Istoria apariției Bisericii – Aspectul exterior al bisericii

0
105

saviÎn Dobrogea s-au pastrat  și resturile celor mai vechi biserici de stil basilical pe teritoriul țării noastre, provenite din epoca în care provincia era organizată ca o temă a imperiului bizantin (secolul X ș.u). E vorba de bisericuțele săpate în masivul de cretă de la Basarabi (secolul  X), bisericuța cimiterială pe plan pătrat și cu cupolă, din fosta cetate romano-bizantină Dinogeția (secolele X-XI )și bisericuța mănăstirească de la Cetățuia, lângă  Niculițel (cea mai veche biserică pe plan treflat descoperită până acum la noi), din secolele XI-XII.

În epoca de început a organizării statelor românești de tip feudal ( secolele XIII-XIV), stilul bizantin suferă, în Muntenia și Oltenia, o scurtă și trecătoare concurență din partea stilurilor arhitectonice apusene, reprezentate prin câteva biserici de tip romanic și de tip gotic, construite sub influența dominației ungurești  dinainte de 1330, dintre care una la Câmpulung (de tip basilical romanic, de sub actuala biserică a mănăstirii Negru-Vodă în care au fost înmormântați  primii Basarabi) și una la Turnu Severin (de tip gotic, din prima jumătate a secolului XIV).

”Biserica Ortodoxă”, Svetlana Rudzievskaia

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ