Invenţii care au schimbat lumea – Telefonul

0
355

telefonAlexander Graham Bell a fost scoţian prin naştere, american prin alegere. A deschis la Boston o şcoală pentru instruirea profesorilor pentru surzi şi a ţinut prelegeri pe tema mecanicii vorbirii. S-a dedicat şcolarizării surdomuţilor şi promovării sistemului de „vorbire vizibilă”, al tatălui său. Acesta născocise un alfabet în care simbolurile alfabetice erau diagrame ale poziţiilor organelor vorbirii necesare pentru obţinerea sunetelor.

În tinereţe, Bell făcuse experienţe cu tot felul de dispozitive acustice construind în cele din urmă un telefon primitiv. Şi-a brevetat invenţia în martie 1876. Bell a trebuit să-şi apere brevetul împotriva lui Elisha  Gray, care a inventat telefonul independent, solicitând un brevet la numai câteva ore după Bell. Aparatul lui Bell, pe de altă parte, nu fusese brevetat complet independent de cel al lui Gray. În momentul în care a solicitat brevetul, Bell nu construise un aparat complet funcţional, pentru cât făcuse, se folosise de notificarea de invenţie a Iui  Gray.

 Telefonul Bell consta din două microfoane şi receptoare identice, fiecare alcătuit dintr-un solenoid lângă o membrană metalică. Vibraţia produsă în membrana transmiţătoare inducea un curent în solenoid; curentul străbătea firul şi făcea să vibreze în acelaşi fel membrana telefonului receptor. 10 martie 1877 a fost ziua în care Alexander Graham Bell a realizat demonstraţia istorică a nou inventatului telefon. Primul apel telefonic cu asistenţă publică a fost adresat asistentului său: „Domnule Watson, vino aici. Am nevoie de dumneata.” Peste câteva săptămâni, Bell realiza prima convorbire telefonică la distanţă, de la New York la Boston, vorbind tot cu Thomas Watson.

Ideea de telefon plutise în aer de multă vreme. În cartea scrisă în 1627, Noua Utopie, Francis Bacon descria un tub lung vorbitor care le-ar permite oamenilor să vorbească unul cu altul la distanţă, dar timp de 250 de ani nu a rămas decât la stadiul de idee. Temelia invenţiei lui Bell a fost pusă de fapt de un şir de invenţii şi descoperiri. În 1729, Stephen Gray a reuşit să trimită un curent electric de-a lungul unei bucăţi de sârmă; în 1820 Christian Oersted a descoperit că electricitatea creează un câmp magnetic; în 1821, Michael Faraday a descoperit inducţia electrică. Treizeci de ani mai târziu s-a sugerat că electricitatea putea fi folosită pentru a transmite vorbirea. Aceştia au fost paşii necesari pe drumul către inventarea telefonului.

Bell s-a priceput să-şi exploateze invenţia, şi prima centrală telefonică afost instalată încă din mai 1877 la birourile din Boston ale lui Edwin Holmes, patron al Holmes Burglar Alarm Service. În 1879, Leroy Firman a inventat centrala telefonică si aceasta a adus telefonului un succes comercial năvalnic. A permis mărirea numărului de apelanţi, şi numărul donaţilor din America a crescut de la 5000 în 1880 la 25.000 în 1890.

Oamenii de afaceri americani au constatat că telefonul era nepreţuit în aranjarea tranzacţiilor şi au făcut presiuni pentru extinderea serviciului disponibil iniţial doar pe durata programului normal de lucru. Curând, serviciul a funcţionat începând de la ora 5 dimineaţa, în locul orei 8.

Invenţia lui Bell avea să transforme secolul al XX-lea. Alăţuri de turism, telefonul a fost responsabil de accelerarea trepidantă a ritmului  vieţii. A transformat lumea afacerilor. A transformat politica, permiţândule liderilor politici să discute dintr-o ţară în alta, de pe un continent pe  altul. Ironia este că nu a făcut nimic pentru a îmbunătăţi înţelegerea sau relaţiile internaţionale, iar secolul al XX-lea s-a dovedit a fi cel mai sângeros din istoria omenirii.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ