Istoria celebrei Armate de Teracotă ar putea fi rescrisă

0
115

armata-de-teracota-228

Cei aproximativ 8.000 de soldaţi de teracotă care s-au păstrat în interiorul mormântului primului împărat al Chinei, de mai bine de 2.000 de ani, au fost rezultatul unei influenţe exterioare, sculptorii fiind greci, potrivit urmelor de ADN.

Cum a existat nicio tradiţie de a se construi replici ale oamenilor de mărimi mari, înainte ca acest mormânt să fie creat şi, mai mult decât atât, nimic asemănător cu această armată de teracotă nu a fost realizat până atunci, a apărut întrebarea “ce anume a generat această schimbare?”, relatează BBC.

Oamenii de știință au descoperit urme de ADN ale europenilor, de la scheletele înmormântate în apropiere, ceea ce demonstrează că vesticii au trăit în aceste zone şi că au existat contacte între estici şi vestici, mai devreme cu 1.500 de ani, decât momentul în care comerciantul veneţian Marco Polo a ajuns în China, iar grecii le-au împărtăşit tehnicile lor sculptorilor chinezi.

Firește, până la apariţia unor descoperiri care să confirme indubitabil teoria, ideea că ar fi existat o relație între chinezi și greci mult mai veche decât s-a crezut, rămâne doar o ipoteză.

Se știe că Marco Polo a fost primul european care a ajuns vreodată în China, în secolul al XIII-lea, iar recentele descoperiri, dacă se confirmă, ar putea rescrie total istoria.

Ana Grama