Invenţii care au schimbat lumea – Cărămizi uscate la soare (4000 î.H.)

0
787

blocuri-ceramice-caramiziCărămizile sunt atât de vechi încât e greu de spus unde sau când au fost inventate, dar sunt, cu siguranţă, la fel de vechi precum civilizaţia însăşi. Cele mai vechi cărămizi cunoscute au fost făcute pe malurile Tigrului şi Eufratului de popoarele sumeriene. Când apa fluviului se retrăgea după inundaţie, pe câmpuri rămâneau depuneri de sedimente. Uscat de soare, noroiul se întărea şi putea fi spart în fragmente de forme neregulate care erau utilizate la clădirea colibelor. Ca mortar se putea utiliza noroi ud; pentru a izola zidurile împotriva umezelii, se folosea un strat de bitum.

De aici nu a fost decât un pas până la construirea unor matriţe simple din lemn, umplerea lor cu noroi umed şi lăsarea lor la uscat la soare pentru obţinerea unor cărămizi dreptunghiulare, tari ca betonul. Se producea în acest fel o formă cu care se putea construi uşor. De asemenea, se obţinea o suprafaţă plană netedă a zidului, cu margini în unghi drept. Această caracteristică a condus la adoptarea în construcţii a formelor cu ^nii drepte care astăzi ni se par de la sine înţelese. înainte, clădirile puteau fi rotunde, ovale sau de orice formă neregulată. Cărămida dreptunghiulară i-a determinat pe constructori să clădească pereţi drepţi, cu colţuri bine definite în unghiuri drepte. I-a făcut, de asemenea, să construiască pereţi verticali, şi nu înclinaţi. Cu alte cuvinte, cărămida a adus ordine în arhitectură. Dar cărămida era adaptabilă şi, pentru scopuri speciale, putea fi fabricată şi în alte forme. Un document vechi descrie  felul în care s-au folosit cărămizile uscate la soare în oraşul sumerian Ur la construirea primului arc în arhitectură. Bolta a fost o invenţie la fel de importantă precum cărămida. Era făcută din cărămizi în formă de pană. Prin alipirea unor astfel de cărămizi într-un arc, constructorul putea distribui uniform greutatea structurii pe fiecare cărămidă. Această invenţie a făcut posibilă apariţia portalului arcuit, a bolţii semicirculare  care consta dintr-o serie de arcuri aşezate unul în spatele celuilalt, precum şi a podurilor şi apeductelor. În cele din urmă, în Evul Mediu arcul a înlocuit aproape complet lintoul, grinda orizontală de susţinere aşezată deasupra uşilor.

Arcul mesopotamian din cărămizi s-a transformat de mult în praf şi pulbere în Irak. Dar cărămizile uscate la soare au fost utilizate pentru a construi o structură după alta, de la monumentalele zigurate la locuinţele modeste ale săracilor. Când cărămizile se dezintegrau şi casele se prăbuşeau, clădirile vechi erau nivelate şi altele noi erau construite pe rămăşiţele lor. în acest fel, cetăţile se ridicau pe mormanele propriilor dărâmături. Arheologii din secolele al XlX-lea şi al XX-lea au devenit experţi în identificarea acestor indicii, care pot fi găsite peste tot în Orientul Mijlociu, inclusiv în Egipt, unde cărămida uscată la soare era de maximăj importanţă în construcţii.

La Ur s-a făcut marele pas înainte, descoperirea faptului că arderea în cuptor dădea cărămizilor o durabilitate mult mai mare decât uscarea la soare. Olarii şi cărămidarii şi-au făcut cuptoare în care obţineai» temperaturi foarte înalte, necesare fabricării cărămizilor şi ţiglelor. Foloi sirea cuptoarelor ne aduce foarte aproape de cărămida şi ţigla modernă, iar tehnologia era deja inventată şi folosită în Urul antic încă din 1500 î.Hr. Sumerienii obişnuiau să îmbrace zidurile mai vulnerabile din cărămizi uscate la soare cu un strat de cărămizi arse, pentru a le face mai durabilei Cărămidarii şi ţiglarii din vechiul Ur au inventat chiar smălţuirea pentru produsele lor, obţinând efecte cu adevărat spectaculoase. Ceai mai însemnată clădire care a primit acest tratament a fost, probabil, poarta zeiţei Ishtar din cetatea Babilonului. Poarta poate marca intrarea prin zidurile interioare ale Babilonului, la care se ajunge pe o cale procesă nală, şi a fost una dintre sutele de structuri realizate din cărămizi. Multe alte clădiri au fost construite în acest fel. Sala tronului lui Nabucodonosoi avea o faţadă multicoloră elaborată, înfăţişând o procesiune de lei, rânduri de rozete şi plăci cu palmieri stilizaţi.

Poarta Ishtar este singurul monument bine conservat care a rezistat în sit şi ce poate fi văzut acolo este doar prima etapă din realizarea porţii elaborate construite la porunca regelui Nabucodonosor al II-lea (604-562 î.H.). Este o structură bine făcută din cărămizi dreptunghiulare. Zidurile verticale plane sunt punctate de lei şi dragoni modelaţi în relief pe feţele cărămizilor. Modelul leu-dragon apare pe treisprezece asize de cărămizi, deci proiectul trebuie să fi fost făcut cu grijă înainte, în prima fază de construire a Porţii Ishtar s-au folosit cărămizi nesmălţuite. Mai târziu, structura a fost îmbrăcată în cărămizi smălţuite. Acestea au fost luate din Irak şi reconstruite într-un muzeu din Berlin într-o structură înaltă de 14 metri, deşi se poate ca poarta originală să fi avut chiar 23 de metri. Poarta este o arcadă semeaţă flancată de turnuri, iar zidurile sunt punctate cu tauri – simbolul zeului Adad – şi dragoni -simbolul zeului Marduk. Ar fi o clădire impresionantă chiar şi în lipsa cărămizilor smălţuite. Smalţul albastru strălucitor al zidurilor, cu detalii în alb, galben şi roşu, este la fel de spectaculos pe cât trebuie să fi fost la vremea lui. Poarta zeiţei Ishtar este o demonstraţie impresionantă a potenţialului cărămizii. Nou-construit în secolul al VI-leaî.H., Babilonul din cărămidă trebuie să fi fost una dintre minunile lumii.

Cărămizile au fost utilizate extensiv şi în lumea mediteraneeană. Şi-au atins apogeul în forma teracotei, care înseamnă „pământ copt”. Romanii le-au întrebuinţat din plin pentru a realiza structuri rafinate, precum apeductele. Adeseori exteriorul zidurilor era făcut din cărămidă, în timp ce la interior se punea beton. Combinaţia de cărămizi cu beton a fost folosită şi în construcţia Panteonului, în anul 123 d.H.; la cupola acestuia s-a încercat pentru prima oară această alăturare de materiale. Panteonul este încă intact.

Casele obişnuite erau făcute încă mai ales din lemn, împletituri de nuiele şi tencuială, deşi, cu trecerea veacurilor, împuţinarea lemnului a făcut metoda din ce în ce mai greu de susţinut. Dezvoltarea oraşelor şi cetăţilor de-a lungul Evului Mediu şi mai târziu a adus cu sine şi un risc crescând de incendiu catastrofal. Oraşele Bergen şi Londra au suferit incendii grave. După marele incendiu din Londra, în lucrările de reconstrucţie s-a recurs în principal la piatră şi cărămidă, pentru a se evita o repetare a dezastrului. Una dintre calităţile remarcabile ale cărămizi este rezistenţa la foc, ceea ce a recomandat-o pentru construcţiile europene din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea.

Cărămida a fost întotdeauna un material preferat şi în China. Prim împărat, Shi Huangdi din dinastia Qin, născut în anul 259 î.H., a hotărât să unească între ele zidurile defensive existente, creând un zid masiv, lung de peste 6000 de kilometri. În spatele acestui zid, diferitele provine au fost unificate într-un mare imperiu. Marele Zid, care datează din ju anului 220 î.H., este construit din diverse materiale, dar cărămizile usca la soare şi arse constituie o mare parte a lui.

În Anglia, când defrişarea pădurilor a impus folosirea unui nou mat rial de construcţii în secolul al XVI-lea, au fost redescoperite proprietăţile cărămizii. Aceasta putea fi cioplită sau turnată în forme, astfel înc să creeze decoraţii în relief. La coşurile celui mai vechi palat al dinasti Tudor, Hampton Court, s-a folosit cărămidă elaborat decorată, ceea le-a făcut să semene cu coloanele unei catedrale normande. Chiar cărămizile dreptunghiulare obişnuite, nedecorate, puteau fi dispuse î diverse feluri pentru a crea modele: modelul clasic, modelul engleze si modelul flamand.

Materia primă pentru fabricarea cărămizilor, fie ea noroi de râu pro păt depus, aluviuni consolidate sau aflorimente de argilă, se găseşte î multe regiuni. Cărămizile sunt uşor de făcut şi extrem de practice. Nu de mirare că sunt în continuare utilizate pe larg în industria construcţiilor de pretutindeni. Cărămida a fost, cu adevărat, una dintre marile invenţii ale omenirii.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ