Istorioare morale: Celui ce are, i se va da, iar celui ce n-are i se va lua

0
40

Pe când călătoreau pe pământ, Sf. Petre întrebă pe Mi­lostivul:

– Doamne, Te rog să-mi ierţi îndrăzneala, dar nu înţeleg cum vine asta: „Celui ce are i se va mai da; iar celui ce nu are i se va lua şi ceea ce are”.

Domnul nu zise nimic şi după puţin timp ajung la o apă care nu putea fi trecută cu piciorul, iar după o cotitură iacă se iveşte un car cu boi.

Sf. Petre nu mai putea de bucurie, dar Domnul Dumnezeu îi tăie din elan spunându-i că deşi omul acela e bo­gat şi are un car şi boi frumoşi, nu-i deloc milostiv; sufletul lui nu va avea parte de Cer, ci de Iad.

– Eu, Doamne tot încerc.

– Încearcă, Petre.

– Omule, fii bun şi trece-ne şi pe noi cu carul dincolo de apă, căci suntem bătrâni şi ne este teamă că ne va lua apa!

– Ei, iaca – na! Numaidecât în căruţă nişte prăpădiţi ca voi; şi omul dădu bice boilor.

– Ce zici Petre, n-am avut Eu dreptate?!

– De Doamne, ce-i şi inima omului! Să-i dai după inima lui.

– Aşa am să fac Petre n-avea grijă, până diseară pe lângă cei doi boi pe care-i are, va mai avea încă patru.

– Aoleu Doamne, cum vine asta?!

– Pentru că celui ce are i se va mai da…

Deodată se auzi un zgomot şi se văzu un căruţaş cu nişte boi slăbuţi. Domnul îi zise lui Petre, că omul deşi are boi slăbuţi, iar el e un om sărac, are inimă bună şi-i va trece cu carul. Cum îl rugară cei doi Moşi, omul răspunse cu voioşie:

– Urcaţi-vă oameni buni, dacă ne-a dat Dumnezeu, de ce să nu facem bine şi altora?!

După ce trecură apa şi se despărţiră, Petre lăudă în Faţa Lui Dumnezeu pe omul milostiv, iar Domnul îi zise:

– Lasă că am Eu grijă, căci până diseară din cei doi boi pe care-i are, îi voi lua unul.

– Dar de ce Doamne? se miră Petre.

– Pentru că celui ce are i se va lua şi ceeace are!…

Sf. Petre amuţi şi porniră amândoi mai departe. Când, ce să vezi? Omul cel milostiv tăiase un bou şi aştepta pe cineva să-i ajute să-l urce în căruţă.

– Ce-ai păţit? îl întrebă Dumnezeu.

– Nimic, oameni buni, numai că boul s-a îmbolnăvit şi pen­tru că aşa a voit Dumnezeu, l-am tăiat ca să nu fie mortăciune pentru câini, ci carne pentru semenii noştri.

– Mai ai pe-acasă vreo pereche de boi sau de cai? întrebă Domnul.

– Nu, răspunse omul voios şi fără părere de rău; Domnul ne dă, Domnul ne ia, fie voia Sa, amin.

– Nu ştiu cum face şi Dumnezeu ăsta, câteodată… se făcu a zice Atotputernicul.

-Vai de mine, oameni buni, de ce spuneţi asemenea vorbe necugetate asupra lui Dumnezeu?

Fie că n-am fost eu vred­nic de mila Sa, decât de atâta, fie că trebuie să ne mai dea câte una, ca să ne aducem aminte de EL; mai bine ajutaţi-mă să pun boul în căruţă, si după ce făcură treaba omul luă jugul pe umăr de unde lipsea boul şi porni mai departe.

Rămaşi în urmă, Domnul îl întrebă pe Petre ce crede că va face omul cu boul tăiat şi urcat în căruţă.

– Ce să facă Doamne, decât să-l vândă ca să nu rămână pă­gubaş de tot. Spre seară, ajunseră cei doi călători în satul omului sărac şi, ce să vezi?

Omul tăia câte o bucată de carne proaspătă din boul din car şi-o împărţea la lume. Sf. Petre se miră de atâta bunătate şi zise Domnului:

– Doamne, cum rămâne cu cele ce am văzut; că celor ce au, le mai dai; iar celor ce n-au le iei şi ceea ce mai au?

– Ascultă Petre! Astăzi ai văzut două feluri de oameni; unul bo­gat şi lacom fără teamă de Dumnezeu. Ajutor şi milă la el nu există, îşi strânge comoară numai pe pământ care-i pieritoare, iar Raiul l-a pierdut pe veci.

În zadar i-ai da semne, căci degea­ba. De pildă, ia-i un bou sau toată averea unui bogat. Crezi că l-ai scăpat din ghiarele diavolului? Da de unde. Mai bine i-ai lua viaţa unui bogat decât să-i iei bogăţia, căci înjură, se mânie şi e în stare să arunce cu barda sau toporul în cer.

– Vai Doamne, zise Sf. Petre, auzisem de unii ca ăştia, dar nu credeam.

– Ai mai văzut astăzi, a continuat Domnul Dumnezeu, un om care-şi agoniseşte comoară în cer, unde nu se strică, căci faptele cele bune sunt plăcute Mie şi el dobândeşte fericirea veşnică.

Ai luat bine seama la el, săracul, cu câtă bucurie ne-a trecut apa, veselindu-se că a făcut o faptă bună. Când i-am luat boul, nu s-a mâhnit de pierderea vitei, ci că l-a supărat cu ceva pe Dumnezeu şi nu-i vrednic de mila Lui, iar când i-am spus vorba aceea aspră despre Dumnezeu, a sărit ca ars să nu cârtim împotriva Stăpânului Ceresc, căci ne încearcă de mul­te ori ca să ne aducem aminte de El.

Pe aceşti săraci trebuie să-i încercăm ca să-i ţinem în credinţa veşnică, ca nu cumva grija de avere şi plăcerile lumii să-i biruie. Gândul şi nădejdea săracului este la DUMNEZEU întotdeauna şi caută să-I facă voia cea sfântă; iar nu ca a bogatului la avuţie.

Lumea se miră, dar nu înţelege de ce săracii sunt cei mai încercaţi în neca­zuri şi nevoi, iar nu bogaţii. Iată de ce săracilor le iau, iar bogaţilor le dau. Bogaţii cred că raiul este pe pământ şi le dau raiul pământesc, iar ceilalţi se vor bucura de Raiul cel Ceresc, care nu se va sfârşi în veci.

Acum cred că înţelegi Petre, de ce celui ce are i se va mai da; iar celui ce n-are, i se va lua şi ceea ce (pare că) are!

Petre Gheorgheasa

„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. Editura Babei, Bacău 2011