Istoria apaiției bisericii – Tip de clădiri bisericeşti speciale

0
72

catedrala_bacau1Aspectul exterior al bisericii depinde nu numai de tipul construcţiei ci şi de particularităţile arhitecturale, el este condiţionat de destinaţia clădirii bisericeşti. De exemplu în fiecare oraş poate fi văzut un sobor (în capitală sau într-un centru administrativ important pot exista mai multe). O biserică, vastă, bogat împodobită, unde slujesc mai mulţi preoţi, fiind considerat una din construcţiile ortodoxe principale din ţară. Soborul de mari dimensiuni dintr-un oraş, în care serviciul divin este oficiat, de ierarhul local, se numeşte catedrală. Fiecare eparhie are oficial o singură catedrală restul fiind doar biserici. Deoarece în creştinismul originar fiecare oraş, cetate avea episcopul său, uneori biserica principală dintr-un oraş mare era numită eronat „catedrală”, chiar dacă ea nu avea această funcţie, oraşul respectiv nefiind centrul eparhiei în care se afla. Cuvântul „catedrală” provine din termenul latin „cathedra” care înseamnă scaun sau loc de stat. De obicei în catedrală se păstrează obiectul sacru verat de localnici – o icoană făcătoare de minuni sau sfinte moaşte aici oficiindu-se şi slujbe cele mai importante, la care participă multe lume. În altă ordine de idei printre construcţiile bisericeşti se numără şi edificii mai mici, numite paraclise sau capele, fiindcă adesea parte a unei case sau clădiri care au servit din vechime ca lăcaşuri de rugăciune şi de cult nu pentru nevoile religioase ale comunităţii creştine, ci unor anumite persoane şi grupuri restrânseşi credincioşi (instituţii). Protocreştinii practicau rugăciunea particulară (personală) mult mai frecvent şi mai intens decât cei de azi, de aceea meritau cu prisosinţă calificativul de popor al rugăciunii. De aceea pentru a favoriza cât mai multe înmulţirea lăcaşurilor de cult necesare, a căror lipsă se simţea mai ales în ţară, autoritatea bisericească însăşi stimula oficial uneori construirea sau amenajarea de paraclise. Paraclisele existau şi încă există în cimitire. Ele sunt construite pentru depunerea morţilor şi prohodire lor, precum şi pentru slujbele de pomenire şi mijlocire pentru morţi, la sâmbetele pentru pomenirea generală, din cursul anului sau la soroacele îndătinate, pentru pomenirile individuale ale morţilor.

Cu excepţia paracliselor mănăstireşti şi chiriarhale care se menţin încă la noi, o perioadă îndelugată nu s-au mai construit paraclise. Odată cu schimbarea noii ordin administrativ-politice, deşi funcţia paracliselor de altădată o satisfac bisericile de enorie, mult mai numeroase, astăzi mai toate spitalele, cazarmele sau penitenciarele şi-au construit propiul lor lăcaş de cult. Tradiţia străveche, din care îşi trag ele obârşia, aceea a altarelor- casnice din antichitatea greco-romană, menite să satisfacă nevoile cultului particular, familial, se menţine şi astăzi sub forma icoanelor care există în orice casă de creştin şi în faţa cărora se face rugăciunea particulară zilnică.

’’Biserica Ortodoxă” – Svetlana Rudvievskaia

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ