Invenţii care au schimbat lumea – Enciclopedia (55 î.H.)

0
183

Enciclopedia Británica - Primera EdiciónAstăzi, printr-o enciclopedie înţelegem un compendiu al tuturor cunoştinţelor sau, cel puţin, un sumar al tuturor cunoştinţelor. Istoric, suma cunoaşterii a variat. De pildă, înainte de 1492, savanţii europe nu aveau nicio idee despre existenţa Americii de Nord şi de Sud, ceea ce le dădea o viziune foarte diferită de cea a savanţilor de mai târziu. De aceea, când ne uităm la operele scrise cu sute de ani în urmă, trebuie să ţinem cont de acest lucru şi să ne întrebăm dacă autorul acoperea extensiv nivelul cunoaşterii din vremea în care scria.

Cuvântul enciclopedie vine de la sintagma cu înţelesul „educaţie rotunjită” din limba greacă, o abordare mai puţin strictă şi mai generoasă; o enciclopedie nu trebuie, la urma urmei, să includă absolut totul. Şi este foarte bine aşa, odată ce suma cunoaşterii umane a ajuns astăzi, la începutul celui de-al XXI-lea secol, mult prea amplă pentru a putea fi înghesuită într-o carte sau chiar într-o serie de cărţi precum Encyclopedia Britannica, una dintre cele mai ambiţioase enciclopedii tipărite existente. În secolul al XVIII-lea şi la începutul secolului al XlX-lea, cunoaşterea umană era mai limitată şi putea fi cuprinsă într-o publicaţie în mai multe volume, dar chiar din acea vreme pentru întocmirea ei era necesar să se recurgă la anumite comitete de specialişti din diverse domenii.

După anul 1600, cunoştinţele acumulate de oameni nu au mai putut încăpea într-o singură minte; nu este o coincidenţă faptul că în secolul al XVI-lea unii oameni au încercat să realizeze lucruri mari în toate domeniile. În timp ce a fost închis în Turnul Londrei, sir Walter Raleigh a început, dar nu a terminat, o Istorie a lumii. Era un om al Renaşterii, un spirit universal, cu realizări la nivel înalt în numeroase domenii ale străduinţei umane. Raleigh era foarte potrivit pentru încercarea de a sene o istorie cuprinzătoare, completă a lumii. îşi dădea seama că acela era ultimul moment din istorie în care un om putea încerca să realizeze un proiect atât de ambiţios – şi spera, în mod legitim, să izbândească.

Titlul comediei lui Mel Brooks, Istoria Lumii, Partea 1, este o refece la faptul că Raleigh a reuşit să termine doar prima parte a istoriei până în momentul în care a fost executat, în 1618. Primul volum, dintre cele cinci plănuite a cuprins doar istoria lumii de la început până în 130 î.H. Acoperirea eciclopedică a istoriei ar fi fost oricum incompletă, chiar dacă Raleigh ar fi trăit încă 20 de ani şi ar fi terminat Volumul al V-lea. Raleigh era implicat politic şi vedea lucrurile părtinitor. Voia să demonstreze că numai regii buni au dreptul de a cârmui. Regina Elisabeta avea să fie înfăţişată ca un monarh bun şi drept, iar implicaţia, probabilnespusă şi nescrisă, ci sugerată numai, odată ce exprimată limpede ar fi constituit un act de trădare, ar fi fost că monarhul curent, regele James I al Angliei şi al VI-lea al Scoţiei, era unul rău.

Raleigh privea lumea prin ochii propagandei tudoriene. Putem vedea aceasta în scurta paranteză despre Richard al IIl-lea: „Lui Eduard al IV-lea i-a succedat Richard al III-lea, cel mai diabolic conducător din câţi se văzuseră până atunci.” în ceea ce privea dinastia Tudor, Richard al III-lea avea să fie înfăţişat ca un rege rău, care nu avusese un drept legitim la tronul Angliei – numai pentru a justifica uzurparea tronului acestuia de către Henric al VII-lea, care a fost întemeietorul dinastiei Tudor. Richard al III-lea trebuia culpabilizat pentru a valida domnia Tudorilor în secolul al XVI-lea. Mai reieşea că Eduard al IV-lea, fratele mai mare al lui Richard al III-lea, era nelegitim şi, prin urmare, în realitate, cei doi erau doar pe jumătate fraţi; Richard al III-lea era, de fapt, mai îndreptăţit la tronul Angliei decât Eduard al IV-lea sau fiul lui Eduard al IV-lea, unul dintre prinţii din Turn care a fost detronat în mod legitim de Richard înainte de a putea fi încoronat rege. Richard era mai îndreptăţit la tron şi decât Henric Tudor. Viziunea lui Raleigh asupra trecutului nu era obiectivă, dar reprezenta viziunea ortodoxă a vremii sale, şi de acest lucru trebuie să ţinem seamă când citim orice operă enciclopedică din vechime.

Ideea sau chiar idealul de enciclopedie existase timp de sute de ani, desi cuvântul în sine a fost utilizat pentru prima dată ca titlu al unei cărţi de-abia în 1541, de către Joachimus Fortius Ringelbergius (Elucubraţii, sau cea mai completă ciclopedie) şi de către Pavao Skalic în 1559 (Enciclopedie, sau Cunoaşterea lumii disciplinelor).

În secolul al XVIII-lea a apărut ideea de dicţionar. Într-un dicţionar, accentul se pune pe cuvinte şi pe definiţiile lor, dar de aici e cale scurtă până la discutarea originii şi istoriei cuvântului şi a modului în care a fost utilizat. Această parte a dicţionarului este cea care îl apropie de enciclopedie. De asemenea, ordonarea alfabetică a dicţionarului a fost adoptată de majoritatea enciclopediilor moderne. Shorter Oxford Dictionary este aranjat în ordine alfabetică, începând cu A, Aal şi Aam, iar ediţia din 1957 a Encyclopedia Britannica este organizată similar, începând cu A şi Aa. Diferenţa dintre cele două este dată de cantitatea de informaţii complementare oferite.

Ideea de compendiu al tuturor cunoştinţelor existente în lume plutea în aer încă din Antichitate. Felul în care scria Aristotel, despre o mare varietate de subiecte, dă impresia că încerca să creeze o enciclopedie informală, prin simpla reunire a operelor sale. Alţi scriitori au făcut încercări mai făţişe de realizare a unor enciclopedii. Unul dintre cei mai notabili a fost Pliniu cel Bătrân. În secolul I d.H, Pliniu scria Natura Historia, o istorie a lumii naturale în 37 de volume; a fost foarte populară în Europa Occidentală medievală. Istoria naturală a lui Pliniu, ţinând cont de modul în care a fost folosită de cititori, ar putea fi considerată prima enciclopedie.

O mai veche încercare este Biblioteca istorică a lui Diodor din Sicilia, la care se ştie că a lucrat încă din 56 Î.H. şi a fost terminată două decenii mai târziu, în jurul anului 35 Î.H. În această lucrare este menţionată colonizarea romană a unei cetăţi din Sicilia, Tauromenium, şi acest eveniment s-a petrecut în anul 36 Î.H.; nu există menţiuni ale altor evenimente ulterioare, ceea ce ne face să credem că opera a fost scrisă cu câteva decenii înaintea lucrării lui Pliniu.

Opera lui Diodor este incredibil de ambiţioasă. Ea reprezintă nu mai puţin decât o încercare de a scrie o istorie exhaustivă a lumii de la crearea ei până în vremea autorului ei. Diodor include din loc în loc şi multe informaţii din afara istoriei, povestind cu plăcere despre locuri, mitologie şi antropologie. Datorită întinderii considerabile a lucrării, aceasta merită să fie considerată cea mai veche enciclopedie – sau, cel puţin, cea mai veche enciclopedie cunoscută. Marea operă a lui Diodor se impune atenţiei datorită seriozităţii lui ca scriitor, iar enciclopediile trebuie să fie serioase în intenţie şi conţinut.

Călătoriile erau dificile şi periculoase în primul secol dinaintea erei noastre, dar Diodor pare să fi călătorit mult pentru a aduna informaţii la prima mână. A vizitat Egiptul în 56 Î.H. şi a consemnat în cartea sa că în timpul şederii sale, a văzut cu propriii ochi cum o gloată de egipteni au cerut şi au obţinut pedeapsa cu moartea pentru un lucrător al ambasadei romane care ucisese o pisică. Faptul i s-a părut, pe bună dreptate, interesant şi a observat că, deşi egiptenii se temeau foarte tare de romani, voiau cu şi mai multă tărie dreptate pentru pisica moartă. Cartea nu oferă dovezi ale altor călătorii ale lui Diodor, dar el însuşi afirmă că ar fi vizitat majoritatea locurilor importante din Europa şi Asia. Pe lângă aceasta, scriitorul a recurs la resurse literare ample, pe care le-a utilizat foarte selectiv şi judicios.

Biblioteca istorică a lui Diodor constă din 40 de cărţi, începând cu legendele, regii şi obiceiurile Egiptului şi istoria Asiriei. Cărţile sunt în ordine cronologică, fiecare ocupându-se de două sau trei decenii. Este o realizare extreme de impresionantă şi plină de amănunte incitante descries într-un stil viu – o enciclopedie minunată.

Prima enciclopedie care prezintă lumea dintr-un punct de vedere creştin a fost Institutiones, scrisă de Casiodor în anul 560 d.H. Aceasta a inspirat, la rândul ei, Etimologia lui Isidor din Sevilla, scrisă în 636, enciclopedia cu cea mai mare influenţă în Europa Evului Mediu timpuriu. În Evul Mediu târziu, enciclopedia cea mai citită şi mai des citată a fost De proprietatibus rerum, scrisă de Bartholomeus de Glanvilla în  1240. Cea mai ambiţioasă dintre enciclopediile medievale a fost Speculum majus, scrisă în 1260 de Vincent de Beauvais: avea trei milioane de cuvinte, de aproximativ zece ori mai mult decât cartea de faţă.

Lumea islamică medievală a fost la fel de interesată de dobândirea de cunoştinţe şi de compilarea de enciclopedii. Abu-Bakr al-Razi a scris o enciclopedie a ştiinţei, iar Ibn Sina a scris o enciclopedie medicală care a devenit o operă de referinţă majoră. Mulţi alţi savanţi musulmani au scris opere de amploare similară şi au exercitat o influenţă semnificativă asupra standardelor cercetării şi învăţăturii în general. Aceast s-a datorat într-o bună măsură accentului pus de Islam asupra spiritului investigativ şi a încrederii în cuvântul scris, aşa încât sursele mai vechi au fost corect citate.

În 1408, Yongle, un împărat chinez din dinastia Ming, a dispus scrierea Enciclopediei Yongle. A fost una dintre cele mai mari enciclopedii scrise vreodată şi a constat, când a fost terminată, din peste 11.000 de volume; numai 400 dintre ele au supravieţuit. Mai târziu, un alt împăra chinez, Qianlong, a contribuit cu 40.000 de poeme proprii la o altă enciclopedie vastă, intitulată Privind valurile unei mări sacre. Aceste opere chinezeşti vechi, precum şi cele similare scrise în Japonia, erau destinate câtorva privilegiaţi: numai bogaţii şi savanţii din mănăstiri aveau acces la ele.

Prin secolul al XVIII-lea enciclopediile erau considerate în Occident mijloace de a pune la dispoziţia unui public mult mai larg totalitatei cunoaşterii umane. Din vremea lui sir Walter Raleigh şi până în prezent procesul a fost unul de democratizare a cunoaşterii. În 1646, medicul şi filozoful sir Thomas Browne a scris o carte intitulată Pseudodoxia epidemica (Greşeli comune), în care încerca să îndrepte unele dintre cele mai obişnuite erori ale vremii. În prefaţă se referea, pe bună dreptate la ambiţioasa sa operă ca la o enciclopedie. Văzând lumina tiparului în mai multe ediţii şi fiind tradusă în câteva limbi europene, cartea lui Browne avea să-şi găsească drumul spre rafturile multor cititori educaţi din Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Ordonarea alfabetică, acum obişnuită în enciclopedii, a fost utilizată pentru prima dată de John Harris, în al său Lexicon Technicum din 1704. Interesant este că Harris însuşi îşi considera lucrarea un dicţionar tehnic, si aceasta chiar se află la mijlocul drumului între un dicţionar şi o enciclopedie. Când, în 1710, a apărut a doua ediţie, Harris l-a rugat pe sir Isaac Newton să contribuie cu un eseu privind chimia; a fost singurul articol despre chimie scris vreodată de Newton.

Un adevărat moment de răscruce în istoria enciclopediei l-a constituit publicarea în 1728 a operei Cyclopaedia în două volume a lui Ephraim Chambers. Era o lucrare ordonată alfabetic la care contribuiseră numeroşi savanţi şi încorpora în fiecare articol trimiteri la alte informaţii – o inovaţie însemnată în sine. A fost o carte de mare influenţă. Traducerea ei în franceză a inspirat scrierea marii Encyclopédie, care a devenit cea mai celebră dintre toate enciclopediile medievale. Această operă uimitoare, care a fost, fără îndoială, cea mai importantă publicaţie a secolului al XVIII-lea, a fost redactată de Jean le Rond d’ Alembert şi Denis Diderot şi publicată în 17 volume de text, între 1751 şi 1765, urmate de 11 volume de ilustraţii, publicate între 1762 şi 1780. Partea finală, indexul, a apărut în 1780.

Nu întâmplător, acest impuls dat democratizării cunoaşterii s-a produs imediat înainte de Revoluţia Franceză: Encyclopédie a făcut cu adevărat parte din Revoluţia Franceză. Anvergura enciclopediei lui Diderot era enormă, iar calitatea multor contribuţii era foarte înaltă. Nu este de mirare că a avut un impact social şi politic enorm. Diderot însuşi nu a fost mulţumit de ea. Ar fi vrut ca enciclopedia să fie mult mai mult decât suma părţilor sale. Credea mai presus de orice în interdependenţa cunoaşterii; o enciclopedie ideală era cu adevărat un index masiv de conexiuni. Diderot înţelegea că se ajunsese la un punct în care cunoaşterea umană nu mai putea fi comasată satisfăcător într-o singură publice, dar spera să fie acoperite complet măcar relaţiile dintre subiecte. Chambers 1-a inspirat pe Diderot. Diderot a inspirat, la rândul lui, ncyclopedia Britannica, a treia din cvartetul enciclopediilor gigantice moderne. Aceasta a fost produsă în Scoţia între 1768 şi 1771. Prima ediţie a constat din numai trei volume, dar s-a extins curând. La a treia ediţie, în 1797, crescuse la optsprezece volume. Apoi a apărut Conversations-Lexicon în şase volume, terminată şi publicată în Leipzig în 1808. Lucrarea se străduia să fie completă, cu rezumate scurte adresate publicului general; a fost adoptată ca model pentru enciclopediile secolelor XX şi XXI, precum bine-cunoscutele Funk şi Wagnalls.

În zilele noastre, enciclopediile sunt la fel de populare şi utile ca întotdeauna, şi se experimentează cu versiunile pe internet. Enciclopedia Encarta, realizată de Microsoft, a fost o însemnată piatră de hotar, prin faptul că există pe CD-ROM, dar nu are o versiune tipărită. Există, de asemenea, Wikipedia, care face încă un pas către democratizare, cu articole de diverse lungimi şi grade de acoperire introduse de o multitudine de autori anonimi şi permiţând oricui să completeze sau să modifice conţinutul.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ