Iubirea este opusul fricii, nu curajul

0
77

 

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire”.  (I Ioan 4, 18).

Oare cum ar fi lumea în care trăim, dacă nu ar mai fi stăpânită de atâtea și atâtea temeri și frici? Oare ar fi o lume în care ar stăpâni: curajul sau iubirea? Care credeți că este opusul fricii, curajul sau iubirea? Până am ascultat un înțelept cuvânt de învățătură al părintelui Petru Munteanu: Să ții minte: în momentul în care iubești sau simți iubirea lui Dumnezeu, nu-ți mai este frică. Îți dispare frica. Opusul fricii nu este curajul, ci opusul fricii sau vindecarea de frică este iubirea, eram tentată să cred, că opusul fricii este curajul, dar acum am înțeles că m-am înșelat, fiindcă într-adevăr, opusul fricii este iubirea. Acum, mi-am dat seama, că de fricile care ne îmbolnăvesc întreaga ființă, putem să ne vindecăm doar cunoscând și trăind iubirea. Și trăim iubirea când ne simțim sufletul înveșmântat în iubirea lui Dumnezeu, iubire care ne dă curajul să luptăm cu toate fricile și temerile noastre.

Ca să Îl mărturisim pe Hristos cu întreaga viață, nu ne trebuie curaj, ci iubire. Doar când Îl iubim cu adevărat pe Hristos, Îl mărturisim oricând și oriunde, doar când Îl iubim pe Hristos și când acesta devine aerul, hrana și apa noastră, doar atunci devenim următori ai mucenicilor și mucenițelor, următori ai sfinților mărturisitori, următori ai sfinților închisorilor, doar atunci nu ne mai este frică să murim pentru Hristos și pentru credința noastră. Doar iubirea aceasta autentică și necondiționată, alungă orice teamă din sufletul nostru, doar această iubire ne ajută să mergem la moarte ca la nuntă, așa cum au mers martirii din istoria Bisericii noaste strămoșești, doar această iubire ne înaripează cu forța necesară pentru a ține piept oricărei prigoane, oricărui război duhovnicesc. Doar din iubire pentru Hristos ne dispare teama pricinuită de atacurile, și unei legiuni de diavoli care ne atacă năpraznic când alegem să urmăm calea lui Hristos, calea cea strâmtă care duce spre veșnicie, și nu calea lor, calea cea lată, care duce spre împărăția lor – iadul veșnic. Nu curajul ne ajută să luptăm cu păcatul, ci iubirea. Când Îl iubim pe Dumnezeu, împlinim toateporuncile Lui, împlinim legea Lui și ne ferim de orice păcat cu care Îl răstignim pe Hristos, cu care Îi întristăm inima Acestuia. Doar când Îl iubim pe Domnul Dumnezeul nostru din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, nu ne mai este teamă să ne luptăm cu toate tentațiile lumii secularizaritate și consumerite în care ne ducem traiul, ci devenim bravi ostași ai lui Hristos.

Temerile și fricile cauzate de grijile vieții, de greutatea crucii spirituale, nu le alungăm cu ajutorul curajului, ci le alungăm departe de mintea, inima și sufletul nostru, când îmbrăcăm haina iubirii divine. Când îmbrăcăm această haină, avem credința că nimic rău nu ni se poate întâmpla, avem credința că putem înfrunta orice furtună a vieții, oricât ar fi ea de dezlănțuită, avem credința că nimic rău nu ne poate vătăma, că nici măcar un fir de păr nu ni se poate clinti, fără voia Domnului, avem credința că ne-am îmbrăcat cu o platoșă rezistentă în fața tuturor atacurilor vrăjmașilor noștri.

Fricile cauzate de lipsa încrederii în tine, în aproapele tău, în Biserică, în Dumnezeu, nu le vindeci, folosind ca medicament curajul, ci le vindeci cu medicamentul iubirii. Doar când începi să te iubești, așa cum te iubește Dumnezeu, îți scoți la lumină diamantul dumnezeirii din tine: Doar când crezi, că ești creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cinstești și iubești icoana lui Hristos din tine și te lupți cu îndoiala că ești lipsit de orice dar, cu îndoiala că nu mai ai nicio șansă la mântuire. Din iubirea de Dumnezeu izvorăște curajul necesar pentru a ne lupta cu deznădejdea cea rea, cu deznădejdea care ne aruncă fără milă în abisul depresiilor ce ne paralizează sufletul și îl țin într-un întuneric adânc, de nepătruns. Doar iubirea este dușmanul tuturor depresiilor, tuturor tristeților, tuturor dezamăgirilor, doar iubirea învinge cu curaj orice neliniște și tulburare sufletească, doar iubirea te înaripează cu bucuria autentică, cu bucuria care ține la distanță de ea orice teamă, orice frică, orice îndoială. Unde este iubire nu mai este îndoiala că nu putem înfăptui nimic bun, frumos și plăcut lui Doamne. Când Îl iubești pe Hristos, începi să lucrezi totul ca pentru El. Și când te pui cu iubire în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui, învingi orice teamă care vrea să te împrietenească cu amânarea lucrului tău, cu nelucrarea, cu neîncrederea în forța ta – dar de la Dumnezeu.

Pentru o pocăință sinceră și curată, oare este nevoie: de mai mult curaj sau de mai multă iubire? Oare ce te îndeamnă să îți mărturisești cu sinceritate și cu zdrobirea inimii tot păcatul, oricât ar fi de greu și de rușinos, acesta, fără teama că te descoperi și cu întuneric, nu numai cu lumină? Curajul sau iubirea? Cu siguranță, iubirea. Doar tânjind după iubirea lui Dumnezeu, doar însetând și flămânzind de iubirea lui Dumnezeu, îți mărturisești toate greșelile, păcatele și patimile, fără să ascunzi nimic de părintele duhovnic, de Hristos, fiindcă conștientizezi că, dacă nu ai face asta, nu ai mai reuși niciodată să te întorci Acasă, în sânul iubirii lui Dumnezeu de Care ai avut mereu un dor, un dor ce uneori te-a durut până la lacrimi.

Oare curajul le-a ajutat pe Sfintele Mironosițe să nu Îl abandoneze pe Hristos pe drumul Golgotei Lui, oare curajul le-a ajutat să Îi urmeze toți pașii și să nu se înfricoșeze de cruzimea ostașilor și dușmanilor Lui? Oare curajul sau iubirea nesfârșită, curată, sinceră, necondiționată pentru Mântuitorul Hristos, nu le-a putut opri să Îi fie alături Acestuia, în timpul ultimelor evenimente din viata Sa: înfricoșătoarele patimi, răstignirea pe Cruce, moartea și punerea în mormânt, indiferent de consecințele fapelor lor? Nimic nu le-a putut sta în cale, teama de orice obstacol sau pericol a fost învinsă de iubirea lor infinită, de iubirea răstignită și înviată, de iubirea slujitoare și jertfitoare, de iubirea care te face să uiți de sine, de nevoile tale și să te apleci asupra nevoilor aproapelui, de iubirea care te învrednicește de ajutorul și ocrotirea îngerilor din Ceruri în încercările vieții.

Oare încercatul Iov a fost binecuvântat cu virtutea curajului sau cu virtutea iubirii, atunci când a răbdat toate încercările și toate loviturile cumpliților diavoli, pe care cei mai mulți dintre noi ne temem să îi înfruntăm? Oare curajul lui i-a ars și i-a rușinat pe aceștia sau iubirea lui nemăsurată pentru Dumnezeu, iubirea care arde rădăcinile tuturor fricilor ce se cuibăresc înlăuntrul omului, iubirea care îți insuflă curajul necesar pentru a înfrunta toate furtunile vieții, iubirea care îți insuflă demnitatea necesară în purtarea crucii spirituale, iubirea care te ajută să împlinești voia Domnului, fără niciun fel de temeri, fără judecată, fără nemulțumire și necredință? Doar cel ce a învățat lecția iubirii necondiționate are curaj și o răbdare puternică, nu deznădăjduieşte, nu cârteşte când Bunul Dumnezeu nu-i împlineşte imediat toate cererile și aşteaptă cu răbdare milostivirea Lui, fiindcă crede cu tărie fără să se îndoiască niciun moment, că Acesta îl iubește și  îi va fi alături atunci când va avea nevoie de sprijin și ajutor pe cărarea vieţii.

Cu siguranță, dacă nu ar fi iubirea, multe lucruri frumoase și folositoare nu s-ar înfăptui  din cauza temerilor și fricilor noastre de tot felul (frica de eșec, frica că nu facem totul perfect, frica de respingere, frica de necunoscut, frica de a nu fi înțeleși, frica de a ne arăta emoțiile și sentimentele…) Dar iubirea puternică și curată pentru Doamne și aproapele, ne ajută să îndepărtăm toate barierele pe care le așezăm în calea binelui și frumosului, ne ajută să alungăm toate temerile și fricile dinlăuntrul nostru. Curajul nu este de ajuns pentru a-ți învinge numeroasele frici, este nevoie de iubirea care te înaripează, care îți dă elan, care te motivează, este nevoie de iubire – motorul faptelor noastre frumoase și bune – plăcute lui Doamne.

Dacă vrem, așadar, să nu mai fim niște fricoși, să iubim! Să iubim mult de tot, să iubim cu iubirea desăvârșită, cu iubirea lui Hristos, Care se bucură când reușim să fim liberi și cu sufletul înveșmântat în pace și bucurie autentică. Și devenim cu adevărat liberi și fericiți, când reușim să evadăm din lanțurile groase și grele ale fricilor noastre, frici izvorâte din necredința noastră, din nelăsarea în grija lui Doamne, din deznădejdea cea rea, care este soră geamănă cu frica ce îți paralizează întreaga ființă.

Doamne, iartă-mă, Te rog, că m-am lăsat dominată de temeri și frici de tot felul, iartă-mă, că din cauza fricilor mele am pierdut timp prețios al vieții și am amânat lucrul cel bun sau am tăiat aripile multor vise frumoase și de folos, plăcute și Ție! Doamne, Te rog, ajută-mă să mă vindec de boala fricii, ajută-mă să trăiesc doar starea fricii de păcat, doar frica de a nu Te întrista, supăra și răstigni cu greșelile, păcatele și patimile mele! Ajută-mă, Doamne, să înțeleg că frica e starea iadului, că frica e darul celui rău pentru lume, că lumea îngenunchiată de frică e o lume în care nu domnește autentica iubire, iubire pe care o descoperim și o trăim doar în spațiul Învierii Tale!

Doamne,  ajută-mă să conștientizez, că nu pot stăpâni marea, dar pot învăța să înot!

Doamne, dăruiește-mi, Te rog, floarea iubirii, floarea cu petale de credință, curaj, nădejde, speranță și optimism, ca să mă înveșmânt în bucurie și lumină, ca să luminez întunericul temnițelor mele interioare, întuneric izvorât din spaime, frici și temeri reale sau închipuite! Doamne, nu mă lăsa să mă țin de mână pe drumul vieții cu frica, Doamne, vreau să mă țin de mână doar cu iubirea – lumină, pace, bucurie și curaj – cu iubirea – bogăție sufletească! Amin.

Cristina Toma

 

Baner asculta RJS