Istorioare morale: Trăsnetul

0
21

„Nu te grăbi să deschizi gura ta, şi inima ta să nu se pripeas­că să scoată o vorbă împotriva lui Dumnezeu,,. (Ecl. 5, l)

Părintele Ioan stătea în faţa casei pe prispă cu dl. Vasilescu, avocat binecunoscut, pe care părintele îl cunoştea de mic copil.

În timp ce preotul privea la trecătorii de pe şosea, dl. Vasilescu trăgea pasionat dintr-o ţigară scumpă, făcând rotocoale mici de fum care pluteau şi se pierdeau în văzduh.

Prietenia dintre ei se potrivea de minune, dar când era vor­ba de existenţa lui Dumnezeu, părerile erau diametral opuse.

– Nu există Dumnezeu, îi tot dădea zor avocatul în ciuda părintelui. Cine L-a văzut vreodată?! Uite câte nedreptăţi se petrec pe faţa pământului! De ce nu vine să le pună la locul lor, să facă dreptate?! Se vede că ne-a uitat. Nu-I mai este drag de noi!

Preotul Ioan tăcea, căci încercase de multe ori să-i arate că Dumnezeu e pretutindeni, că El conduce totul şi nimic nu se face fără voia Lui. În zadar îi arătase atâtea pilde despre exis­tenţa lui Dumnezeu, de la firul de iarbă până la astrul solar, despre legile ce domnesc în natură, despre armonia firii, a universului şi atâtea altele. Dl. Vasilescu era neînduplecat în această privinţă.

În acest timp, nori mari de ploaie se adunaseră deasupra satului şi în zare se vedeau fulgere. În curând o ploaie torenţi­ală începu lovind acoperişurile caselor cu picuri mari de apă. Ropotul molcom al ploii determină pe cei doi prieteni să se gândească mai adânc la convingerile lor, în timp ce priveau cu mulţumire la înviorarea grădinii, după o lungă perioadă de se­cetă.

Deodată, un trăznet groaznic se produse, lumina fulgerului trecu prin faţa avocatului, o detunătură înfiorătoare se auzi şi ploaia începu să curgă cu găleata.

Părintele Ioan, privind la dl. Vasilescu, observă că aces­ta făcea la cruci cu nemiluita şi repeta speriat ca de moarte: „Doamne păzeşte-ne! Doamne, nu ne lăsa! Doamne sfinte, îndură-te de noi!”

Preotul îşi făcu şi el liniştit semnul Sfintei Cruci şi privea cu o oarecare nedumerire la dl. avocat, care nu voia să creadă în existenţa lui Dumnezeu, dar nu mai sfârşea cu închinăciunile şi rugăciunea către Cel Atotputernic.

– Dar ce-ai păţit prietene, îi zise părintele Ioan? Nu cumva L-ai văzut pe Dumnezeu de-ţi oboseşti mâna cu atâtea cruci? Toate semnele Sfintei Cruci, pe care trebuia să le faci de când te-ai făcut avocat, le grămădeşti acum? Te grăbeşti să ajungi din urmă pe creştinii înţelepţi care se închină zilnic lui Dumnezeu? Foarte bine! Dar în sfârşit, care va să zică, EXISTĂ DUMNEZEU, şi apropiindu-se puse mâna cu dragoste pe umărul d-lui Vasilescu.

Mai încape vorbă, SIGUR că EXISTĂ se grăbi avocatul să confirme dar, vezi, că omul când n-are ce face, vorbeşte multe.

Au trecut câţiva ani, de la întâmplarea cu trăznetul, iar dl. avocat Vasilescu nu este numai unul din prietenii cei buni ai părintelui Ioan, ci şi unul dintre creştinii de frunte ai bisericii Sf. Ioan Botezătorul, din comuna Lunca Plopilor, nelipsind de la Sf. Biserică duminica şi sărbătoarea.

Deci, iubite frate, „Nu te grăbi să deschizi gura ta, şi inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă împotriva lui Dumne­zeu, ,,ca să nu păcătuieşti nici împotriva lui Dumnezeu şi nici împotriva aproapelui tău.

„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. Editura – Bacău: Babei, 2011