ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului: „A te lepăda de numele dobândit prin botez şi de neamul în care ai văzut lumina zilei, este ca şi cum ai renunţa la părinţi, şi în locul lor ţi-ai alege alţii”

0
43

IPS-N-CORNEANU 1Duhul Domnului a împărţit păstorilor sufleteşti ai neamului nostru românesc diferite daruri duhovniceşti. Unii au fost buni părinţi duhovnici, îndreptând pe cei greşiţi, alţii au suferit pentru turma lor greutăţile vremurilor şi nu au părăsit-o la necaz. Unii au fost tari în credinţă, alţii au fost pildă de smerenie. Unii au luminat prin ştiinţa lor, iar alţii prin cârmuire. Dragostea de carte şi credinţă l-a chemat devreme pe Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului. Este binecunoscută devoțiunea dedicată glorificării lui Dumnezeu prin renunțarea la bucuriile personale, exemplar reprezentată de ÎPS Nicolae, cu atât mai mult cu cât este socotit cel mai longeviv ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind de 51 de ani în această funcţie. Foarte iubit de credincioşi, ÎPS Nicolae continuă să uimească prin puterea cu care îndură nevoințele trupului, seninătatea chipului, a glasului ce păstrează aceleaşi inflexiuni şi peste care timpul nu s-a îndurat să lase urme, precum şi nealterata sa încredere în puterea Tatălui Ceresc pe care o insuflă acelora care i se adresează. Cuvintele sale blânde par un îndemn spre a merge mai departe, înfruntând vicisitudinile acestor vremuri tulburi, când oamenii se simt oarecum dezrădăcinaţi. Şi-a înţeles misiunea de la început, ştia că a urma acest drum al credinţei înseamnă a fi frământat, a-ţi pune întrebări, a învăţa mereu, a o lua iar şi iar de la capăt. Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-a născut la 21 noiembrie 1923 la Caransebeş într-o familie de preoţi. Tatăl său era preot la Biserica Sfântul Ioan din Caransebeş, iar unchiul a fost secretarul episcopului Miron Cristea. Pentru că tatăl său a murit de tânăr, copilăria Înalt Prea Sfinţitului Nicolae a fost marcată de dragostea pentru cele sfinte pe care mama sa i-a insuflat-o. Între anii 1934-1942 a urmat şcoala elementară şi liceul în Caransebeş, alegând să urmeze la Bucureşti cursurile Facultăţii de Teologie. Încă din anul I publică articole pe teme patristice. La Crăciunul anului 1943 este hirotonit diacon celibatar de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în biserica parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. Licenţiat în Teologie, după absolvirea facultăţii îşi concentrează eforturile în vederea pregătirii tezei sale de doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: “Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarea regretatului preot profesor Ioan G. Coman. Revenind pe plaiurile natale, este numit profesor suplinitor la Academia teologică din Caransebeş şi după desfiinţarea istoricei episcopii de aici merge la Timişoara, unde este numit în anul 1949 secretar, apoi referent principal la Centrul eparhial,  iar între anii 1952-1956 ocupă funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 reia activitatea în învăţământul teologic ca profesor la Seminarul din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza până la 1 martie 1959 când devine conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului teologic din Sibiu predând Teologia simbolică şi Limba greacă. Dascăl de elită, cu o temeinică pregătire, dublată de un larg orizont de cultură generală, a format generaţii întregi, toţi cei care i-au audiat cursurile având mereu în minte şi în inimă chipul profesorului de vocaţie. Prelegerile sale atrăgeau îndeosebi prin claritate şi eleganţă în ceea ce priveşte stilul şi maniera de prezentare. Ţinuta sa sobră şi dragostea faţă de studenţi au lăsat urme de neşters în sufletele acestora.

ips-n-corneanu 2În anul 1960 este hirotonit preot de viitorul patriarh Teoctist  Arăpașu, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie este ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. Se călugăreşte la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti la 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. Este hirotonit arhiereu în biserica “Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti la 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian Marina împreună cu alți doi ierarhi, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an în catedrala episcopală din Arad. La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. A fost instalat la 4 martie 1962 în catedrala mitropolitană din Timişoara de către patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod. În anii `80 a colaborat cu Institutul ecumenic ”Pro Oriente” din Viena susţinând mai multe comunicări. Între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi, de asemenea, delegatul Patriarhiei Române la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul II. A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare. Ca ierarh s-a îngrijit de problemele administrative şi gospodăreşti din eparhie, având numeroase iniţiative printre care sprijinirea ridicării şi pictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor monumente istorico-bisericeşti din eparhie, sprijinirea mănăstirilor şi înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara. Urmare neobositelor preocupări cărturăreşti, Î.P.S. Sa este ales în anul 1992 membru de onoare al Academiei Române şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este “cetăţean de onoare” al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş. În 1997 i s-a înmânat premiul Grupului pentru Dialog Social “Pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i s-a conferit ordinul naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de Preşedinţia României. În anul 2008 a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I ordinul ”Crucea Casei Regale a României”, de asemenea între anii 1975-2012 a fost membru în Asociația internațională de studii patristice. „Porunca cea mai mare pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos este să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele ca pe tine însuţi. Atunci, dacă ai îndatorirea să-ţi ajuţi semenul, Biserica nu poate lipsi din această relaţie, are menirea s-o pună în practică, în viaţa de fiecare zi”, spune ÎPS Nicolae, a cărui carte de vizită impresionantă ne face să ne gândim că viaţa şi activitatea Înalt Prea Sfinţiei sale cu siguranţă necesită o lucrare cuprinzătoare spre folosul credincioşilor  şi ca exemplu pentru vremurile care vor veni. De aceea bucuria acestui interviu, pe care în bunătatea sa a găsit de cuviinţă să îl acorde revistei noastre, este cu atât mai mare şi de nepreţuit.

-Înalt Prea Sfinţia Voastră, sunt vremuri tulburi, oamenii se simt dezrădăcinaţi, nu-şi găsesc locul. Mai este valabil în zilele noastre Mesajul Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Credeţi că oamenii îl mai percep ca odinioară?

-Când facem referire la cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos  nu ne putem opri doar la vremurile de astăzi pentru că valabilitatea acestor cuvinte depăşeşte spaţiul şi timpul unei perioade din istoria noastră a omenirii. De aceea, cred cu tărie că dacă noi am căuta şi împlini cuvântul lui Dumnezeu multe din neajunsurile pe care le resimţim într-un fel sau altul şi-ar găsi împlinire şi bunurile materiale după care alergăm adesea ar fi de o mai mică însemnătate în viaţa noastră. Şi poate aceasta ar fi şi explicaţia neînţelegerii lui Dumnezeu de către unii confraţi de-ai noştri, pentru că au aşezat în familie, în casă, în viaţa lor, mai întâi pe cele ale lumii şi au lăsat în urmă pe cele ale lui Dumnezeu.

ips-n-corneanu 3-De ce credeţi că au pierdut oamenii obiceiul de a merge la slujbă duminica?

 -Eu n-aş spune că oamenii au pierdut obiceiul de a merge duminica la biserică, dat fiind că bisericile sunt pline şi cu atât mai mult atunci când te loveşti de anumite greutăţi, aşa cum ar fi acum, pentru că trebuie să ai nădejde în Dumnezeu şi cu siguranţă te va ajuta mai mult decât ai fi putut crede. Sigur, nu putem generaliza, dar în cele pe care le cunosc de aici din eparhia noastră şi din Mitropolia Banatului pot spune că au credincioşi în fiecare duminică mai ales, atât la sate, cât şi la oraşe. Însă, e dureros să constaţi cât de mult a fost alterat satul nostru, cu atâtea pierderi de obiceiuri şi tradiţii locale care nu erau lipsite de spiritualitate şi adunau oamenii „în jurul Bisericii şi al cimitirului”, cum zicea oarecând Lucian Blaga. În acest context, cred că preoţii noştri atraşi şi ei de problemele globalizării despre care se tot vorbeşte, au datoria de a reveni la rosturile lor de totdeauna, să fie adevăraţi apostoli în lumea satelor şi în orice loc sunt rânduiţi să facă misiune, să-şi lege viaţa de cea a oamenilor şi să înceteze de a fi simpli funcţionari sau salariaţi.

-Ce înseamnă pământul acesta românesc pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră?

-Locul naşterii nu poate fi uitat vreodată, pentru că de el te leagă amintirile părinţilor, bunicilor, copilăria în sine, de aceea cred că a-ţi iubi ţara şi neamul în care te-ai născut nu este decât o datorie morală şi necesară pentru a putea transmite mai departe cele ce ai primit, adică educaţie, credinţă, dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni. Oriunde ai pleca din ţară, nu poţi uita toate acestea pentru că au stat la baza formării fiecăruia dintre noi şi a te lepăda de numele dobândit prin botez şi de neamul în care ai văzut lumina zilei, este ca şi cum ai renunţa la părinţi, şi în locul lor ţi-ai alege alţii.

-Cu siguranţă aţi avut parte de întâlniri frumoase cu oameni aidoma de-a lungul vieţii. Are prietenia vreun secret? Care să fie acesta?

ips-n-corneanu 4-Ştiţi dumneavoastră foarte bine, că atunci când respecţi pe cei din jur şi pe cei care îi întâlneşti te poţi bucura de aceeaşi apreciere, deşi nu o aştepţi de fiecare dată ca ceva la schimb, aceasta vine în mod firesc. Eu cred că dacă ţinem seama de cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6,31), vom avea adevăraţi prieteni şi vom găsi preţuirea lor.

-Aţi putea să ne vorbiţi puţin de însemnătatea sărbătorii Învierii, care iată se apropie şi pe care fiecare creştin o aşteaptă cu bucurie şi credinţă în suflet, dar şi cu profundă emoţie!

-Sărbătoarea Sfintelor Paşti este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii pentru că stă sub semnul bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a nădejdii noastre în cele veşnice, pentru că Dumnezeu „aşa de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Aşadar, prin patimile, moartea şi învierea Sa din morţi, Fiul lui Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar posibil şi anume viaţa veşnică. Învierea Sa „a treia zi după Scripturi” arată, odată pentru totdeauna, că viaţa este mai tare decât moartea şi că Hristos Domnul este „învierea şi viaţa şi tot cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25-26). Se cuvine dar, să ne bucurăm şi noi la această sărbătoare, „cu bucurie mare”, pentru ca toţi cei ce credem în El să avem siguranţa învierii şi a nemuririi.

-Înalt Prea Sfinţia Voastră, vă mulţumim pentru înţelegerea pe care aţi avut-o pentru noi şi vă asigurăm că cititorii noştri vor primi cu bucurie cuvintele pline de înţelepciune pe care aţi avut bunăvoinţa să ni le dăruiţi!

IPS-N-CORNEANU-5Citat

„Să avem mare nădejde în bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în ajutorul Său, că de aceea a venit Mântuitorul la noi, ca să ne pregătească prin Învierea Sa marea noastră trecere. Nici unul să nu ne mai temem de moartea fizică, pentru că ne-a izbăvit pe noi Învierea Mântuitorului Hristos. Toţi să îndrăznim, nici unul să nu descurajăm, ca să intrăm la ospăţul Domnului nostru, luând aminte că „nici unul mustrat de cugetul său mai înainte de a se spovedi să nu cuteze cu nebăgare de seamă să se atingă de acest foc mistuitor“, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său din Joia Mare.

Cu acest îndemn de încurajare şi de nădejde în Hristos Cel înviat, precum şi cu nădejdea în darurile Bisericii lăsate nouă prin Sfintele Taine, Vă doresc din inimă învierea Dumneavoastră a tuturor din moartea sufletească, învierea neamului nostru şi învierea sufletească a întregii omeniri, ca să se risipească dintre noi, precum se risipeşte fumul, orice vrajbă, orice ură, orice dezbinare, orice răzbunare, spre binele nostru vremelnic şi veşnic şi spre lauda Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, Amin!”

ÎPS Nicolae, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, la praznicul Învierii Domnului, anul mântuirii 2012

Loreta Popa

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ