Inveƫii care au schimbat lumea – Electrocardiograma (EKC)

0
381

electrocardiograma2Cheia sănătăţii umane este bătaia regulată a inimii. Această bătaie regulată este menţinută de un grup de celule specializate care gene­rează semnale electrice, făcând muşchii să se contracte. Inima este alcătuită din mai multe camere, atriile drept şi stâng şi ventriculele drept şi stâng, şi toate trebuie să se contracte la unison, producând o singură bătaie. Electrocardiograma înregistrează în formă grafică activitatea electrică din interiorul inimii, cu alte cuvinte semnalele primite de divers:

EKG evidenţiază trei elemente distincte ale bătăilor inimii. Unu este unda P, care este activitatea electrică a atriilor. Al doilea este comple­xul QRS, care este activitatea electrică a ventriculelor. Al treilea este unda T, care este faza de relaxare a ventriculelor. Electrocardiograful a evoluat de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Strămoşul lui este galvanometrul, inventat în 1794, care era capabil să sesizeze, chiar dacă nu măsura, activitatea electrică a inimii . Acesta  a fost îmbunătăţit în 1849 de Emil du Bois-Reymond, care a construit un dispozitiv denumit reotom. O variantă perfecţionată a reotomului,  construită în 1868 de Julius Bernstein, a fost utilizată pentru înregistrarea activităţii cardiace a broaştelor. Pentru aceste experienţe, electrozii au fost plasaţi direct pe inimă.

Primele măsurători reuşite ale activităţii electrice a inimii umane au fost realizate de Augustus Waller în 1887. În raportul său iniţial a folosit termenul de cardiogramă, vorbind despre tehnica sa. Mai târziu a denu­mit-o electrogramă. Şi mai târziu, cei doi termeni au fost uniţi şi a rezultat denumirea utilizată de atunci înainte, electrocardiogramă.

Între timp, William Einthoven a început să construiască un galvano-metru propriu în 1900, independent de munca lui Waller, bazându-se mai mult pe galvanometrul Bois-Reymond realizat cu decenii înainte. Aparatul lui Einthoven a fost fabricat iniţial de Edelmann şi Fiii, din München. Primul electrocardiograf de pe piaţa americană a fost un aparat Edelmann importat de Alfred Cohen în 1909.

Pe parcursul următorilor câţiva ani, EKG-ul şi-a dovedit meritele. O demonstraţie dramatică a valorii sale a avut loc pe 20 mai 1915, când un pacient a făcut o tromboză coronară în timp ce era supus unui EKG, iar electrocardiograma însăşi a dat diagnosticul. Echipamentul în sine a suferit câteva îmbunătăţiri majore. Prin 1928, aparatele ajunseseră la a douăzecea parte din greutatea iniţială, iar mărimea electrozilor plasaţi pe pacient se redusese şi ea. O altă îmbunătăţire a fost introducerea instrumentelor de înregistrare directă. Acestea sunt capabile să traducă impulsurile electrice în urme de cerneală pe hârtie, dând o reprezentare grafică continuă a activităţii inimii. Mai recent, electrozii au fost conec­taţi la un magnetofon, astfel încât pacienţii pot obţine un EKG de 24 de ore. Aceasta permite medicului să observe orice neregularităţi ocazio­nale ale bătăii inimii.

“Invenții care au schimbat lumea”, Rodney Castleden

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ