Invenţii care au schimbat lumea – Potcoava (450)

0
1165

potcoavaCalul a fost domesticit de foarte timpuriu, cu peste 6000 de ani în urmă. Este limpede că la vremea marilor civilizaţii ale carelor de luptă – Egiptul antic, cetatea Minoică, Imperiul Hitit, Creta minoică şi Grecia miceniană – calul avea o importanţă militară vitală. Caii erau utilizaţi în perechi la trasul carelor. Prinţii războinici din cel de-al doilea mileniu dinainte de Hristos erau în mod normal purtaţi în luptă de vizitiii lor, după cum descrie plastic Homer. În vremea Imperiului Roman, războiul cu care se demodase. Istoricii romani comentau că triburile barbare din nordul Europei, popoare precum icenii, cu regina lor Boadjgpa, luptau încă în acest stil învechit.

Desenele şi sculpturile din Epoca Bronzului şi a Fierului arată că atât bărbaţii, cât şi femeile călăreau cel puţin ocazional. Aceasta a condus la dezvoltarea unui nou mod de luptă, iar formaţiunile de luptă cu care au fost înlocuite rapid de cavalerie, batalioane de războinici călare.
Şaua îşi are probabil originea în stepele Asiei Centrale, asemenea căpăstrului şi scării de şa. Potcoava a apărut mai târziu. Nu se ştie cine a inventat-o, nici exact când, nici exact unde. S-a observat destul de tim¬puriu că era necesar să se protejeze într-o oarecare măsură copitele cailor. Călăreţii din Asia antică făceau pentru cai sandale din trestie sau chiar cizmuliţe de piele. în primul secol după Hristos, copiind, evident, ca de atâtea ori, o mai veche practică grecească, romanii fabricau pentru cai încălţări din piele cu blacheuri metalice. Potcoava, în forma pe care o cunoaştem, a fost inventată în Europa în jurul anului 450 d.H., iar prin secolul al Vl-lea călăreţii fixau plăci metalice la baza copitelor cailor.
În anul 1000, în întreaga Europă se turnau potcoave din bronz cu orificii pentru cuie; de atunci datează şi primele apariţii ale potcoavei în artă, în literatură şi în înregistrările arheologice. În secolul al XlII-lea existau meşteri potcovari în fiecare oraş sau sat; în parte fierari, în parte veterinari, potcovarii au devenit figuri importante în viaţa comunităţii. Caii de luptă medievali erau dresaţi să dea din copite şi să lovească duşmanul cu picioarele; puteau, de asemenea, să calce în picioare oameni pe care-i doborau la pământ. Având potcoave, caii deveneau mult mai periculoşi; erau echipaţi cu nişte adevărate boxuri metalice.
Metoda încingerii potcoavei înainte de a fi aplicată pe copită a început să fie practicată în secolul al XVI-lea.
De-a lungul veacurilor, potcoava a căpătat o senificaţie simbolică. Poezioara pentru copii Din lipsa unui cui prezintă potcoava şi cuiele sale drept cheile succesului; fără ele, se pot pierde regate.
Din lipsa unui cui s-a pierdut potcoava.

Din lipsa unei potcoave s-a pierdut calul.

Din lipsa unui cal  s-a pierdut călăreţul.

Din lipsa unui călăreţ s-a pierdut bătălia.

Din lipsa unei bătălii s-a pierdut regatul.

Şi toate astea din lipsa unui cui.

Potcoava a ajuns şi un simbol al norocului. În Britania, superstiţioşii fixează o potcoavă cu deschiderea în sus, ca să atragă norocul; în Europa continentală se obişnuia agăţarea ei cu deschiderea în jos, pentru norocul să se poată revărsa.
Nu se ştie cine a inventat potcoava. În 1892, în Statele Unite, i s-a acordat un patent lui Oscar E. Brown din Buffalo, dar invenţia lui era potcoavă dublă. Aceasta consta dintr-o potcoavă normală dedesubt căreia se fixase o alta. Ideea era ca potcoava inferioară să preia toată uzura şi, după o vreme, să poată fi deşurubată şi înlocuită cu una nouă făcând repotcovirea mai simplă şi mai rapidă. Oscar E. Brown este adeseori pomenit ca inventatorul potcoavei, ceea ce în mod evident nu este adevărat. Au existat oricum 39 de patente anterioare pentru potcoav dublă, primul fiind acordat lui J. B. Kendall, din Boston, în 1861.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ