Întrebări şi răspunsuri

0
29

Teofil Paraian-Aţi atras atenţia asupra celor două zile de 6 în care sărbătorim Epifania şi Botezul Domnului. Este doar o constatare sau are şi o altă semnificaţie anume?

-Nu ştiu dacă are vreo semnificaţie, dar faptul că se potrivesc Schimbarea la Faţă cu Botezul Domnului este indiscutabil şi am spus care era potrivirea, Sfânta Treime la Botez, Sfânta Treime la Schimbarea la Faţă. Nu ştiu cum s-a ajuns la aceasta, dar este un fapt indiscutabil: 6 ianuarie, 6 august.

-In Sfânta Scriptură sunt mai multe cifre cărora unii le dau anumite interpretări, cum ar fi 153 de peşti,

-Da. De exemplu, 153 de peşti, numărul acesta este explicat de Evagrie Ponticul în Filocalie, în cuvântul despre rugăciune. Nu pot să vă spun explicaţia. După cum 38 de ani de suferinţă ai slăbănogului de la Vitezda sunt explicaţi de Sfântul Maxim Mărturisitorul. Nu cred că au mare importanţă.

-Cum poate fi atinsă bucuria în suferinţă şi în necaz când acestea te copleşesc?

-Dragă, „toate le pot în Hristos, Care mă întăreşte” (Filipeni 4, 13). Nu ştiu cum, dar în orice caz, noi trebuie să fim înclinaţi spre bucurie.

-Se spune în Psalmul 2: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur”. Cum tâlcuiţi?

-„Slujiţi Domnului cu frică”, deci nu cu nepăsare, nici ca şi când ai fi terorizat, ci este vorba de a-I sluji Domnului cu sfială, cu încredinţarea că Dumnezeu este mai presus de noi. „Şi vă bucuraţi Lui cu cutremur”. Bineînţeles că numai psalmistul ne-ar putea spune exact cum stau lucrurile în sensul acesta. Eu cred că trebuie să avem în vedere mai ales faptul acesta, că la Dumnezeu trebuie să ne gândim ca la Dumnezeu, nu ca la om, cum zice un cuvânt de la Sfântul Munte. La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, adică să îl ai pe Dumnezeu în evlavia ta şi să nu te gândeşti ca la un om, care oricum este mai prejos de Dumnezeu.

-Se poate, într-un fel, în această bucurie cu Dumnezeu să uiţi de bunăcuviinţă faţă de Dumnezeu?

-Nu se poate, dacă eşti un om echilibrat.

-Sfinţii apostoli au zis: „Doamne, dă-ne mai multă credinţă!” (Luca 17, 5). Cum se poate mări credinţa şi cum se poate mări dragostea?

-Sfinţii apostoli au spus: „Doamne, dă-ne mai multă credinţă!” într-o împrejurare anume. în Sfânta Evanghelie de la Luca, în capitolul 17, citim că Domnul Hristos a zis: „Dacă îţi va greşi fratele tău, ceartă-1, şi dacă se va întoarce, iartă-1. Şi chiar dacă de şapte ori într-o zi îţi va greşi şi de şapte ori se va întoarce zicând «rău îmi pare», tu să-1 ierţi” (Luca 17, 3-4). Şi atunci se vede că sfinţii apostoli şi-au dat seama că lucrul acesta nu este uşor de împlinit şi că oricum lor le-ar trebui mai multă credinţă ca să-1 poată împlini, şi au zis către Domnul Hristos: „Doamne, dă-ne mai multă credinţă!”. Sporeşte Tu credinţa noastră, pentru că noi, cu câtă credinţă avem, nu putem să împlinim ceea ce ne-ai propus acum.

-Se poate întări credinţa prin rugăciune?

-Dragă, credinţa se poate întări prin faptele credinţei. Aşa cum cultura se întăreşte ocupându-te de cultură, aşa şi credinţa se întăreşte prin faptele credinţei. De exemplu, un om care crede merge la biserică – te duci şi tu la biserică; un om care crede se roagă – te rogi şi tu; un om care crede posteşte – posteşti şi tu; deci faci faptele credinţei şi faptele credinţei înmulţesc credinţa.

-Zice Sfântul Apostol Pavel: „Este un singur Domn, o credinţă şi un botez” (Efeseni 4, 5). Ce se întâmplă cu cei ce s-au lepădat de acesta?

-Nu ştiu. Nu ştim, pentru că Sfântul Apostol Pavel a avut în vedere, atunci, credinţa nefarâmiţată, adică erau şi oameni care aveau şi alte direcţii, şi Sfântul Apostol Pavel le atrăgea atenţia că de fapt există un singur botez, există o singură credinţă, credinţa care era pe vremea aceea, cât se ştia pe vremea aceea despre credinţă, pentru că după aceea, credinţa în conţinut s-a lărgit cu vremea, dar atunci era credinţa pe care o propovăduia Sfântul Apostol Pavel şi care a şi zis: „Chiar de un înger din cer de ar 112 veni şi v-ar propovădui o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o eu, să fie anatema” (Galateni 1, 8). Deci să nu căutaţi alte credinţe sau devieri de la credinţe. Ce se întâmplă cu ceilalţi, nu avem de unde să ştim, pentru că Sfântul Apostol Pavel nu a spus.

-Părinte, care este diferenţa dintre veselie şi bucurie?

-Asta căutaţi în dicţionar… Dragă, bucuria este ceva spontan, ceva ce apare dintr-o dată, iar veselia este o prelungire a bucuriei.

-Părinte, Mântuitorul a spus: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26). Ce vrea să spună prin cuvintele „nu urăşte”?

-Domnul Hristos vrea ca El să fie în prim-planul vieţii. Nu ştiu cum se explică lucrul acesta, dat fiind faptul că Domnul Hristos a fost întotdeauna pentru iubire şi a spus să iubim pe toţi oamenii. Dacă urăşti pe cineva şi mai ales pe ai tăi, aceasta s-ar putea întâmpla numai în cazul în care ai tăi te-ar deruta de la credinţă, dar altfel, măcar la măsura la care sunt toţi oamenii pe care trebuie să-i iubeşti, trebuie să-i iubeşti şi pe ei.

-Părinte, este corect să spunem: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi”?

-Cuvântul „a mântui” se referă la eliberare de ceea ce este asupritor: păcat, moarte, boală, neştiinţă, iar „a milui” înseamnă  mai mult decât „a mântui”, şi anume înseamnă a primi ajutor de la Dumnezeu în toate laturile vieţii. în ceea ce priveşte pe Maica Domnului, Maica Domnului nu este mântuitoare, nu este împreună mântuitoare cu Domnul Hristos, ci este mijlocitoare de mântuire. Când eram eu copil, în biserică se spunea: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”. Aşa m-am pomenit, aşa am zis; şi când eram student la Teologie, s-a dat o dispoziţie de la Sfântul Sinod să se zică: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”, deşi în cărţile vechi de slujbă, peste tot este „mântuieşte-ne pe noi”. Cum s-a ajuns la asta? Cei care au dat dispoziţia aceasta au vrut să pună în evidenţă faptul că Maica Domnului nu ne mântuieşte singură, ci Domnul Hristos este Mântuitorul; Maica Domnului nu este mântuitoare, dar este totuşi miluitoare, mijlocitoare pentru miluire. Şi noi, de atunci, ne ţinem de dispoziţiile Sfântului Sinod, care nu s-au schimbat, nu au revenit la o altă formulă.

-Cum putem face să avem mai multă răbdare cu cei de lângă noi?

-Dacă avem smerenie, avem şi răbdare. Dacă nu avem răbdare, înseamnă că nu avem nici smerenie.

-La judecata sufletului, după moarte, ce importanţă au păcatele din viaţă care au fost mărturisite?

-Se crede că nu se mai iau în seamă păcatele care au fost mărturisite şi părăsite.

-Se poate să ai râvnă în cele duhovniceşti, şi să nu ai intenţii bune?

-Cred că nu.

-Se pare că astăzi, prigoana nu mai este pe faţă, ea făcându-se mult mai subtil, prin îmbuibarea omului cu cunoştinţe, astfel încât să aibă la cunoştinţă cât mai multe şi să nu-1 intereseze mai nimic. Cum se poate lupta cu o astfel de prigoană şi cum se poate recunoaşte mai bine aceasta?

-Mai întâi de toate, nu cred că este o prigoană, ci este o modă. Omul de astăzi caută cunoştinţă pentru că are cunoştinţa ca un idol. Or pe noi ne interesează nu atât cunoştinţa, ci o cunoştinţă practică. Dacă ai o cunoştinţă care nu te angajează practic, cunoştinţa de Dumnezeu – pentru că totuşi se cere şi o cunoştinţă de Dumnezeu, dat fiind faptul că este scris în Sfânta Evanghelie: „Viaţa veşnică este să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu” (Ioan 17,3) – cunoştinţa îţi devine idol. Deci există o cunoştinţă necesară şi există cunoştinţe care nu sunt necesare şi pe acelea putem să le înlăturăm sau putem să nu ne interesăm de ele, dat fiind faptul că noi nu căutăm cunoştinţa pentru conştiinţă, ci căutăm cunoştinţa pentru a o pune în practică.

-Părinte, în ce măsură credeţi că mai sunt astăzi mănăstirile considerate ca refugii din lumea aceasta?

-Dragă, oamenii la mănăstire pot să meargă şi ca să se refugieze din lumea aceasta. S-au săturat de lumea aceasta şi încearcă să meargă la mănăstire. După aceea, poate că se satură şi de mănăstire.

-Cum să înţelegem corect expresia „a se sminti”? Cum se sminteşte omul şi cât de uşor îi poate sminti pe cei din jur?

-„A se sminti” înseamnă a-şi pierde încrederea în cineva în care a avut încredere sau a devia de la credinţă. Domnul Hristos spune că mai bine ar fi de cel care sminteşte să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie înecat în mare. De ce? Pentru că sminteala are putere şi după moartea omului. Or dacă trăieşte şi se înmulţesc smintelile, atunci acestea aduc derută între oameni. Sminteala este o chestiune la care nu trebuie să participăm sau care nu ar trebui să aibă putere asupra noastră.

-Cum poate un om care nu este foarte sigur pe el însuşi să ştie dacă hotărârile lui sunt corecte?

-Să şi le verifice cu o conştiinţă superioară.

-Se spune că trăim vremurile de pe urmă, iar semnele arată un sfârşit al lumii iminent. Ce credeţi despre aceasta?

-Mă gândesc la un cuvânt din psalmi, că „înaintea lui Dumnezeu, o mie de ani sunt ca ziua de ieri ce a trecut sau ca o strajă de noapte”. Aşa că nu se ştie, după măsurile lui Dumnezeu, cât va mai dăinui lumea aceasta, chiar dacă sunt nişte semne, pentru că semne din acestea de împuţinare a credinţei au fost întotdeauna. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre împuţinarea credinţei în vremurile cele de pe urmă. El credea că vremurile cele de pe urmă sunt vremurile în care a trăit el, şi iată că au mai trecut 2000 de ani.

-În încheiere, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre părintele Serafim Popescu.

-Părintele Serafim Popescu a fost un părinte de prin părţile Alba Iuliei de naştere, de la Totoi. A făcut şcoala primară în satul lui, şcoala secundară, respectiv liceul le-a făcut la Alba Iulia şi Teologia la Sibiu. A terminat Teologia în 1936. A fost 2 ani secretar al părintelui Dumitru Stăniloae la Institutul Teologic. S-a hotărât să devină călugăr de Mănăstirea Sâmbăta. în 1938, în noiembrie, a fost hirotonit diacon. în 1939, în martie, a plecat la Sfântul Munte, trimis de mitropolitul Nicolae Bălan împreună cu părintele Arsenie. Părintele Serafim a stat acolo şase luni, iar părintele Arsenie a stat numai 3 luni. Apoi a rămas un an şcolar la Atena, la Teologie. în 1940 s-a întors din Grecia şi s-a aşezat la Sâmbăta şi a stat la Sâmbăta până la moartea lui, în 1990. în 1943, în ianuarie, a plecat în Germania, trimis de mitropolitul Nicolae Bălan. în 1944 s-a întors şi a fost duhovnic al mănăstirii. A fost primul preot al Mănăstirii de la Sâmbăta. A fost un om tare cumsecade, liniştit, bun, binevoitor, cald la suflet, înţelegător faţă de neputinţa omenească, iertător, sprijinitor, un om de care s-au bucurat oamenii, aceasta este ceea ce 1-a caracterizat în mod special.

-Ce părere aveţi despre faptul că în Constituţia Europei nu se pomeneşte nimic despre creştinism?

-Înseamnă că nu sunt oameni care se ocupă de creştinism. Sunt nişte oameni străini de credinţă.

-Vă rugăm să ne faceţi câteva lămuriri şi precizări în legătură cu însemnarea cu 666, cartelele electronice, cârdurile şi ce trebuie să facem noi, când se vor pune în aplicare?

-Nu avem ce să facem. Statul este suveran. Dacă statul, de exemplu, declară banii fară valoare, nu îi mai poţi folosi. Dacă îţi dă alţi bani, care au valoare, trebuie să îi foloseşti pe aeeia; şi la fel cu toate chestiunile, cu cârdurile. în Germania, poţi să scoţi banii din bancă prin card, care este ca o cartelă telefonică, introduci cartela, îţi fixezi numărul de bani pe care îi scoţi, pe cartelă se scrie cât ai luat şi poţi să scoţi banii fară să te mai duci la un ghişeu şi să ţi-i numere cineva. Acestea sunt nişte chestiuni de tehnică, nu sunt chestiuni de credinţă. Cât priveşte numărul acesta, 666, de fapt este un număr care este cuprins în Apocalipsă ca un cifru al unui nume. Unii zic că este vorba de Nero, alţii că este vorba de Domiţian – persecutori ai creştinismului… şi nu ştiu cum se explică chestiunea. Mai târziu s-a spus, mai ales de către protestanţi, că numărul acesta este un număr care îl reprezintă pe Papa ca Vicarius Fiii Dei, se fac nişte calcule în sensul acesta. Bineînţeles că nu este aşa, dar oamenii întotdeauna găsesc aşa, nişte expediente sau nişte soluţii ca să iasă bine ceea ce cred ei. în realitate, ceea ce este scris în Apocalipsă cu 666 nu se referă la trei numere de şase, ci este vorba de numere care sunt reprezentate prin litere, nu este vorba de cifre arabe, trei de şase unul lângă altul, ci este vorba de cifre evreieşti sau greceşti. Aşa că nu se poate pune problema aceasta, 666 arab, când este vorba de şase sute şaizeci şi şase în prezentare evreiască sau în prezentare grecească. Nu cred că trebuie să fie nişte preocupări în chestiunea aceasta, pentru că, la drept vorbind, nu este vorba de o abdicare de la credinţă, adică nu se cere o abdicare de la credinţă ca să poţi primi buletinul respectiv. Cât priveşte însemnarea, nu ştiu dacă va fi vreodată o însemnare în sensul acesta pe mână şi pe frunte, pentru că însemnarea pe mână înseamnă de fapt lucrarea pentru nişte lucruri rele pe care o faci cu mâna. Sau însemnarea pe frunte nu înseamnă o pecete pe frunte, ci înseamnă o concepţie în minte, fruntea reprezentând mintea.

– Părinte, din punct de vedere tehnic există mai multe coduri de bare şi din toate codurile de bare s-a ales tocmai acesta cu 666. Să fie numai o coincidenţă aceasta?

-Se poate să fie o coincidenţă sau poate că cineva să fi vrut să-i deruteze pe oameni, pentru că mai sunt şi nişte treburi din astea, aşa, ca să-i aducă pe oameni în derută.

-De biocipuri care se implantează pe mână şi pe frunte ati auzit ceva?

-Nu.

14 iulie 2004, seara, Mănăstirea Sub Piatră

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ