ÎPS Nicolae Condrea: ”Postul ne diferențiază de ceilalți, nu mai are nimeni post, dacă noi relativizăm postul, dacă încercăm să îndulcim postul, diluăm Ortodoxia”

0
403

Înaltpreasfințitul Nicolae Condrea, Arhiepiscopul celor două Americi, s-a născut la data de 15 aprilie, 1967 din părinţii Nicolae şi Victoria,  în oraşul Constanţa. A urmat şcoala elementară în oraşul natal între anii 1973-1981. Primele două clase de liceu le-a frecventat la Liceul de matematică-fizică din Constanţa după care s-a transferat la Liceul de Metrologie din Bucureşti de unde a obţinut bacalaureatul în 1985. După absolvirea Liceului a trecut prin stagiul militar obligatoriu în anii 1985-1986.

ips1Începând din mai 1993, după trecerea examenului de admitere la cursurile de doctorat ale aceleeaşi Facultăţi, Părintele Nicolae urmează până în 1994 cursurile de doctorat sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan.

În timpul anilor de studii, pentru a combina teoria cu practica, studiul cu slujirea preoţească, s-a hotărât să intre în rândul clerului fiind hirotonit în primăvara anului 1997 diacon şi apoi preot celib de către I.P.S. Mitropolit Serafim al Germaniei şi Europei Centrale cu binecuvântarea căruia a înfiinţat şi a slujit la parohia “Naşterea Domnului” din Stuttgart. Activitatea misionară în timpul acestor ani printre credincioşii români stabiliţi în împrejurimile oraşului Stuttgart a îmbinat astfel slujirea lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor.

Delegaţii de preoţi şi mireni la Congresul special electoral al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada ţinut la 9 martie 2002 la Troy, Michigan îl aleg pe Părintele Nicolae Condrea în scaunul vacant de Arhiepiscop al acestei Arhiepiscopii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române validează în unanimitate la şedinţa din 13 martie, 2002 această alegere şi îi acordă Părintelui Nicolae rangul de Arhimandrit. S-a decis ca hirotonirea şi instalarea noului arhiepiscop-ales să aibă loc în cadrul Congresului anual al Arhipiescopiei găzduit de Parohia “Sf. Ioan Botezătorul” din Montreal, Canada.

”Copiii și tinerii, se spune de multe ori în Biserică că sunt viitorul Bisericii. Eu spun că sunt prezentul, pentru că dacă nu avem grijă de ei acum, nu mai sunt, nu mai putem vorbi de viitor dacă nu avem grijă de prezent”, spune Înaltpreasfințitul Nicolae Condrea în interviul, pe care în bunătatea sa a găsit de cuviinţă să îl acorde revistei noastre.

-Înaltpreasfinția Voastră, v-ați născut în 1967, la Constanța. Cum vă amintiți anii copilăriei? Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?

Probabil cea mai frumoasă amintire este comuniunea care era între copii, când ne jucam afară, comuniune pe care am păstrat-o și în vremea adolescenței, am trăit-o în România, comuniune pe care nu o mai observ acum în Statele Unite ale Americii și cred că tot mai puțin și în România. Era o mare bucurie să petrecem la școală timpul împreună, să continuăm să ne jucăm împreună. Eram ca o mare familie și cred că copilăria noastră a fost una fericită din acest punct de vedere, chiar dacă nu aveam toate înlesnirile sau poate cu atât mai mult pentru că nu aveam toate înlesnirile sau mai degrabă, ispitele lumii contemporane – televizor, computer, etc. – era frumos să fim împreună afară, să ne jucăm și să ne simțim ca o mare familie. Aceasta este, probabil, amintirea cea mai plăcută.

În anul 1988 ați fost admis la Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna” din Sibiu. Ce v-a determinat să luați calea studiului teologic?

Am fost crescut de mic în credința creștină, educat în credința creștină, am mers duminică de duminică la biserică, apoi mergeam la Mănăstirea Cernica, la un părinte duhovnic. Fratele meu mai mare era preot deja la timpul la care eu am absolvit liceul. Înainte de a face acest pas, m-am întrebat dacă este pentru mine această misiune, slujirea preoțească. Până să răspund ”da” am încercat și alte domenii, ca mai apoi să înțeleg că chemarea mea este către slujirea preoțească. Am ales să-I slujesc lui Dumnezeu, la fel ca și fratele meu și am trecut prin toate etapele. M-am pregătit pentru examenele de admitere în anul 1988 și mai apoi studiile la Facultatea de Teologie din Sibiu.

-În anul 2002 ați fost ales Arhiepiscop al Arhiepiscopiei celor două Americi. Acest eveniment istoric a marcat  începutul unei perioade pline de speranțe pentru tot mai multe realizări frumoase în viața Arhiepiscopiei și a credincioșilor români de pe continentul nord american. Dar, care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea pe care o păstoriți? Care sunt nevoile spirituale ale românilor din America?

Problemele sunt pe mai multe planuri. În primul rând sunt cele spirituale, respectiv parohiile noastre, cele vechi și cele noi trebuie să aibă grijă de credincioși, de vârste diferite, de copii, de tineri și de adulți, ceea ce înseamnă că trebuie să înțeleagă că misiunea trebuie să fie diferențiată și să se adreseze fiecărei categorii de vârstă. Noi, în Biserica Ortodoxă Română care slujește în America, avem o problemă în plus față de celelalte Biserici Ortodoxe, aceea a limbii. Noi, în multe parohii, folosim încă limba română la slujbe, dar copii noștri nu mai învață în limba română, de aceea limba română nu mai este limba pe care o înțeleg și o folosesc. Înțeleg limbajul uzual, dar nu mai înțeleg slujba, predica. De aceea trebuie să adăugăm la slujirea în limba română și anumite părți în limba engleză, Sfânta Evanghelie, în primul rând, apoi Tatăl Nostru, Crezul. În parohiile care au spații, copii, după ce se împărtășesc, merg la Școala de duminică, iar acolo li se explică Sfânta Evanghelie în limba engleză pentru că în biserică urmează, în majoritatea parohiilor, predica în limba română pentru adulți. Aceasta este o situație complexă, după cum înțelegem, iar preoții trebuie să facă acest efort să se adreseze și adulților și tinerilor și copiilor, să fie ajutați în acestă misiune de profesori de religie ca să-și împlinească această primă parte a slujirii lor. Mai departe, educația creștină, adresată celor trei categorii de vârstă, trebuie să se continue prin ore de catehism, prin seri duhovnicești, prin organizarea de tabere pentru copii și tineri, unde încercăm să regăsim acea comuniune despre care vă vorbeam din vremea copilăriei mele și încercăm să continuăm procesul educativ-religios. În tabără suntem o familie cu copii noștri, cu copiii din parohiile noastre, ei pot vedea că suntem aproape de ei, ne pot pune întrebări care poate în parohie nu au timp sau nu îndrăznesc să le pună. Astfel, se formează din nou această comuniune de vârstă, ceea ce este foarte important pentru că scopul principal al misiunii noastre în America este de a predica cuvântul lui Dumnezeu generației de acum, dar și de a ne asigura că predica noastră nu rămâne numai la generația de acum, ci și la copii și tineri, se adresează și lor, și ei formează o altă generație de creștini în Biserică. Copiii și tinerii, se spune de multe ori în Biserică că sunt viitorul Bisericii. Eu spun că sunt prezentul, pentru că dacă nu avem grijă de ei acum, nu mai sunt, nu mai putem vorbi de viitor dacă nu avem grijă de prezent. Deci, această preocupare deosebită pentru copii și tineri este o altă problemă foarte importantă în toate parohiile noastre, în cele care sunt de limbă română. În majoritatea parohiilor este această situație complicată, cum ne adresăm copiilor, tinerilor și adulților.

Am vorbit de explicarea Evangheliei după Sfânta Liturghie, la Școala de duminică. Aceasta înseamnă că parohiile trebuie să aibă spații potrivite, unde să se împlinească și această activitate. Multe dintre parohiile noastre sunt încă la început, fondate în ultimii ani, și nu au încă spații potrivite, unele sunt încă cu chirie în alte biserici sau centre comunitare și de aceea la problema spiritual-educativă, care este prima în parohii, se adaugă aceasta, administrativă, pentru a ne putea împlini misiunea spirituală și educativă. Ne bucurăm să vedem că multe parohii au proiecte de viitor. În cadrul vizitelor pastorale eu întâlnesc Consiliul Parohial și încercăm să vedem care sunt proiectele, îi îndemn să fie mai îndrăzneți, să facă pași mai repezi pentru că așteptarea este în defavoarea noastră. Copiii care cresc în biserică, dar după Sfânta Liturghie nu au fost posibilități de continuare a educației religioase la Școala de duminică, vor rămâne cumva cu o educație incompletă, nu vor avea șansa să trăiască această comuniune de vârstă, de generație cu frații lor de aceeași vârstă din Biserică și este un lucru nepotrivit. Plătim ce cumpărăm, pământul, biserica o construim în timp, dar timpul acesta trebuie să fie în favoarea nostră, nu în defavoarea noastră. Dacă construim biserica numai în următorii 15-20 ani vom pierde mulți din copiii din Biserică în acești ani. Aceasta este o mare problemă și, din păcate, spiritul american este acesta foarte materialist. Trebuie să ne încadrăm în cerințele acestea materiale, dar trebuie și să ne folosim inteligența să facem timpul și felul în care trăim, condițiile în care trăim, să lucreze în favoarea noastră. Cu referire la posibilitatea de a cumpăra o biserică, de a construi o biserică, trebuie să știm să ne facem timp pentru a nu lăsa timpul să ne fure copiii, care au crescut și care n-au fost educați potrivit în Biserică.

 -Dar cea mai mare realizare?

Cea mai mare realizare este tocmai această preocupare pentru copii și tineri pe care am transmis-o preoților și credincioșilor noștri, apoi șansa de a avea un Centru Eparhial la Chicago, unde putem să împlinim acest lucru, să vedem că avem duminica 70-80 de copii care se împărtășesc și apoi avem patru clase pentru ei, că lucrul acesta îl pot spune în parohii și că preoții și credincioșii înțeleg, încercând să aibă și ei aceste spații. Avem și tabăra de copii, pe timpul verii, iar de câțiva ani avem o tabără de iarnă pentru tineri peste 18 ani. Preoții, credincioșii și părinții au înțeles că acest lucru este foarte important și bucuria mare este să-i auzim spunând că au venit copiii lor schimbați din tabără, schimbați pozitiv, dornici să vină la Biserică, să păstreze comuniunea începută cu cei din alte parohii, cu cei din alte orașe îndepărtate. Aceasta este cea mai mare bucurie, pentru că vedem viitorul acestei Arhiepiscopii. Dacă avem grijă de copii și de tineri înțelegem că misiunea noastră este foarte serioasă și de durată și mulți dintre cei care au responsabilități în Arhiepiscopie, preoți și credincioși, au înțeles.

-Câți preoți ortodocși români aveți în Arhiepiscopie?

În Arhiepiscopie avem 70 de preoți, majoritatea sunt crescuți și educați în România, avem doar câțiva preoți din Statele Unite și Canada, deci crescuți și educați acolo. După cum am spus, majoritatea sunt din România, și la acest nivel încercăm să cultivăm comuniunea frățească, preoțească pentru a ne ajuta unii pe alții. Structura parohiilor noastre este destul de complexă, în sensul că avem și parohii de doar câțiva ani, dar și parohii de 100 de ani sau 80 de ani și parohii de 30 ani, ceea ce înseamnă că experiența, problemele dintr-o parohie pot fi comunicate dacă păstrăm această comuniune preoțească, ne putem ajuta să înțelegem problemele, să putem să le rezolvăm. Aici intervine problema distanței foarte mari dintre parohii, de aceea încercăm să realizăm anual Conferințe preoțești, apoi la doi ani Adunări de Protopopiat, unde vin preoții și credincioșii dintr-o regiune a Statelor Unite sau a Canadei, și o dată la doi ani Congresul unde vin preoți și delegații din tot continentul. Deci, am încercat să organizăm și lucruri la nivel regional tocmai pentru că avem aceste distanțe foarte mari și este complicat să ne întâlnim foarte des. În această idee, de a ne întâlni regional, am avut întâlniri cu parohii și sperăm să continuăm.

ips2-Înaltpreasfinția Voastră, care sunt provocările stilului de viață american și cum este privită Ortodoxia de către americani?

Provocările stilului de viață american sunt cele referitoare la secularizarea accentuată, la îndepărtarea societății cu totul de Dumnezeu, mai mult decât atât, la negarea vreunei influențe a lui Dumnezeu în societate. A doua provocare este aceea a relativismului, care se instalează tot mai mult și tot mai accentuat și chiar în biserici, în sensul că lucrurile pot fi făcute și mai altfel, mai diferit față de ceea ce ne spune învățătura și tradiția Bisericii Ortodoxe. Aceasta este una din marile ispite ale Americii, să începem să ne asemănăm cu ceilalți, care au pierdut în timpul secolelor tocmai învățătura dreaptă. Dacă suntem ortodocși trebuie să ținem la credința noastră, cea dreaptă și să ne cunoaștem tradiția și să o cultivăm și să o împlinim. Ortodoxia este puțin cunoscută din păcate în America, sunt peste 300 de milioane de locuitori în Statele Unite. O statistică din anul 2011 făcută în parohiile ortodoxe, de toate Episcopiile ortodoxe în cele 1900 de parohii ortodoxe, arată că persoanele care au o legătură, măcar o dată pe an, o legătură oarecare cu parohia, sunt într-un număr de aproape un milion. Un milion la peste 300.000 de înseamnă o treime dintr-un procent, suntem încă puțini și puțin cunoscuți. De aceea misiunea noastră este importantă. Vedem în Episcopiile care folosesc exclusiv sau aproape exclusiv limba engleză că au mulți convertiți. În bisericile noastre sunt mai degrabă familii mixte, români căsătoriți cu persoane de altă naționalitate, iar aceștia deveniți ortodocși. Ortodoxia este încă puțin cunoscută și cred că percepția celor care aud de Ortodoxie este a unei biserici vechi care a rămas cu multe tradiții din primele secole. Abia cei care intră în biserică încep să înțeleagă Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, au o înțelegere mai potrivită. Ceea ce descoperim noi este faptul că convertirea se petrece de fapt nu la nivel intelectual, că neortodocșii înțeleg cumva învățătura ortodoxă, ci la nivel tainic, la modul la care toți cei convertiți descoperă Ortodoxia în biserică la slujbă, nu din cărți. Abia după aceea intervine dorința de a cunoaște mai mult. Convertirea lor nu se petrece pentru că au citit o carte despre credința ortodoxă și li s-a trezit curiozitatea, ci convertirea lor se petrece venind în biserică, mai ales la Sfânta Liturghie și înțelegând că Ortodoxia este încă Biserica Sfinților Apostoli, Biserica Sfinților Părinți care a păstrat dreapta învățătură de credință. Aceasta este taina pe care o descoperă ei în Biserică, taină pe care au pierdut-o, din păcate, multe dintre celelalte biserici din America. De aici rezultă importanța misiunii ortodoxe pe pământ american.

-Ajunși în America, în așa zisa țară a tuturor posibilităților, românii și-au pierdut obiceiul de a merge duminica la biserică? Dar tinerii, în special? Cum lucrați cu ei?

Mulți dintre români au descoperit mersul la biserică în America, nu mergeau în România la biserică. Dar, din dorința de a se stabili, de a-și căuta repere, au înțeles că cel mai important reper este credința în Dumnezeu. Ca să-și croiască un drum în America au nevoie de o stabilitate spirituală mai întâi și apoi cea materială, iar stabilitatea aceasta nu poate fi oferită decât de către Biserică. Deci, unii dintre ei au început să cerceteze Biserica în America, împreună cu familiile lor, cu copiii și cu tinerii. Am vorbit despre grija pentru copii și tineri. Trebuie să adăugăm faptul că la 18 ani tinerii merg la facultate și atunci, majoritatea dintre ei pleacă din casa părintească, pleacă din orașul în care au crescut, din biserica în care au crescut. Nu trebuie să se rătăcească, de aceea există în America, la nivel panortodox, asociații care au grijă de acești tineri. Problema este unde se află biserica ortodoxă, la ce distanță, cum ajung acolo și noi, prin părinți, prin discuții cu ei când vin în vacanță trebuie să încercăm să urmărim faptul că ei nu se pierd de biserică. Studiile la facultate constituie o mare ispită, o nouă experiență departe de casă, departe de biserica lor, de aceea trebuie să-i îndemnăm să continue să meargă la biserică. Trebuie să descopere și ei această comuniune a fraților întru credință, în biserici unde merg și alți tineri de vârsta lor, studenți ca și ei. Fără îndoială vor găsi biserici mai degrabă de limbă engleză, dar aceasta este foarte potrivit pentru ei pentru că, după cum am spus, limba lor devine limba engleză. Așadar, nu numai că românii merg la biserică, dar unii dintre ei descoperă biserica și mai apoi copiii și nepoții lor continuă să vină la biserică.

– Locul nașterii nu poate fi uitat, de el ne leagă amintiri. Ce înseamnă pământul românesc pentru Înaltpreasfinția Voastră?

Chiar în această vizită foarte scurtă în România, de anul acesta, de nici 10 zile, m-am bucurat să văd, să vizitez, să merg în pelerinaj la mai multe mănăstiri și să vizitez mai multe parohii. Am participat la Sfânta Liturghie și la o cununie la Valea Plopului (jud. Prahova), la tabăra părintelui Nicolae Tănase. Am reușit să mă încarc duhovnicește, să mă bucur de toată minunea aceasta care continuă să se întâmple în România, la nivel duhovnicesc. Dar și la nivel administrativ, căci m-am minunat să văd biserici construite în ultimii ani, mănăstiri foarte frumoase, locuri încărcate de duh unde poți să petreci un timp foarte folositor din punct de vedere duhovnicesc. Mi-am amintit că vin din Statele Unite, de care se spune că este o țară prosperă, dar cu siguranță săracă, încă, de toate aceste biserici frumos împodobite și mănăstiri primitoare. Locul natal este locul în care te reconectezi duhovnicește la realitatea spirituală a copilăriei și tinereții, a educației, a tradițiilor poporului în care te-ai născut. În aceste zile, privind în jurul meu, mă gândeam ce putem să facem și noi mai bine în parohiile noastre din America și am avut multă inspirație. Vizita aceasta, ca și cele dinainte, a fost foarte productivă pentru că mi-a dat multe idei despre proiectele ce le putem împlini în parohiile noastre.

-Pentru că ne apropiem de Postul Mare, vă rugăm, în câteva cuvinte, să ne spuneți care este însemnătatea și rostul lui în viața credincioșilor?

Ne apropiem de Postul Sfintelor Paști, este postul cel mai apropiat de postul adevărat, care înseamnă să nu mănânci nimic după exemplul Mântuitorului, a lui Moise și a Sf. Prooroc Ilie. În acest post putem experimenta legătura dintre pregătire și împlinire, pregătirea prin post, prin nemâncarea până seara în zilele în care se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, și împlinirea prin împărtășire la Liturghie. În acest ritm al pregătirii și împlinirii putem înțelege rostul postului în viața creștinului. Să experimenteze faptul că relația lui cu Dumnezeu trece mai puțin prin cele materiale, că poate lăsa deoparte cele materiale, hrana în primul rând, hrănindu-se duhovnicește. Este experiența Mântuitorului Însuși în pustia Carantaniei. El îi răspunde celui rău: ”Nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Foamea după cele materiale poate deveni foame după Dumnezeu în post și se pot sătura prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Trupul și Sângele lui Hristos. Aceasta este experiența postului. La această experiență nu se ajunge imediat, dar acum, în Postul Mare, avem șansa acestui experiment, în acele zile în care se săvârșește Liturghia Darurilor. De aceea, eu îi îndemn pe preoți să săvârșească după rânduiala Postului Liturghia Darurilor tocmai pentru a oferi credincioșilor această experiență. A mânca de post, cum spunem noi, vegetale, este o experiență apropiată de cea a postului adevărat, dar experiența din Postul Mare este cu adevărat una autentică. De aceea, împreună cu strădania de a ne apropia de postul adevărat, în Postul Mare avem și șansa de a participa la slujbe deosebite, așa cum nu sunt în celelalte posturi, începând cu Canonul Sfântului Andrei, cum am mai spus, Liturghia Darurilor, rugăciunea Sf. Efrem Sirul, prin care putem să înțelegem ce înseamnă strădanie, ce înseamnă dorință de a-L afla pe Dumnezeu. De aceea, cred că experiența Postului Sfintelor Paști este una cu totul deosebită și fiecare creștin poate să înțeleagă cum trebuie să trăiască în viața lui postul cel adevărat.

-Mai putem vorbi și să fim înțeleși despre Postul Mare într-o societate secularizată, precum cea americană?

Da, sigur, creștinii noștri lucrează toată ziua și fără îndoială este o mare jertfă să nu mănânce toată ziua în acele zile. Mulți dintre ei înțeleg ce înseamnă să exersezi postul, să încerci să postești și chiar dacă mergi la serviciu să nu mănânci nimic și să ajungi seara la Liturghie să te împărtășești. Tocmai în societatea secularizată unde Dumnezeu este exclus noi trebie să răspundem sau să ne apărăm cu armele duhovnicești, care sunt postul și rugăciunea. Avem nevoie de post tocmai ca să ne apărăm de acest duh străin de Dumnezeu, de acestă depărtare de Dumnezeu. Una din problemele de pe continentul american, problemele lumii de acolo, este tocmai aceasta a comodității, a multelor înlesniri ale lumii moderne cu care ne-am obișnuit prea mult și la care nu dorim să renunțăm. Avem nevoie de post împotriva acestui duh care tinde să se strecoare chiar și în Biserica Ortodoxă. Cei care nu înțeleg postul, rugăciunea, rânduiala din Biserica Ortodoxă ratează ceva din sensul deplin al Ortodoxiei. Postul, de fapt, ne diferențiază de ceilalți, nu mai are nimeni post, dacă noi relativizăm postul, dacă încercăm să îndulcim postul diluăm Ortodoxia. Este foarte greu atunci vorbești cu un neoprotestant din America să-l faci să înțeleagă ce este postul. Pentru că sunt foarte mult pătrunși de spiritul acesta al comodității și atunci, Evanghelia pe care o predică ei este aceasta a unei bunăstări, a unei comodități care este străină de Duhul Ortodoxiei. Deci, cu atât mai mult trebuie să postim în America pentru că postul este una din trăsăturile fundamentale ale Ortodoxiei la care trebuie să ținem și prin care rămânem ortodocși.

-Mulți ierarhi ai bisericii noastre au studiat la universități din Occident. Unii au slujit în comunități românești pentru o vreme, precum Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Considerați că slujirea și experiența arhierească în America ar putea ajuta activitatea ierarhilor din țara noastră? Dat fiind faptul că fenomenul globalizării ne-a cuprins pe toți.

Cu siguranță misiunea noastră este diferită de cea din România și fiecare ierarh din România ar trăi o experiență unică, deosebită dacă ar petrece un timp în comunitățile din străinătate. În loc să vorbim de sute de parohii vorbim de câteva zeci, în loc să vorbim de o biserică plină de chipuri necunoscute vorbim de frați pe care-i cunoaștem pentru că suntem mai puțini și avem șansa să ne cunoaștem. De aceea, experiența din afara României cred că ar fi una pozitivă pentru fiecare ierarh. Noi ne referim de multe ori la realizări, la numere, la ceea ce împlinim prin străinătate, dar vedem de multe ori altfel aceste numere decât în România, unde sunt foarte mulți preoți, foarte multe parohii, biserici, ierarhii sunt supraîncărcați, cred, cu probleme administrative. Sunt convins că experiența de a sluji într-o parohie sau într-o episcopie din străinătate ar fi una pozitivă. Este și motivul pentru care eu am fost ales în Statele Unite, după ce am slujit aproape cinci ani într-o parohie din Germania. Experiența aceea a contat. Nu am avut absolut nici o legătură cu Statele Unite până în 2001, când am vizitat prima oară America. Deci, experiența aceasta a comunităților din străinătate este una pozitivă și cred că și ierarhilor, și preoților le-ar fi de folos să vină să petreacă câteva săptămâni, să vină să înțeleagă care este misiunea acolo pentru că este vorba, cum am încercat și eu să explic, în primul rând de necesități duhovnicești, iar după aceea de celelalte, administrative.

ips3 Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumim pentru înţelegerea pe care aţi avut-o pentru noi şi vă asigurăm că cititorii noştri vor primi cu bucurie cuvintele pline de înţelepciune pe care aţi avut bunăvoinţa să ni le dăruiţi! În încheiere, ce gânduri le transmiteți românilor, oriunde s-ar afla?

Să rămână ortodocși, să aibă grijă de copiii și de nepoții lor, să predice și să proclame cuvântul lui Dumnezeu acolo unde sunt. Ceea ce înseamnă că trebuie să cunoască cuvântul lui Dumnezeu, credința ortodoxă și în limba lor și în limba țării în care se află, ceea ce pentru mulți devine o mare problemă. Mulți vor să rămână români și nu știu dacă se mai gândesc să rămână ortodocși, iar dacă se gândesc să mai rămână ortodocși unuii nu înțeleg că trebuie să-și cunoască credința și trebuie să o cunoască și în limba respectivei țări. De aceea le-aș ura să-și înțeleagă chemarea, misiunea de ortodox și de român și să cultive darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, să fie mulțumitori pentru binecuvântarea de a fi ortodocși și să păstreze lumina aceasta a Ortodoxiei în familiile lor și să o ducă în lume, în lumea în care trăiesc.

Brîndușa Dediu

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ