Invenţii care au schimbat lumea – Scara Timpului geologic

0
711

GeologicalTimeScale_1Marele geograf britanic Arthur Holmes (1890-1965) a fost cel care a inventat scara timpului geologic, în 1913, o scară a timpului geologic este o diagramă care prezintă cronologic evenimentele semnificative din istoria geologică a Pământului, inclusiv formele dominante de viaţă şi transformările importante precum episoadele de formare a munţilor şi dispariţiile unor specii. Holmes avea doar 23 de ani când a propus scara timpului. A fost nu numai primul care a propus forma inovatoare de prezentare, ci şi primul care şi-a dat seama că Pământul are miliarde de ani (1,6 miliarde, după opinia lui), şi nu milioane, aşa cum considerau majoritatea oamenilor de ştiinţă până atunci.

Scara timpului geologic a început cu Paleozoicul, sau Era Primară, prima eră a vieţii, în care peştii erau cea mai evoluată formă de viaţă, alcătuită dintr-o succesiune de perioade geologice: Cambrianul, Ordovicianul, Silurianul, Devonianul, Carboniferul şi Permianul. Apoi a urmat Mezozoicul sau Era Secundară, era mijlocie a vieţii în care reptilele erau cea mai evoluată formă de viaţă; din Mezozoic au făcut parte perioadele Triasic, Jurasic şi Cretacic. A urmat Cenozoicul, sau Era Terţiară, era recentă a vieţii, în care au apărut mamiferele. Cenozoicul a conţinut perioadele Paleogen şi Neogen. Ultimele 2 milioane de ani, un episod foarte scurt în raport cu restul scării timpului, au făcut parte dm Era Cuaternară, în care rasa umană a fost cea mai evoluată formă de viaţă. Aceasta a cuprins Pleistocenul (era glaciară) şi Holocenul (cei 10000 de ani de când se presupune că s-a încheiat era glaciară).

Un mare avantaj al scării geologice a timpului era acela că putea fi , prezentată sub formă de diagramă: astfel poate fi văzută pe pereţii sălilor geografie şi geologie ale şcolilor din toată lumea. Rămâne, în conţine, un cadru foarte util de gândire la procesele care au loc de-a lungtul Perioade neînchipuit de mari. Ȋn plus, este flexibilă, suportând o serie nesfârşită de adaptări şi adăugiri. Holmes a datat începutul Cambrianului cu 600 de milioane de ani în urmă. Actualmente se consideră că această perioadă a început acum 590 de milioane de ani, ceea ce afirmă că Holmes a fost foarte aproape.

Odată cu îmbogăţirea cunoştinţelor despre lungii epoci dinaintea debutului perioadei Cambrian, scara timpului geologic a putut fi extinsă cu uşurinţă. Scara lui Holmes nu începea cu Creaţia, ci cu Cambrianul, fiindcă marca apariţia fosilelor abundente, care fuseseră întotdeauna cel mai util mijloc de identificare a vârstelor relative ale rocilor.

Scara timpului geologic a fost inclusă în cartea lui Holmes Vârsta Pământului, care i-a adus recunoaşterea de cea mai mare autoritate a lumii pe acest subiect. Mulţi geologi se opuneau încă ideii, fiind convinşi că Pământul avea o vechime de numai 100 de milioane de ani, sau chiar 20 de milioane după unii. Ȋn 1922, revenit din Birmania, Holmes constata că lumea ştiinţifică înclina acum în favoarea lui, acceptând scara lungă pe care o propusese. Savanţii erau animaţi de o nouă dezbatere, pe tema deplasării continentelor. Ideea fusese avansată de un meteorolog german, Alfred Wegener, şi deranjase, la rândul ei, gândirea conservatoare; era, în mod evident, o absurditate: continentele nu aveau cum să se mişte. Nu exista o forţă suficient de mare pentru asta.

Holmes a combătut încă o dată conservatorismul, învăţându-şi studenţii că deplasarea continentelor era o teorie cât se poate de credibilă. Mai târziu a şi explicat amănunţit acest fenomen. În opinia lui Holmes, curenţii de convectie din scoarţa Pământului, determinaţi de fierbinţeala miezului, puteau explica efectul de cupolă observat la lanţurile muntoase subacvatice, mişcarea laterală a continentelor si fosele oceanice. Odată cu acceptarea teoriei deplasării continentelor de către majoritatea geologilor în anii 1960, teoria lui Holmes privitoare la curenţii de convecţie a dobândit un statut de fapt demonstrat. Ea rămâne totuşi doar o ipoteza de lucru, însă singura pe care o avem la dispoziţie. La sfârşitul vieţii, Holmes a remarcat cu tipica lui modestie că „curenţii scoarţei nu mai sunt consideraţi inadmisibili”.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Arthur Holmes şi-a scris celebrul manual, Principiile geologiei fizice, care a fost publicat în Cartea a avut un foarte mare impact. Apoi Holmes şi-a terminat lucrarea cea mai importantă despre vârsta Pământului, geologia Africii şi perfecţionarea scării geologice a timpului pe care o lansase în 1913. Holmes avea idei mult avansate faţă de timpul lor, motiv pentru care a fost considerat de conservatori un nonconformist. Timpul a dovedit a avut dreptate în mai toate ideile sale, mai mult decât oricare dintre contemporanii săi. În 1932 era descris drept „unul dintre puţinii geologi englezi cu idei la scară mare”. Deşi nu s-a bucurat de prea mare recunoaştere, şi în niciun caz de onoruri în timpul vieţii, Arthur Holmes a fost, de fapt, unul dintre cei mai importanţi geosavanţi ai secolului al XX-lea.

Invenţii care au schimbat lumea, Robert Castleden

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ