Întruparea lui Dumnezeu între oameni – partea a II-a

0
39

postul_craciunului_68647800„Nu ştiţi că Hristos este întru voi, afară numai dacă nu sunteţi netrebnici” (II Corinteni 13, 5) ..Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine.” (Galateni 2, 20) Pentru voi, copiii mei, sufăr durerile de mamă, până Hristos va prinde chip întru voi. Deci, cum spune Clement Alexandrinul -«Dumnezeu S a făcut Om, ca de la Om să înveţe cum se face omul dumnezeu (prin har)”. Acesta e omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de sus, omul cu reflexul veşniciei lui Iisus. Fiindcă Iisus, Omul cerului, s-a ţesut pe Sine în firea cea omenească- de aceea Se impune El tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El.

Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne.
Dacă omul ar fi cine se crede ar da ordin acestei naturi şi ea ar trebui să-l asculte. Dar ea, natura, nu ascultă decât de Ziditorul ei. De aceea noi, cunoscându-L pe El, Creatorul ei, noi ne rugăm Lui şi, deşi nevrednici, Dumnezeu ne ascultă rugăciunea. Natura nu ascultă de autoritatea omului, ci ascultă de autoritatea lui morală, de sfinţenia lui. Ascultă de acea înrudire a omului cu Dumnezeu şi Făcătorul naturii. Natura nu se impresionează de frumuseţea omului; prea puţin de ştiinţa lui şi deloc de autoritatea lui. Ascultă însă de smerenia lui. Cu cât omul e mai aproape de Dumnezeu cu atât îl vede pe Dumnezeu mai mare şi pe sine mai mic. Cu cât omul este mai departe de Dumnezeu se vede pe sine mai mare şi pe Dumnezeu mai mic.
Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi contrazicerilor. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. De El a atârnat soarta ştiinţei, a frumosului şi a raţiunii. El este forţa interioară pe care veacurile n-au putut-o istovi. Amintirea Lui e vie pretutinde-nea, pe zidurile bisericilor, pe troiţele drumurilor, pe vârfurile clopotniţei, pe toate drumurile, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor.
Distrugeţi ferestre de biserici, luaţi icoanele din altare şi de prin casei Viaţa lui lisus umple muzeele şi bibliotecile. Daţi foc Liturghierelor, Ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune; îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor; chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să-I mărturisească fără să vrea prezenţa Lui.
Răsunetul romanilor, stăpâni ai lumii, a încetat o dată cu zilele lor şi cine se gândeşte acum să mai moară pentru faima lor postumă. în jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui lisus; iar după mii de ani, numai în jurul lui lisus îşi pun oamenii problema şi astăzi, pe viaţă şi pe moarte, ca în primele zile.
Numai cineva mai viu ca oamenii şi care e cu adevărat un ideal nemincinos al omului poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. Fiindcă El e acelaşi ieri, astăzi şi în veci.
Şi astăzi, ca în ziua naşterii Sale, unii îl iubesc iar alţii îl urăsc. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Unii sunt în destinul iui lisus, iar alţii fără destin şi fără sens. Deci, dacă întrebarea „Cine e lisus” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu Apostolii, într-o mărturisire cu Mucenicii şi cu toţi Sfinţii, şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii – „Acesta este Fiul iui Dumnezeu, Mântuitorul lumii’. „Domnul meu şi Dumnezeul meu (Ioan 20,28) este salutul permanent al fiecărui Toma, trezit din îndoiala omenească la certitudinea dumnezeiască.
Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa, întru acela S-a născut Iisus, naştere care deschide calea veşnicului, încă fiind în veac.
Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii.

Hristos, Domnul, în istorie, Martori şi mărturisiri, Tipărită în zilele Părintelui nostru Justin Pârvu, Stareţul mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Loc. Petru Vodă- Neamţ

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ