aparen?e, sa vorbesc, m-a convins ca a citi e o forma de autorespect(…) e un început pentru implicarea oamenilor de calitate în politica.”(Anca David- avocat)

varlan_2

Georgeta- Lumini?a Vîrlan- CARTE DE VIZITA
o parte din func?iile ocupate în cursul unei cariere impresionante

01.09.2012- prezent- Consilier la Cabinetul Pre?edintelui Consiliului Jude?ean Neam?
S-a înscris în cursa electorala de la sfâr?itul anului 2012 pentru un fotoliu în Senatul României, lasându-?i candidatura sub sloganul „Eu în Senat nu dorm!”
Mai 2009- iunie 2012- Inspector ?colar General al ISJ Neam?
Martie 2006- mai 2009- Director adjunct la Colegiul Na?ional „Petru Rare?”, Piatra Neam?
Aprilie 2005- Martie 2006- Inspector ?colar General Adjunct al ISJ Neam?, îndeplinind ?i în alte 2 perioade diferite aceea?i func?ie, aprilie 1997- sept. 2000 ?i respectiv febr.-aprilie 2001
Sept. 2000- ian.2001- Director al Direc?iei Înva?amântului Liceal, Ministerul Educa?iei, Cercetarii ?i Tineretului, Bucure?ti
Febr. 1991- august 1994- Inspector ?colar de specialitate
În afara de toate aceste misiuni importante ?i multe altele, care însa nu au încaput aici, d-na Lumini?a Vîrlan ?i-a iubit ?i iube?te în special meseria de profesor, pentru ca, spune ea, în fa?a clasei, la catedra simte ca î?i îndepline?te rolul ei esen?ial, menirea pentru care a venit pe lume ?i pe care to?i cei ce o gasesc se simt ferici?i sau macar împlini?i, sub acest aspect.
„Cred ca un profesor te ajuta, într-o înso?ire cordiala, sa ajungi la libertate, iar pentru sine produce Zidirea(…) Eu am spus întotdeauna, fie-mi iertata compara?ia, ca ?coala este altar, altarul de unde slujesc, slujesc elevii, slujesc institu?ia în care lucrez.” (Georgeta-Lumini?a Vîrlan)
Au fost momente în via?a în care v-a?i sim?it foarte aproape de Dumnezeu? Când L-a?i descoperit în sufletul dvs.?

varlan_3

„Ma bucur sa fiu, zic eu, unul dintre cei ale?i, în sensul ca am avut un moment în via?a,in care in mod concret, am sim?it prezen?a ?i ajutorul Lui Dumnezeu; pâna la momentul acela, Dumnezeu exista în via?a mea cumva profilactic, ca evlavie, smerenie, morala, efect al unei educa?ii primite într-o familie în care bunicul matern era preot, strabunicul preot, to?i fra?ii bunicului, preo?i. Strabunicul a fost ?i preot ?i scriitor. Sigur ca prin acest tip de educa?ie, Dumnezeu exista în via?a mea ?i raportarea la Dumnezeu am facut-o permanent, dar repet, a existat un moment concret în existen?a mea când prezen?a Lui Dumnezeu m-a facut sa vad lucrurile într-o noua lumina, când m-a a?ezat cu totul altfel, pe un traseu în propria-mi existen?a. În momentul în care am trecut prin experien?a, pe care o voi relata imediat, am sim?it ca mâna Lui Dumnezeu a fost cea care a lucrat asupra mea.

Am avut un moment în urma cu 10 ani, când de la o suferin?a banala, am ajuns la sentimentul zadarniciei ?i al neputin?ei ?i dupa vreo 2-3 luni destul de grele, într-o diminea?a m-am ridicat ca ?i cum nimic nu s-ar fi întâmplat ?i mi-am reluat obiceiurile cotidiene firesc, cu siguran?a, de?i, repet, fusese un interval lung în care chiar nu traisem într-o rela?ie confortabila cu mine. Pur ?i simplu am reu?it sa revin la drumul vie?ii aproape miraculos ?i dupa câteva zile mi-am dat seama ca momentul propriei Reînvieri a fost într-un 6 august, într-o mare sarbatoare cre?tina, Schimbarea la Fa?a. Atunci am sim?it realmente, ca mâna Lui m-a ridicat, mi-a schimbat cu totul perspectiva ?i m-a facut în continuare sa fiu dedicata culoarului de via?a pe care mi-l fixasem cu mul?i ani în urma. Am perceput acea zi ca o minune ?i ca un semn pe care Dumnezeu mi l-a oferit ca pe un dar. Sigur, au fost ?i alte momente în via?a mea de o tulburatoare dovada a existen?ei Lui Dumnezeu, însa experien?a traita a fost extrem de profunda pentru mine ?i m-a facut sa privesc altfel rela?ia cu Dumnezeu. Raspunsurile pe care le cautam îndeob?te în afara se afla în interiorul nostru ?i în raza lui Dumnezeu.”

 

„Ac?iunea caritabila lucreaza asupra celui care o face.”

Care crede?i ca este rolul ac?iunilor caritabile în societate ?i cum îi ajuta astfel de fapte pe cei care se implica în asemenea ac?iuni?

„Eu cred ca deja am ajuns la vârsta la care e mult mai important sa ofer decât sa primesc ?i momentul în care pot sa ofer ceva cuiva, indiferent ca este vorba de ceva concret, material sau de un sfat, sus?inere morala, emo?ionala, e o mare bucurie pe care pot sa o traiesc. Ac?iunile caritabile pe care le desfa?uram, mai ales acelea care privesc cele doua categorii de vârsta, copii ?i batrâni, întotdeauna au fost pentru mine repere ?i de sus?inere personala, pentru ca daca faci un act caritabil ai sentimentul ca prin actul respectiv te îndrep?i, te în?elep?e?ti ?i te îmboga?e?ti. Ac?iunea caritabila lucreaza asupra celui care o face. E greu de cuantificat bucuria pe care ?i-o aduce zâmbetul unui copil sau caldura mâinii tremurânde a unui batrân care te îmbra?i?eaza. Cred foarte mult în ac?iunile caritabile pentru ca ele stârnesc, provoaca ?i un tip de comunitate ?i de comunicare între oameni. În primul rând, este comunitatea celor care se întâlnesc ?i doresc sa faca un fapt caritabil ?i se creeaza deja un pol pozitiv. Toate ac?iunile caritabile atenueaza din principiile strâmbe dupa care func?ionam uneori, pe de o parte, pe de alta parte atenueaza uneori suferin?e de neconceput la care sunt supuse unele persoane; mai cu seama tinerii, copiii ?i batrânii sunt zone de mare vulnerabilitate în societatea de astazi. Vârsta, fie cea frageda, fie cea a senectu?ii, reprezinta pentru mul?i un handicap, deoarece în aceste perioade încercarile vie?ii nu pot fi exerci?ii solitare.

Cei care ofera o fac, de regula, fara galagios rasunet, cu generozitate calma, cu modestia, firescul ?i seninatatea cu care-?i asuma propria, incontestabila clasa. Mie, personal, îmi prie?te sa simt gustul bun al facerii binelui. Paradigma de exercitare a binelui îmi ofera sensul însu?i al unei vie?i, altminteri lipsita de miza bucuriilor durabile.”

Cum vede?i valorile dreptate, adevar în societatea de astazi?

„Este greu sa mai vorbim de valorile acestea care vin de foarte departe din istorie…valori precum bine, adevar, dreptate, principii ale Greciei Antice care ?i-au pierdut astazi acurate?ea, chiar sensul, pentru ca traim într-o societate care înca mai poarta în ea germenele unor timpuri negre ?i groase, care continua sa reverbereze. Ma refer la perioada comunista care ne-a lasat o mo?tenire cumplita ?i, care, din nefericire a capatat astazi alura ?i prestigiu: e înca trist sa sim?i lacrima neputincioasa strivita în col?ul ochiului când roste?ti adevarul, e înca impardonabil ca a face bine e sinonim, pentru unii, cu a fi suficient, e înca de neconceput ca frumuse?ea sa fie confundata cu vulgaritatea. ?i acest lucru se întâmpla din pricina capacita?ii extraordinare de regenerare a raului coroborata cu lipsa unei educa?ii solide care sa dea coeren?a de comportament în numele credin?ei în aceste valori. Într-o contemporaneitate care ne înva?a, mai degraba, sa ascundem murdaria sub pre? avem nevoie de memoria Paradisului pe care n-o putem recupera decât prin iubire în repere durabile. Depinde de noi, de re-culegerea în fa?a lui Dumnezeu, pentru a reinventa chipul ini?ial pierdut.”

„Iubi?i-va patria ?i credin?a strabuna!”

varlan_4

Care sunt lucrurile din via?a dvs. pentru care sunte?i recunoscatoare?

„Fac parte dintre oamenii ferici?i care au crescut într-o familie în care au fost cultivate valorile fundamentale despre care deja am vorbit. Fac parte dintre oamenii ferici?i care au avut în familie modele serioase de urmat. Va spuneam, pe linie materna, bunicul preot mi-a acordat o aten?ie speciala, poate ?i pentru faptul ca eram singura nepoata, a?a cum ?i în familia tatalui meu am fost singura nepoata, tatal meu fiind ?i el singur la parin?i. Raportându-ma la familia mea, sunt onorata ?i fericita sa spun ca am avut modele riguroase, ca pe crucea bunicului meu, în Câmpulungul Muscelului, sta scris testamentar îndemnul „Iubi?i-va patria ?i credin?a strabuna!”

Bunicul patern mi-a oferit un alt tip de model, acela al insului angajat politic, care respectându-?i principiile a ajuns în temni?ele groase ?i negre ale comunismului, ca ?i tatal meu, de altfel. Au fost oameni care au avut Crez, care au suportat deten?ii pe perioade lungi de timp ?i în condi?ii dramatice ?i care nu au abdicat de la credin?a lor care viza binele comun. Sigur ca pentru toate aceste modele de seriozitate, de libertate a spiritului le sunt recunoscatoare. Încep sa cred ca, în familia mea, atât slujirea în altar, cât ?i angajamentul politic s-au manifestat ca un soi de sindroame, un fel de sindroame ale educa?iei.

Privind de la nivelul anilor pe care îi am acum, oamenii ace?tia care au fost tatal meu, bunicii mei, mama mea, au reprezentat ?i reprezinta coloane de sus?inere ale seriozita?ii. Pe de alta parte, în ?coala, am avut ?ansa sa fiu îndrumata de profesori de mare ?inuta morala . Dascalii mei nu au fost falsificatori de adevaruri. Acesta cred ca este ?i sensul ?colii, de a putea spune ca ai fost elevul cuiva, pentru ca altfel cititul car?ilor este o simpla abstrac?ie. Eu spun cu bucurie ca am fost eleva profesoarei Valeria Modan, un om de mare excep?ie ?i condi?ie intelectuala; astazi, sunt profesor de limba ?i literatura româna gra?ie acestui model de competen?a. Stiu ca admira?iei îi ?ade bine discre?ia, dar cred ca se impun, totu?i, câteva motive pentru care profesorii mei merita altceva decât tacerea ori simplele gesturi private. Notez, subiectiv, a?a dupa cum amintirile ?â?nesc la suprafa?a: m-au înva?at, dincolo de matematica sau alte formule subtile, ca a gândi e o forma de autorespect, ca trebuie sa folosesc- indiferent de împrejurare- floreta ?i nu ghioaga, sa ?tiu sa am rabdare, sa râd- nu superficial, agasant, ci punând lucrurile la punct; pentru toate acestea, le sunt recunoscatoare. Sigur, nu pot ignora rolul prietenilor în via?a mea: m-au bucurat, m-au întristat, m-au înlacrimat, m-au sfatuit ?i m-au certat, dar nu m-au dezamagit ?i nu m-au tradat.”

Mai exista astazi români care sa dea dovada deo asemeneatarie de caracter pe care au avut-o tatal, bunicul dvs. ?i mul?i al?i români închi?i în temni?ele comuniste având o singura vina…aceea de a-?i fi iubit din tot sufletul ?ara, credin?a? Mai exista astazi români care ar pune mai presus de sacrificiul suprem valorile cre?tine ?i stramo?e?ti?

„Da, mai avem, dar sunt exemple, pe cât de stralucite, pe atât de rare. Îl avem pe parintele Iustin Pârvu, marele duhovnic, care într-o via?a dusa în smerenie, cuviin?a ?i respect parca demonstreaza ca astazi, noi nu mai avem genele genera?iilor care ne-au precedat: o anume în?elegere a lucrurilor fara instrumentar rebarbativ, puterea de a iubi sincer, mult mai mare decât cea de a urî, respectul aproape idolatric fa?a de valorile perene ale acestui neam vazute ca gra?ie, oroarea fa?a de inteligen?a distructiva. Din pacate, venele noastre sunt prea slabe pentru mo?tenirea atât de mare pe care unii ne-au lasat-o, al?ii înca trudesc la ea.”

Despre prietenie, care crede?i ca sunt dovezile care legitimeaza o prietenie ca fiind o legatura puternica, de care avem atâta nevoie ?i care ne ajuta sa depa?im multe dintre obstacole?

„E complicat…pentru ca de prea multe ori suntem tenta?i sa facem declara?ii decorative. Pentru mine, care nu am o familie numeroasa, prietenii au facut parte întotdeauna din autobiografie, ei au contribuit la crearea edificiului spiritual a ceea ce sunt. Am prietenii trainice de peste 40 ?i ceva de ani, care au dus ?i la gesturi fire?ti, cre?tine?ti: cununii, botezuri. Cred ca o prietenie umbla la ?esatura noastra intima ?i ne este necesara, în reflec?ii ?i în fapte; ceea ce legitimeaza prietenia e adevarul, gestul-adica raspunsul prompt- ac?iunea, dar mai ales gândul-sugestie de traseu spiritual comun.”

„Am gândit întotdeauna, ca singura supunere acceptabila, în afara de supunerea fa?a de Dumnezeu, e supunerea fa?a de spiritul liber, care te poate duce la stadiul propriei liberta?i.”

Meseria de profesor este pentru unii dascali o menire. Nu po?i sa faci bine aceasta meserie daca nu te dedici din tot sufletul. A fost un vis de copil sau cum s-a întâmplat sa ajunge?i profesor?

„Am avut ?i aici exemple în familie, strabunica mea a fost înva?atoare, toate surorile bunicului meu au fost înva?atoare, preo?i casatori?i cu înva?atoare, cuplurile care reprezentau de fapt coloana de sus?inere a unei comunita?i ?i uniunile acestea, sigur, nu erau întâmplatoare. ?i unul din fra?ii mamei a urmat tot cariera didactica, dupa modelul fratelui bunicii materne, fost profesor ?i director de liceu.

Jocurile copilariei mele erau legate de ?coala. Nu am facut niciodata injec?ii papu?ilor mele, ci le predam. Într-un fel anume cred ca sunt meserii care te aleg pe tine. Mi-am dorit sa fiu educatoare, apoi înva?atoare ?i am sfâr?it, în clasa a v-a, sa decid ferm ca doresc sa ajung profesor de limba ?i literatura româna. Am absolvit ?coala Nr.3, apoi Liceul Petru Rare?, la clasa de matematica-fizica, convinsa de parin?ii mei ca indiferent ce doresc sa fac în via?a, ?tiin?ele exacte sunt cele care î?i ordoneaza mintea, lasând la o parte impresia cvasigenerala ca un filolog nu gânde?te. Dimpotriva, si analiza textului literar reclama exerci?iul logic, ca sa nu mai vorbim de logica competen?elor de comunicare. Prin urmare, am auzit devreme cântecul sirenei ?i l-am urmat, raportându-ma din nou la modele, la ADN-ul familiei. ?tiu ca eram sedusa de însemnele care reprezentau pentru mine tipuri de autoritate institu?ionala. De pilda, îmi amintesc ca la 4-5 ani am facut toate diligen?ele necesare pentru a capata o matricola pe care am purtat-o cu drag, dar ?i cu ostenta?ie pe bra?ul stâng al unui pardesiu în carouri.

Prin natura meseriei vorbesc mult cu tinerii ?i, de curând, având sorgintea într-o tema literara, am abordat un subiect interesant, cautarea identita?ii. ?tiu ca e dificil pentru elevi sa aiba fermitate în principii, gesturi cu semnifica?ie, în condi?iile unei societa?i în care indivizi lipsi?i de merite reale î?i adjudeca scena publica folosind material, distorsiuni ?i tehnici otravite. În 1784, Kant, într-un studiu intitulat „Epoca luminilor”, facea distinc?ia între majoratul mental înnascut ?i minoratul artificial ?i dobândit. În consecin?a, am gândit întotdeauna ca daca ne na?tem liberi mental, dar cadem imediat într-o sclavie a minoratului, înseamna ca trebuie sa fim ajuta?i, du?i de mâna pâna în punctul eliberarii. Am gândit întotdeauna, ca singura supunere acceptabila, în afara de supunerea fa?a de Dumnezeu, e supunerea fa?a de spiritul liber, care te poate duce la stadiul propriei liberta?i. Cred ca un profesor asta face, te ajuta, într-o înso?ire cordiala, sa ajungi la libertate, iar pentru sine produce Zidirea.

În curând împlinesc 30 de ani de cariera ?i îmi doresc ca în aceasta vara sa am o întâlnire cu cât mai mul?i dintre fo?tii elevi, o întâlnire la care sa participe ?i familiile lor. Elevii mei fac parte din familia mea ?i am multe ?i mari realizari legate de ei, câ?iva sunt chiar profesori de limba ?i literatura româna. Am ?inut legatura cu ei, de?i mul?i sunt în strainatate; de to?i sunt foarte mândra, fie ca este profesor universitar la Salerno, în Italia, fie ca sunt medici în Germania, fie IT-ist în SUA, fie manageri în Bucure?ti sau aici, în Piatra Neam?.

În momentul în care încerci sa modelezi, de fapt realizezi ?i o zidire a propriei persoane în raport cu Dumnezeu. Eu cred ca fara spiritul Lui Dumnezeu, fara lumina aceea care î?i vine de acolo ?i care te înnobileaza, care te construie?te ?i pe tine ca om, nu po?i comunica. Eu am spus întotdeauna, fie-mi iertata compara?ia, ca ?coala este altar, altarul de unde slujesc, slujesc elevii, slujesc institu?ia în care lucrez. Pe de alta parte, gândesc ca meseria asta seamana ?i cu cea a unui actor, numai ca noi n-avem aplauze decât târziu, de?i eu ma bucur sa spun ca de doua ori în cei 30 de ani am fost aplaudata de elevii mei, o data la ie?irea din clasa ?i o data la intrarea în clasa…sunt poate cele mai frumoase amintiri ale vie?ii mele de profesor. Aplauzele de la ie?irea din clasa au fost în urma cu vreo 10 ani, la Rare?; de?i subiectul lec?iei nu era unul generos, încât sa-mi permita sa ma mi?c pe spa?ii spirituale foarte largi, cred ca a fost un subiect care mi-a placut ?i am reu?it sa ma autosensibilizez ?i Dumnezeu a facut sa se produca o simultaneitate perfecta între cuvântul de încheiere al orei ?i sunetul de clopo?el. A fost ca o aterizare perfecta pe o pista ?i exact cum se aplauda în avion, când pilotul a?aza perfect avionul pe pista, tot a?a au sim?it ?i elevii mei care au izbucnit în aplauze. Am fost naucita. Nu ?tiam cum te sim?i când e?ti aplaudat.

Al doilea moment, în care am sim?it aprecierea elevilor mei, a fost mai de curând, dupa rezultatele votului electoral, care, în cazul meu, n-a fost o reu?ita. Atunci când am intrat în clasa a 12-a F, elevii mei m-au aplaudat, în picioare, câteva minute, în semn de reveren?a ?i m-au facut sa în?eleg ca nu numarul voturilor, nu redistribuirile, î?i dau prestigiu ?i anvergura în via?a, ci ceea ce reu?e?ti sa construie?ti în meseria ta, cu bunavoin?a, cu credin?a, cu dedica?ie ?i mai cu seama cu ?tiin?a de carte, dar ?i de suflete.

În cele mai grele momente din via?a mea, cum a fost ?i pierderea tatalui meu, Dumnezeu sa-l odihneasca!, elevii mei m-au ajutat sa le depa?esc. Una dintre amintirile foarte frumoase pe care le port în suflet a fost când am împlinit 40 de ani. Se producea la un interval foarte scurt de la pierderea tatalui meu ?i am ajuns la ?coala aproape urlând pe drum de durere. Elevii mei mi-au închiriat un restaurant o ora, de la 9:00 la 10:00 ?i am rugat atunci sa mi se taie ora pentru ca trebuie sa chiulesc cu elevii mei. Am sim?it atunci ca nu se cuvine sa refuz, în ciuda demersului educativ aproape nefiresc, pentru ca nu putem sacrifica la infinit frumosul, emo?ia hranitoare, entuziasmul.

varlan_5

În ciuda faptului ca nu am un copil al meu ?i spun asta cu mare suferin?a, Dumnezeu a?aza foarte frumos pentru noi toate lucrurile. Când mi-am pierdut tatal, primele flori a?ezate la capul parintelui meu au fost cele de la elevii mei. Ei au fost pentru mine copiii mei, iar pentru parin?ii mei au fost nepo?ii lor. Astfel, tatal meu, în ciuda faptului ca nu a avut nepotul lui de sange, a fost vegheat de lumina ochilor elevilor mei ?i plâns de lacrimile noastre amestecate…E numai lucrarea Lui Dumnezeu, care i-a oferit pâna la urma ceea ce ?i-a dorit toata via?a, flori ?i copii.”

Pe copii nu prea po?i sa îi pacale?ti, ei îi simt pe oameni ?i ofera recompense sau sanc?iuni pe masura.

„Da… am spus întotdeauna, tinerii, copiii au ni?te detectoare speciale prin care simt cât de mult îi iube?ti, cât de mult le e?ti dedicat, cât de bine ?tii sa te identifici cu aspira?iile ?i nevoile lor, cât de competent esti. Ei sanc?ioneaza foarte repede ?i foarte bine ?i corect, ei î?i pun eticheta pe care o meri?i. Din fericire, am sim?it cât de minunat ?tiu sa te recompenseze, pentru ca-înca ceva-copiii nu ramân datori niciodata.”

Este vreo persoana din copilaria dvs. de care va este dor?

„Oh, da…îmi este dor foarte, foarte serios de tatal meu, de bunicii mei, pentru ca v-am spus, am avut o rela?ie cu totul speciala ?i ei au fost oameni care au reprezentat pentru mine ,modele.

Iertarea aduce vindecarea sufletului. Reu?i?i sa ierta?i u?or?

„Da, în general nu sunt un om care sa poata duce cu sine sentimente urâte. Am reu?it sa depa?esc în via?a greul, dar niciodata urâtul. Sunt convinsa ca iertarea este printre cele mai frumoase sentimente pe care le po?i investi în tine, în raport cu ceilal?i.

M-am sim?it la un moment dat tradata ?i am trait o perioada scurta inten?ia de a ma razbuna, dupa care mi-am dat seama cât de rau îmi fac, pentru ca eram mereu într-o stare de tensiune distructiva, fa?a de care întotdeauna am avut un fel de oroare. Am în?eles atunci ca traiam o stare care nu era conforma cu mine, a?a ca am abandonat inten?ia ini?iala de razbunare ?i de câte ori am în?eles ca trebuie sa iert, am iertat.

Eu sunt convinsa ca pentru toate faptele bune sau rele, exista o rasplata pe masura ?i nu plecam dincolo pâna nu platim pe lumea asta pentru ce am facut. Binele cu bine se hrane?te, iar raul cu rau. E o lege atât de fireasca a lui Dumnezeu, ca nici nu ar trebui sa o punem la îndoiala vreun moment.”