Învăţăturile Sfântului Simeon Noul Teolog – Lumina

0
240

„Lumea acesta o ţine Dumnezeu până ce va plini numărul îngerilor căzuţi din sufletele drepţilor” – Sfântul Simeon Noul Teolog

De la Sfântul Simeon ne-au rămas mai multe cărţi şi scrieri, unele extrem de dificile pe care ar merita să le analizăm. Prin urmare de la Sfântul Simeon ne-au rămas aproximativ 279 de scrieri sau volume. Aceasta din câte se ştie fiindcă este posibil ca mai multe din aceste volume să fie pierdute. Mare parte dintre aceste scrieri au fost cu teme teologice şi spirituale sau ascetice.

Oricum, din toate aceste cateheze, tomosuri dogmatice sau ascetice lucrarea centrală a sfântului Simeon au rămas Imnele iubirii dumnezeieşti. Cea mai productivă parte dintre scrierile Sfântului Simeon a fost perioada când a stat la Mănăstirea Studion. Am putea spune că aici sfântul Simeon şi-a elaborat mai toate scrierile sale.

Vom începe prin a spune că toată teologia Sfântului Simeon a fost a „dezbatere” sau mai bine spus o „dezvoltare” a monoteismului. Astfel teologia Sfântului Simeon este din capul locului monoteistă. Existenţa unui singur Dumnezeu şi a modului lui Dumnezeu de a se arăta au fost am putea spune primele preocupări ale Sfântului Simeon.

În tinereţe Sfântul Simeon a fost am putea spune cât se poate de mult preocupat de monoteism fiindcă şi-a dat seama de adevărul existenţei unui singur Dumnezeu. Din acest motiv, extrem de precaut Sfântul Simeon a avut după cum am arătat în tinereţe repulsie faţă de studierea unor autori antici politeişti cum era cazul după cum am arătat în lumea bizantină. În Bizanţ am putea spune că exista frica unei reîntoarceri a vechilor concepţii despre lume.

Prin urmare am putea spune că în scrierile Sfântului, destul de multe la număr, putem găsi mai multe poveţe şi lucruri pe care el le-a experimentat din propria iniţiativă. Tema centrală însă a teologiei scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog nu a fost însă strict monoteismul ortodox ci mai mult experienţa lui Dumnezeu ca şi lumină.

O temă recurentă în opera Sfântului Simeon este am putea spune „tema luminii lui Dumnezeu.” Pentru că Sfântul Simeon Dumnezeu a fost mai mult decât orice experimentat în lumina inefabilă şi necreată a lui Dumnezeu.

Prin urmare, Sfântul Simeon nu vorbeşte de o lumină fizică şi cosmică ci mai mult decât orice de o „lumină necreată” pe care au experimentat-o sfinţii apostoli pe muntele Tabor când Hristos s-a schimbat la faţă.

„Dumnezeu este lumină, o lumină nesfârşită şi necuprinsă. Toate cele din jurul Lui sunt lumină comună şi împărţită fără împărţire între persoane (…) Tatăl e lumină, Fiul e lumină, Duhul e lumină. Cei trei sunt o lumină unică, simplă, necompusă, netemporală (…) Tot ce vine de la Dumnezeu este lumină şi ce ne vine din lumină: lumină e viaţa, lumină nemurirea, lumină iubirea, pacea, adevărul, uşa împărăţiei cerurilor, lumină este Hristos, Mântuitorul şi Împăratul lumii; lumină pâinea Trupului Său neprihănit, lumină potirul preacinstitului Său sânge, lumină Învierea Sa, lumină degetul Său, lumină mâna Sa, lumină ochii Săi; lumină e Domnul, glasul Său, ca lumină din lumină.”

Tema luminii lui Dumnezeu este cât se poate de recurentă în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog. Dumnezeu apare ca şi creator al luminii fotonice şi mai mult decât orice ca şi fiinţator al luminii spirituale sau a luminii imateriale care iese din Dumnezeu.

Lumina care iese din Dumnezeu am putea spune că este mai mult decât orice o lumină „transcendentă şi pnevmatică.” Lumina lui Dumnezeu este dincolo de galaxii şi de cosmos sau planete. Lumina lui Dumnezeu este în teologia Sfântului Simeon eternă şi incoruptibilă.

Ceea ce este cât se poate de evident în teologia Sfântului Simeon este mai mult decât orice faptul că Dumnezeu este autor sau sursă ultimă a luminii. Lumina după Sfântul Simeon nu este numai imaterială ci este am putea spune şi de natură spirituală sau mai bine spus intelectuală.

S-a vorbit astfel de mai mulţi alţi teologi care au urmat Sfântului Simeon Noul Teolog că lumina lui Dumnezeu a fost tema centrală a teologiei sale. Sfântul Simeon a fost preocupat de a da o definiţie luminii lui Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu care este sursă a luminii fizice fie că este ea solară sau cosmică, este mai mult decât orice o lumină care nu este identică cu fiinţa lui Dumnezeu şi am putea spune că iese din fiinţa lui Dumnezeu ca şi un atribut al lui Dumnezeu.

Tema luminii lui Dumnezeu am putea spune că apare recurent sau „obsesiv” în scrierile Sfântului Simeon. Sfântul Simeon a fost astfel un analist al luminii taborice sau a luminii care a apărut pe Tabor. Era clar că după mărturia Scripturii, lumina lui Hristos era profundă şi imaterială.

Dacă această lumină era imaterială, atunci ce fel de lumină era ea? Lumina lui Hristos sau lumina lui Dumnezeu a fost mai mult decât orice o „lumină transecendentă sau eternă” care a apărut dincolo de lume şi de univers.

S-a şi spus de mai mulţi că pentru Sfântul Simeon, lumina lui Dumnezeu era am putea spune existenţă mai înainte de cosmos şi de lume. Lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce defineşte am putea spune centrul nucleic al lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon.

Lumină necreată şi imaterială, lumina lui Dumnezeu nu este de natură fizică sau minerală. Sfântul Simeon ne spune că de mai multe ori a experimentat lumina lui Dumnezeu în mărire şi în extaz. Această lumină ne spune el că îl învăluia şi îl trimitea într-o altă lume decât a noastră. Lumina lui Dumnezeu a devenit astfel centrul teologiei Sfântului Simeon.

Centrul teologiei sfântului Simeon am putea spune că a fost mai mult decât orice „lumina Taborică.”  Ce a fost acea lumină care a ieşit din Hristos la schimbarea Sa la faţă? Este cât se poate de evident, că în cazul lui Hristos s-a vorbit de o fotonofonie [φοτοφονια] care este mai mult decât orice o arătare a luminii lui Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu a fost astfel am putea spune ceea ce a ţinut cel mai mult de experimentarea voii lui Dumnezeu.

Voia lui Dumnezeu este am putea spune mai mult decât orice „lumină intelectuală sau noetică” a omului. Lumina noetică este o lumină care am putea spune vine dincolo de lumea creată sau de cosmos. În  orice caz, ceea ce reise din scrierile Sfântului Simeon este mai mult decât orice o „fotonică pnevmatică.”

Lumina lui Dumnezeu sau fotologia care ţine de persoana lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceva care ţine mai mult de mistica ortodoxă şi de cea spirituală. Vederea lui Dumnezeu în lumină este am putea spune centrul teologiei Sfântului Simeon Noul Teolog.

Lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice o realitate metacosmică şi metasofiologică. Metafizica luminii lui Dumnezeu am putea spune că este pentru Sfântul Simeon Noul Teolog cel mai profund grad de cunoaştere a lui Dumnezeu.

De fapt tema luminii lui Dumnezeu a fost cât se poate de comună şi altor mari mistici din perioada bizantină cum ar fi Sfântul Grigorie Palama sau Sfântul Nicoale Cabasila. Prin urmare, tema luminii lui Dumnezeu a fost cât se poate de  mult prezentă la mai mulţi mistici şi teologi ai Bizanţului. Tema luminii am putea spune că a fost mai mult decât orice o temă a spiritualităţii evului mediu şi a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Tema luminii lui Dumnezeu este mai mult decât orice o temă centrală a teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxă este mai mult decât orice o teologie a luminii şi a vieţii mai mult decât orice. Lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea defini esenţialul Ortodoxiei.

În Ortodoxie Dumnezeu este asimilat mai mult decât orice cu tot ceea ce este bun şi pozitiv sau mai bine spus cu tot ceea ce este drept şi bun. Astfel, în ortodoxie vom întâlni mai mult decât orice tema lumii şi a vederii lui Dumnezeu ca şi lumină.

Prin urmare este cât se poate de evident că ceea ce ne arată sfântul Simeon este mai mult decât orice tema luminii necreate a lui Dumnezeu care iese din Dumnezeu şi care după părinţii bizantini a fost mai mult decât orice centralitatea cunoaşterii teologice.

Vederea lui Dumnezeu în lumină este mai mult decât orice ceea ce defineşte centralitatea doctrinei ortodoxe a vederii lui Dumnezeu sau mai mult decât orice „ceea ce ştim despre Dumnezeu ca şi lumină.”

Lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea spune că este dincolo de orice centrul preocupărilor Sfântului Simeon Noul Teolog. Sfântul Simeon avea să devină un predecesor în spiritualitatea şi teologia bizantină a energiilor necreate a lui Dumnezeu.

Prin urmare, Dumnezeu este mai mult decât orice în ortodoxie nu centrul unor energii create ci mai mult decât orice ceea ce am putea denumi centrul unei lumini eterne. În Dumnezeu ne spune Sfântul Simeon lumina este eternă.

Lumina lui Dumnezeu este am putea spune supracosmică şi supraesenţială. Faptul că în Dumnezeu fiinţează numai lumina şi că Dumnezeu este fiinţă de lumină este un adevăr ce nu poate fi contestat de nimeni.

Lumina este astfel o temă centrală a fotologiei ortodoxe. În acest sens cultul ortodox nu este un cult arhaic ci am putea spune că este mai mult decât orice un cult, un cult al luminii spiritualităţii lui Dumnezeu. Tema luminii este o temă care apare în mai multe arii de studiu: poetică, literatură, arte sau ştiinţe.

Lumina a inspirat am putea spune pe foarte mulţi pictori, muzicieni sau artişti în diferite creaţii. Lumina a fost un punct de inspiraţie şi în ceea ce priveşte teologia ortodoxă. Unul dintre cei mai mari sfinţi ai luminii lui Dumnezeu a fost am putea spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

Oricum, lumina care iradiază din Dumnezeu este mai puternică decât orice există sau decât orice gen de lumină fizică. Esenţa luminii lui Dumnezeu este am putea spune necunoscută sau transcendentă omului fiindcă tot ceea ce fiinţează din Dumnezeu este am putea spune mai mult decât orice este transcendent omului.

Evident, Sfântul Simeon nu a spus tot ceea ce se putea spune despre lumina lui Dumnezeu. Dar la Sfântul Simeon putem găsi enorm de multe referinţe la lumina lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Simeon am putea spune că a fost un deschizător de drumuri în Ortodoxie.

Prin urmare, ceea ce învăţăm de la Sfântul Simeon este mai mult decât orice ceea ce am putea denumi faptul că sursa luminii solare nu vine din sine la fel cum sursa cosmosului nu este în sine ci în Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu este astfel mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o lumină supranaturală care este proprie lui Dumnezeu şi îngerilor.

Lumina îngerilor este astfel am putea spune cea mai aproape de lumina lui Dumnezeu şi de lumina care iese din Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu am putea spune că este centrul teologiei simioniene şi de atunci am putea spune că e ea este actuală. Aceasta mai mult decât orice fiindcă lumina Învierii lui Hristos a fost o altă reflecţie a luminii lui Dumnezeu.

„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi.”

Prin urmare vedem că tema luminii despre care a scris enorm de mult Sfântul Simeon nu a fost în nici un caz o temă pe care numai el a abordat-o. Lumina ca şi stare de comuniune cu Dumnezeu este mai mult decât orice proprie tuturor sfinţilor părinţi ai Bisericii. La fel de bine această lumină o găsim reprezentată ca şi aureolă la mai toţi sfinţii. Sfinţii Bisericii sunt priviţi de mai multe ori ca şi fiinţe ale luminii sau ale comuniunii de lumină cu Dumnezeu.

Prin urmare este cât se poate de evident, că la sfântul Simeon lumina lui Dumnezeu a fost mai mult decât orice orice o lumină ultimă şi inefabilă. La fel de bine această lumină era am putea spune „eternă.” Lumina lui Dumnezeu am putea spune că este realitatea ultimă a experimentării lui Dumnezeu sau mai bine spus a ceea ce putem vedea noi ca şi existent în Dumnezeu.

Lumina lui Dumnezeu este astfel am putea spune mai mult decât orice ceea ce ţine de existenţa şi de fiinţa ultimă a lumii de apoi. Lumea de apoi în eshatologia ortodoxă este o lume a luminii. Fără de nicio îndoială lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea denumi lumina ultimă a iubirii şi a cunoştinţei de Dumnezeu.

Fiinţa lui Dumnezeu ne spune sfântul Simeon nu este lumină dar ceea ce iese din lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice am putea spune lumina necreată a lui Dumnezeu. Sursa luminei zilei pe care o vedem cu ochii fizici este entelechetic în termenii lui Aristotel ceva care are sursă pe Dumnezeu şi existenţa Lui.

Sursa ultimă a luminii de orice gen am putea spune că este lumina lui Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea spune că este sursa ultimă a tot ceea ce este din punct de vedere omenesc lumină adevărată.

„Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1In1,5). Sfânta Treime este lumina cea mai curată de iubire, însăşi creaţia, rodul binecuvântat al profundei Sale iubiri, este în sine bunătate şi frumuseţe (cf. Gen 1,31).

Întunericul se naşte în inima omului când se lasă ispitit de către amăgitorul, care vrea să-l despartă de Dumnezeu şi de aproapele. (cf. Gen 3,1-12). Când lumina Tatălui a venit să strălucească în lume, întunericul nu a recunoscut-o şi nu a primit-o (cf. In 1,5.10-11). Când Fiul răstignit pe cruce, înalţă spre Dumnezeu strigătul aclamator şi îşi dă ultima suflare (cf. Mc 15, 34-37; Mt 27, 46-50) pare că întunericul cuprinde pământul (cf. Mt 27, 45-46), iar soarele se întunecă (cf. Lc 23,44).

Dar, de fapt, apusul luminii în adâncurile întunericului înseamnă răsăritul soarelui, iar zorile Învierii revelează omului misterul iubirii treimice. „De aceea mă iubeşte Tatăl, pentru că îmi dau viaţa pentru ca să o iau din nou. Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu” (In 10,17-18).

Fiul nu acţionează doar „ca şi cum” ar trebui să-şi dea viaţa, El o oferă cu adevărat, „pe deplin” (cfr. In 10, 15-17; Fil 2,8). Şi astfel o reia. Căci viaţa pe care a primit-o de la Tatăl este iubire, o poţi avea dacă o dăruieşti. Acţionând astfel, Fiul îl ascultă pe Tatăl (cf. In 5,19) care, având viaţa în sine însuşi, a dat-o Fiului, pentru ca şi Fiul să o aibă în sine şi să o transmită, aşa cum se întâmplă în taina Sfintei Euharistii (cf. In 6,57).”

Prin urmare tema luminii lui Dumnezeu este mai mult decât orice fundamentală Ortodoxiei şi crezului în Dumnezeu. Astfel, dincolo de lumina galaxiilor, a stelelor şi a constelaţiilor există un alt gen de lumină, este vorba de lumina lui Dumnezeu sau mai mult decât orice de lumina necreată a lui Dumnezeu.

În timp ce lumina fizică este creată, lumina lui Dumnezeu este am putea spune necreată. Fotonul studiat cu mare atenţie ne-a descoperit că în spatele său există o altă sursă de lumină, este vorba mai mult decât orice de lumina necreată. Sfântul Simeon a scris despre lumină în legătură cu lumina pe care a primit-o de la Dumnezeu şi care este prezentă în lumina pascală.

Mai multe decât orice am putea spune că lumina necreată este chipul Bisericii Ortodoxe care este o Biserică a luminii.

„Sfântul Simeon Noul Teolog model al teologului ortodox”, Radu Teodorescu

 

 

Baner asculta RJS