Istorioare morale: Vremile și anii sunt în mâna lui Dumnezeu

0
71

Zice-se că odată, Dumnezeu umbla cu Sfântul Petre pe pământ, în cercetare pe la fiii oamenilor, de le alina durerile şi le potolea necazurile.

Mergând ei aşa, Dumnezeu vorbi lui Petre:

– Apostole, anul care vine va fi ploios, aşa e rânduit în cartea vremilor. Vom merge drumurile mai anevoie, căci vor fi noro­ioase. Sfântul Petre ţinu minte destăinuirea aceasta. El avea un cumătru într-un sătuc departe, la care se gândi el chiar acum. Omul era plugar, şi un sfat din partea lui cumătru-său, slujito­rul lui Dumnezeu, i-ar fi prins bine. Pândi deci, când Dumne­zeu aţipi oleacă, şi Petre alergă într-o suflare la cumătru-său şi-l sfătui:

– Să semeni toate pământurile care le ai. Să nu-ţi rămâie nici o pârloagă. Ară cât îi putea, mai plăteşte, fă cum ştii, că la vară o să plouă de o să rupă pământul. Atâta-ţi spun.

Pe urmă s-a dus.

A făcut omul cum l-a sfătuit cumătru-său. A arat toate ţari­nile -zestre părintească, pe cele care le mai cumpărase şi el, ba a lăcomit de a mai luat şi cu chirie.

Anul, într-adevăr, a fost ploios, cum nu se mai văzuse de mult, însă din cauza răcelilor care nu se mai isprăveau, semă­năturile s-au îngălbeni,t iar mai pe urmă au şi pierit. Omul nos­tru nu s-a mai ales toamna cu nimic, decât cu o mulţime de bani cheltuiţi în vânt, şi cu oasele rupte de muncă.

– Petre, anul care vine va ploua puţin de tot, aşa scrie în car­tea vremilor, se destăinui Dumnezeu în alt rând apostolului.

Ucenicul Domnului prinzând şi această veste, şi gândindu-se că cumătru-său pierduse anul trecut cu plugăria, deşi ploua­se mai în fiecare zi, potrivi când îi veni bine, şi-şi vesti rudenia numaidecât:

– Ploaie puţină, cumetre, anul acesta. Nu te arunca la semă­nătură. Destul ai pierdut anul trecut, fii cel puţin acum mai cu băgare de seamă.

Şi ce e drept, ploaie a fost puţină, oameni buni, dar să ve­deţi, că a căzut tot la vreme. Şi ce mai grâne au fost, şi ce mai orzuri şi ovăzuri, de se minuna lumea, iar bătrânii spuneau că de multă vreme n-au mai văzut ei rodnicie ca anul acesta.

Sfântul Petre nu ştia ce să mai creadă. Şi de aceea, când so­coti el potrivit, întrebă numaidecât pe Dumnezeu:

– Doamne, pentru ce anul trecut, cu toate că a plouat, a fost rău din partea semănăturilor, şi acum, măcar că ai dat numai câteva buri, roadele câmpului sunt atât de frumoase?

– Pentru că rodnicia şi belşugul Eu îl dau, lămuri Dumnezeu pe Petre. Apă multă este zadarnică, dacă nu-i cu belşug. Tu n-ai luat bine seama cuvintelor mele. Ai auzit an ploios de la Mine, dar nu şi îmbelşugat, şi pe urmă ai mai auzit, an puţin ploios, dar nu şi an secetos. Şi apoi, ce să vorbim mai mult, n-ai auzit tu oare, că vremile şi anii sunt în mâna Mea?

Şi Petre s-a ruşinat că Dumnezeu îi cunoscuse planul de a îmbogăţi pe cumătru-său cu averi trecătoare, mai mult decât cu învăţătură sfântă, şi mai ales pentru că se mândrise că el ştie lucruri mai multe decât ceilalţi oameni. Cel puţin, de atunci, el a rămas cu o învăţătură, că adică oamenii nu pot cunoaşte tainele cele nepătrunse, şi că cine se încearcă să le cuprindă, rămâne la urmă umilit şi fără cuvânt.

Preot Gh. V. din Degeţelul lui Dumnezeu (povestiri morale)

„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. Editura – Bacău: Babei, 2011