Istorioare morale: Acum văd pe Dumnezeu

0
30

Un mare împărat, care ajunsese la adânci bătrâneţi, spu­nea că în viaţa lui a văzut multe, dar că nu L-a văzut pe Dumnezeu.

Și pentru ca să nu închidă ochii fără a-L vedea pe Dumnezeu, a dat poruncă tuturor ca peste trei zile să se adune conducători şi popor în faţa palatului şi celui care i-L va arăta pe Dumnezeu, îi va da jumătate din împărăţie.

Nelinişte mare a cuprins lumea, căci nimeni nu cuteza să satisfacă dorinţa împăratului, ştiind că acest lucru este cu ne­putinţă.

Sosi ziua hotărâtă, lume multă se adună, trecură câteva cea­suri bune din timpul zilei, liniştea şi aşteptarea se prelungeau, când deodată un tânăr păstor înaintă în faţa împăratului şi zise:

– Ce doriţi să ştiţi împărate despre Creatorul lumii?
– Ascultă bine, spuse împăratul, dacă nu-mi vei răspunde la întrebările mele, te voi pedepsi pentru îndrăzneala ta. Să-mi răspunzi la trei întrebări:
1. Aratămi-L pe Dumnezeu.
2. Ce a fost înainte de Dumnezeu?
3. Ce face Dumnezeu?

– Prima dorinţă o pot îndeplini înălţate împărate, dacă vei putea privi măcar un minut cu ochii ţintă la soare.

– Dar ce-ţi trăzneşte băiete prin minte, nu cumva vrei să or­besc?!

– Vezi stăpâne?! Soarele este numai o firimitură din măreţia lui Dumnezeu şi înălţimea Ta vrei să-L vezi pe însuşi Dumne­zeu?! Dumnezeu se poate vedea numai cu ochii sufletului şi credinţei.

Îîmpăratul zâmbi şi-i zise:
– Văd că ai o minte luminată şi un suflet ales. Răspunde-mi acum la a doua întrebare: Ce-a fost înainte de Dumnezeu?

– Luminate împărate, pot răspunde la această întrebare dacă vei începe să numeri.

Împăratul se grăbi să numere şi zise:
– Unu, doi, trei,…

– Nu aşa, spuse păstorul, ci începe cu… înainte de unu…

– Cum asta, zise împăratul, păi înainte de unu nu există de­cât zero, adică nimic.

– Înţelept ai gândit înălţimea Ta, căci nici înainte de Dum­nezeu n-a existat nimic.

Împăratul, foarte încântat, îi zise păstorului să-i răspundă şi la ultima întrebare: Ce face Dumnezeu?!

– Ca să răspund şi la această întrebare, trebuie să ne schim­băm hainele şi să mă urc eu pe tronul Măriei Tale şi să am sceptrul în mână.

După ce şi-au schimbat hainele, păstorul s-a urcat pe tron cu sceptrul în mână şi a zis:

– Iată ce face Dumnezeu: pe unii îi dă jos de pe tron, iar pe alţii îi ridică pe tron.

Toţi rămaseră uluiţi, în timp ce tânărul păstor, continuă a vorbi: .

– Dar eu, pentru că sunt supusul Măriei Tale, vom schimba din nou hainele între noi şi fiecare se va îngriji de munca sa: împăratul va conduce turma împărăţiei sale, iar păstorul tur­ma oilor sale!

Tot poporul s-a bucurat, în frunte cu împăratul, iar când a fost vorba ca păstorul să primească jumătate din împărăţie, aşa cum a promis împăratul, el răspunse:

– Ceea ce mi-ai promis împărate o las tot Măriei Tale, pen­tru bunăstarea poporului pe care-l conduci, deoarece eu am o bogăţie mai mare decât lumea întreagă, în inima mea. Îl am pe DUMNEZEU.

Atunci împăratul şi întreg poporul au mărturisit că, într- adevăr, cu toţii L-au văzut pe DUMNEZEU!

„Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a privi oştile îngeri, iar prin tine, preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe care Slăvindu-L, cu oştile îngereşti, pe tine te fericim.” (Irmos de la rânduiala înmor­mântării)

P. Gilortescu

„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. Editura Babei, Bacău 2011