Inventatorul sângelui artificial şi-a dorit, de când era copil, să-i ajute pe ceilalţi

0
59

silaghiDespre cercetătorii romani se scrie mult numai atunci când descoperă ceva inedit sau important. Ziarele şi televiziunile îi asaltează, dau interviuri, au parte de faimă şi glorie câteva zile.

Apoi se aşterne tăcerea, iar cercetătorul se întoarce la muncă, la orele întregi petrecute în laborator, se lupta din nou cu lipsa de finanţare şi cu timpul petrecut departe de familie. Ei sunt oameni care, aproape în linişte, intra în istoria ştiinţei. Ei sunt România.

Radu Silaghi-Dumitrescu are 39 de ani şi, în urmă cu ceva timp, a anunţat că a descoperit, împreună cu un grup de cercetători de la Facultatea de Chimie din cadrul Universitatatii Babeş Bolyai din Cluj, formula pentru sângele artificial. Milioane de vieţi vor fi salvate, dacă substanţa va ajunge în spitale, dar până atunci mai este cale lungă.

Practic, substanţa decoperita de Silaghi-Dumitrescu nu este un înlocuitor permanent al sângelui, ci o alternativă care permite organismului să funcţioneze, în situaţii de urgenţă sau în proceduri chirurgicale, până când îşi regenerează propriul sânge.

Sângele incolor obţinut în laboratorul Universităţii Babes-Bolyai este o premieră mondială, pentru că materia primă este formată din apă şi sare. Spre deosebire de hemoglobină umană, sângele artificial este mult mai rezistent la agenţii de stres exteriori.

Atunci când vorbeşte despre el, modestia îl împiedică să spună că este cercetător. Despre el spune că este în primul rând profesor. „Sunt în primul rând cadru didactic. Cred că e o ocazie importantă de a încerca să convingi lumea să se schimbe, om cu om, cu răbdare. E singurul fel de schimbare care poate fi sustenabil şi de succes pe termen lung”, spune Radu Silaghi-Dumitrescu pentru Ziare.com.

Atunci când îşi aduce aminte de copilărie, o amintire este cea care îi vine în minte, pentru prima dată. De fapt, este vorba despre o informaţie care i-a marcat dorinţa de a-i ajuta pe alţii.

„E o informaţie valabilă şi azi, chiar dacă lucrurile s-au mai îmbunătăţit: la fiecare câteva secunde cineva pe această planetă moare din cauze legate de foame (sau chiar, pur şi simplu direct de foame) ; majoritatea sunt copii. Informaţia aceasta mi-a rămas în minte de foarte mic.

Practic, e vorba de intervale de timp de câteva ori mai scurte decât timpul în care mănânci un sandwich şi eventual comentezi despre calitatea lui slabă.

Cred că de la momentul în care am realizat asta, mi s-a întipărit ideea că orice aş face în viitor aş vrea să fie subsumat utilităţii pentru alţi oameni, astfel încât să reducă rata aceasta absurdă de decese evitabile”, spune cercetătorul.

„Am aşteptat mai mult decât ocazia de a învăţa”

Şi-a dat seama că istoria şi biochimia l-ar putea ajuta să înţeleagă fenomenele legate de suferinţă altora şi a decis să înveţe şi să încerce măcar să facă ceva util. A şi reuşit acest lucru, odată cu recenta descoperire.

„Mi-era clar că dintre domeniile studiate până atunci, istoria şi biochimia mă puteau ajuta să înţeleg mecanismele unor astfel de fenomene şi posibilele căi de a schimba ceva în acest mod ciudat în care tolerăm suferinţa altora.

Fiind conştient că un om nu poate schimba de unul singur lucrurile într-o societate, n-am aşteptat însă mai mult de la viitor decât ocazia de a învăţa, în special în acele două domenii, şi speranţa că voi putea face ceva util cu ceea ce am învăţat. E posibil ca ce am scris aici să sune ca o înşiruire de clişee, dar e realitatea, cât se poate de dură – şi se poate mai mult decât ar crede unii…”, povesteşte Radu Silaghi-Dumitrescu.

Dacă vorbeşte despre valorile pe care le respecta cu sfinţenie, profesorul-cercetator se referă din nou la oamenii care îl înconjoară.

„Cele ale oamenilor din jurul meu; nimic în plus. Învăţ de la fiecare om câte ceva, chiar şi de la cei care mă dispreţuiesc. Evit ignoranta, ipocrizia, brutalitatea, falsele elite. Mă interesează faptele, şi adevărurile spuse până la capăt, cu echilibru şi fără ură”, explica acesta.

Dacă nu ar fi ajuns cercetător, probabil că viaţa sa „ar fi fost mai liniştită”. Cu toate acestea, n-ar fi regretat că a ales un alt drum. „Cred că mi-aş găsi locul şi în orice altă parte, mai ales că nu cred că există meserii superioare altora”, spune Radu Silaghi-Dumitrescu.

„Soţia mea m-a depăşit că realizări”

Vorbeşte cu drag despre familia sa şi în special despre soţie, despre care susţine că l-a depăşit în realizări, crescând doi copii. „Sunt căsătorit încă din studenţie. Soţia mea m-a depăşit că realizări. Eu am două doctorate, ea a crescut doi copii în timp ce eu îmi construiam carieră în SUA şi Anglia că doctorand şi apoi postdoc”, afirma cercetătorul.

Radu Silaghi-Dumitrescu are doi băieţi, unul în clasa a VII-a şi unul a IX-a. Mai are un câine şi două pisici, „care nu vor să iasă la plimbare decât împreună”.

O zi obişnuită din viaţa sa este la catedra sau în laborator. Are activităţi cu familia, dar „mult prea puţine faţă de cât ar merita”. „O zi normală din viaţa mea este nesustenabil de aglomerată. De dimineaţă până seara – predat ore, pregătit material pentru cursuri şi laboratoare, discutat cu membrii grupului de cercetare şi cu diverşi colaboratori, discuţii şi acte administrative (fise, cereri, dosare, planuri etc). Nu e foarte diferit de ce fac alţii, din ţara sau nu”, spune acesta.

De ziua naţională a României, Radu Silaghi-Dumitrescu le urează romanilor „să fie mai buni cu fiecare zi ce trece”.

Sursa: ziare.com

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ