Istorioare morale: Păcatele noastre

0
83

Mergeau odată pe drum doi oameni: un boier cu ser­vitorul său. Când ajung ei în capitala ţării, văd zarvă mare împrejurul palatului domnesc.

Ce se întâmplase? Murise Domnitorul ţării şi trebuia ales altul. Obiceiul era în ţara aceea, ca să se dea drumul unui şoim şi pe capul căruia se aşeza şoi­mul, acela era ales Domnitor al Ţării.

Trebuie să ştiţi că înainte de a muri Domnul Ţării aceleia, pentru că era tare bătrân, multă lume îşi făcea de cap: se îmbătau oamenii, furau, se băteau, trăiau în desfrâu, jucau jocuri de noroc, nu mai mergeau tinerii la şcoală şi la Biserică, într-un cuvânt ţara mergea către prăpastie.

Cum se dădu drumul şoimului peste capetele mulţimii, bo­ierul zise servitorului său:

– Unde dă Dumnezeu să se aşeze pasărea pe capul meu, ca să vezi ce de lucruri interesante aş face!

– Ba, dacă s-ar aşeza şoimul pe capul meu, zise servitorul, ce-aş mai tăia şi-aş spânzura!

Abia termină de grăit servitorul, că, ce să vedeţi dumnea­voastră? Pasărea se roti de vreo trei ori peste mulţimea adunată şi deodată se aşeză pe capul servitorului boierului.

Încep con­ducătorii cei mari să strige: Nu se poate, una ca asta; pasărea probabil a greşit; să-i mai dăm drumul odată.

Când i se dă din nou drumul şoimului, acesta se aşeză tot pe capul slugii bo­ierului. Măi, dar mare minune, spuseră cu toţii. Să-i mai dăm drumul şi-a treia oară.

Dau ei drumul a treia oară, dar pasărea tot pe capul servitorului se aşează.

Atunci, dacă au văzut conducătorii şi Mitropolitul Ţării, că acesta le este rânduit să le fie Domnitor, îndată cu mare alai îl instalează în Scaunul de Domnie.

Ei, acum e acum! Cum se vede sluga Domnitor, se ţine de cuvânt şi începe să taie şi să spânzure; dar nu pe oricine, ci pe hoţi, leneşi, ucigaşi, lacomi, beţivi, fumători, linguşitori, minci­noşi şi necredincioşi.

În doi ani de zile se înjumătăţise poporul, căci cu noul Domn, trebuia să te pui pe muncă nu şagă; bătaia şi închisoarea te aştepta, dacă nu munceai.

Ce să facă oamenii? Se gândesc să se ducă la boierul fostu­lui servitor, care locuia într-un oraş din apropiere, căci aflase lumea că are suflet bun şi să-l înduplece să stea de vorbă cu Domnitorul, căci poate îi va înmuia inima şi se va purta mai cu blândeţe cu supuşii.

Cum îl văzu Domnitorul îi zise:

– Ei, dragă stăpâne, de când nu ne-am mai văzut; ce bine-mi pare că eşti bine şi sănătos. Cum o mai duci?

– Mulţumesc, bine, dar mă cam îngrozesc de faptele Măriei Tale şi am fost trimis de popor ca să te rog să te opreşti din tăiat şi spânzurat, că pe toţi i-ai îngrozit cu pedepsele ce le dai.

– Dragă Stăpâne, zise Domnitorul, ţi-aduci aminte de vor­bele pe care ţi le-am zis eu când pasărea zbura peste mulţimea adunată? Şi mai îţi aduci aminte de vorbele tale de atunci.

-Da! Sigur că da!

– Păi, dacă e aşa, de ce s-a aşezat pasărea pe capul meu şi nu pe al dumitale, când eu am spus de la început că o să tai şi o să spânzur? Pentru păcatele oamenilor m-a trimis Dumnezeu să-i pedepsesc.

– Ai dreptate Măria Ta, zise boierul, dar ce să le spun oame­nilor?

– Să le spui să nu se roage de mine, ci să-L roage pe Bunul Dumnezeu ca să-mi îmblânzească inima. Dar să le mai spui, că nici Domnul din cer nu-i va asculta, dacă nu se vor lăsa de pă­cate şi nu se vor învăţa să facă fapte bune; abia atunci fericirea va fi peste toată Ţara.

Apropii-te de Dumnezeu şi se va apropia şi El de noi. (Iacov 4,8)

C.Rădulescu Codiţi

„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. Editura Babei, Bacău 2011